Ştiţi să răspundeţi?
Ştiţi să răspundeţi?
(Răspunsurile la acest chestionar pot fi găsite în versetele menţionate, iar lista completă cu răspunsuri se află la pagina 27. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi enciclopedia „Insight on the Scriptures“ [Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor], publicată de Martorii lui Iehova.)
1. Deşi intenţionase să le scrie fraţilor creştini despre salvarea pe care o aveau în comun, ce a făcut Iuda în schimb (Iuda 3)?
2. Spre ce sat se îndreptau Cleopa şi tovarăşul lui de drum când au fost însoţiţi de Isus Cristos materializat (Luca 24:13–32)?
3. Potrivit relatării biblice, cum au fost scrise cele Zece Porunci pe două table de piatră (Exodul 31:18)?
4. De ce naţionalităţi erau ‘multele femei străine’ pe care şi le-a luat Solomon şi care „i-au plecat inima spre alţi dumnezei“ (1 Împăraţi 11:1, 4)?
5. În pofida numeroaselor miracole înfăptuite de Isus, ce nu făceau fraţii lui (Ioan 7:5)?
6. Doi dintre fiii lui David, Absalom şi Adonia, au conspirat de mai multe ori la uzurparea tronului. Care dintre ei aproape că a reuşit (2 Samuel 16:15–22; 1 Împăraţi 1:9–11, 38–53)?
7. Cât cântăreau pietrele de grindină simbolice care au căzut când al şaptelea înger a vărsat bolul mâniei lui Dumnezeu (Revelaţia 16:21)?
8. Ce le cer Scripturile celor din congregