Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
Marele Zid Chinezesc se dărâmă
„Două treimi din Marele Zid Chinezesc a fost distrus de turişti, de antreprenori, precum şi de eroziune“, anunţă ziarul londonez The Guardian. „Acest sit din patrimoniul mondial e pe cale să devină o ruină. . . . Se spune că porţiuni întregi din zid au fost ţinta actelor de vandalism, au fost acoperite cu graffiti ori dărâmate pentru a fi folosite la cocini ori în minele de cărbuni.“ De curând, Fondul Mondial pentru Monumente, care îl descrie drept „unul dintre cele mai întinse situri culturale din lume“, a pus zidul pe lista celor mai ameninţate situri arhitecturale din lume. Chiar şi cei ce au sarcina de a conserva acest monument au contribuit în parte la distrugerea lui. Într-un caz, „se pare că oficialii care se ocupau cu conservarea, fiind insuficient instruiţi şi presaţi de lipsa fondurilor“, i-au acordat permisiunea unui antreprenor de a dărâma 14 m din zid, porţiune ce avea o vechime de 600 de ani. Ceea ce face practic imposibilă conservarea zidului e chiar lungimea lui foarte mare — iniţial zidul întinzându-se pe aproximativ 6 400 km.
Pasageri străini clandestini
„Apa de balast, pe care navele o poartă pentru echilibru şi stabilitate, conţine mii de specii marine care ajung să invadeze alte habitate când apa e descărcată în porturi“, semnalează Fondul Mondial pentru Natura Sălbatică (WWF), o organizaţie pentru protecţia mediului. Speciile străine, de la meduze la alge, „ar putea produce pagube la fel de mari ca şi mareele negre“, punând în pericol ecosistemele, precizează agenţia Reuters. „Aceste specii care supravieţuiesc călătoriei se înmulţesc nestingherite în noile habitate, întrucât nu mai sunt ameninţate nici de prădători, nici de paraziţi.“ Iată câteva exemple: scoica-migratoare, care a plecat din Europa şi a infestat cursurile de apă din zona Marilor Lacuri din America de Nord, alga brună, care a ajuns din Asia în Australia, şi meduze, care din America de Nord au fost duse în Marea Neagră. Potrivit estimărilor, 10 miliarde de tone de apă de balast sunt descărcate anual în lume. „Nu s-au găsit încă soluţii economice convenabile pentru tratarea apei de balast“, a declarat Andreas Tveteraas, purtător de cuvânt al WWF.
Internetul şi sinuciderea
Divorţul, şomajul, consumul de droguri şi abuzul de alcool sunt considerate în continuare principalele cauze ale „numărului mare de sinucideri înregistrate în rândul tinerilor bărbaţi“ din Anglia şi Ţara Galilor, se arată într-un articol din ziarul londonez The Times. Însă spaţiile de discuţii de pe Internet (chat room-urile) în care tinerii discută şi stabilesc cum să se sinucidă trezesc tot mai multă îngrijorare. „Internetul îi atrage, de fapt, pe cei cu tendinţe suicidare, adică pe tinerii bărbaţi. Din numărul total al persoanelor care se sinucid, 75% sunt bărbaţi, iar, dintre aceştia, 80% au vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani“, precizează ziarul. Pe Internet există probabil mii de aşa-zise site-uri ale morţii. „Majoritatea celor care accesează aceste site-uri simt că nu sunt iubiţi de nimeni şi se pare că s-au gândit deja la sinucidere sau au încercat să se sinucidă; pe site-uri există o mulţime de sfaturi care îi îndeamnă pe tineri să nu dea ascultare încercărilor altora de a-i face să se răzgândească“, se mai spune în ziar. Unele site-uri încurajează posibila victimă să-şi ducă la bun sfârşit planul, în nici un caz să-şi schimbe ideea.
Scrisori pentru Dumnezeu
În fiecare an, oficiile poştale israeliene „primesc sute de scrisori adresate lui Dumnezeu“, anunţă revista The Economist. „Scrisorile sosesc din toate colţurile lumii în tot timpul anului, însă în perioada de dinaintea unor sărbători religioase, precum Crăciunul sau Yom Kippur, se primesc cele mai multe scrisori.“ Ele conţin mulţumiri, plângeri sau cereri — adesea pentru iertare sau pentru ajutor. Ce se întâmplă cu aceste scrisori? „Cele care au adresa expeditorului sunt trimise înapoi“, se spune în The Economist. „Restul sunt trimise la Zidul («Plângerii») Occidental din Ierusalim, aflat în grija marelui rabin, pentru a fi introduse în crăpăturile sfântului zid. Dacă se pare că expeditorul nu e evreu, misiva lui e trimisă ministrului cultelor.“ Totuşi, „scrisorile pentru Dumnezeu sunt expediate doar o dată sau de două ori pe an“, se spune în revistă. În prezent, compania de telecomunicaţii israeliană „a pus la dispoziţie o linie de fax exclusiv pentru Dumnezeu şi a deschis şi o căsuţă de e-mail pentru cei ce doresc să aibă o legătură mai rapidă cu cerul“.
Se înmulţesc actele de piraterie
Potrivit unei agenţii maritime internaţionale (ICC International Maritime Bureau), „la nivel mondial, anul trecut, actele de piraterie au crescut ca frecvenţă şi violenţă, cu un total de 445 de incidente raportate, comparativ cu cele 370 înregistrate în 2002 . . . Numărul atacurilor armate a crescut de la 68, câte s-au înregistrat în 2002, la 100, iar numărul ostaticilor aproape s-a dublat, ajungându-se la 359 de persoane. În 311 cazuri, piraţii au urcat la bordul navelor, iar 19 nave au fost deturnate“. Au fost date dispărute 71 de persoane (atât pasageri, cât şi membri ai echipajului), în timp ce 21 de marinari au fost ucişi — cu 11 mai mult decât cu un an înainte. Cele mai multe cazuri de piraterie s-au înregistrat din nou în apele teritoriale indoneziene (121 de atacuri), urmate de apele teritoriale ale Bangladeshului (58) şi de cele nigeriene (39). „Toate deturnările raportate s-au încadrat în două categorii principale“, precizează agenţia. Au fost „fie operaţiuni de tip militar, în care grupări militante, în dorinţa de a-şi strânge fonduri pentru cauza lor, au cerut răscumpărări în schimbul membrilor echipajului, fie atacuri asupra unor ţinte uşoare, precum remorcherele şi barjele“.
Studii asupra abuzurilor sexuale comise de preoţi
„Două studii mult aşteptate au scos la iveală că în cadrul Bisericii Romano-Catolice [din SUA] s-a înregistrat de-a lungul unei perioade de 52 de ani o «epidemie» de abuzuri sexuale comise asupra copiilor, abuzuri în care erau implicaţi cel puţin 4% dintre preoţi, un număr record fiind înregistrat în rândul celor ordinaţi în anul 1970 (1 din 10 preoţi din această promoţie fiind acuzat de abuz)“, anunţă ziarul The New York Times. „Se presupune că, în perioada 1950–2002, un număr total de 10 667 de copii au ajuns victimele a 4 392 de preoţi; însă studiile respective atrag atenţia că datele ar putea fi incomplete“, întrucât multe cazuri nu au fost raportate. Unul dintre studii, condus de Colegiul de Justiţie Penală „John Jay“ din New York, a dezvăluit că „fuseseră acuzaţi de abuzuri preoţi din peste 95% dintre dioceze şi din aproximativ 60% dintre ordinele religioase“. Celălalt studiu, efectuat de o comisie catolică americană, a atras atenţia asupra existenţei în seminariile catolice a unui curent ce „tolerează laxismul pe plan moral“.
Se recomandă activitatea fizică moderată
„Activitatea fizică moderată, precum mersul pe jos (cam 20 km pe săptămână), nu numai că poate împiedica creşterea în greutate, dar poate şi ajuta la scăderea în greutate pentru cei care nu ţin nici o cură de slăbire“, anunţă revista FDA Consumer. Un studiu efectuat pe o perioadă de 8 luni, la care au participat „182 de femei şi bărbaţi supraponderali, care duceau o viaţă sedentară şi care aveau între 40 şi 65 de ani“, a confirmat „că există o legătură clară între activitatea fizică efectuată şi scăderea în greutate“. Participanţii au fost împărţiţi în patru grupuri; însă ei au continuat să mănânce aşa cum obişnuiau. Trei grupuri au efectuat diverse activităţi fizice. Cei din al patrulea grup (grupul de control) nu au efectuat nici un fel de mişcare. „Cei din grupul de control s-au îngrăşat pe perioada studiului“, se arată în revistă. „Comparativ cu acest grup, toţi ceilalţi, care au făcut mişcare, şi-au redus semnificativ dimensiunile în talie şi la şolduri.“ Rezultatele demonstrează că, adesea, greutatea poate fi ţinută sub control printr-o activitate fizică moderată, precum mersul pe jos câte o jumătate de oră pe zi.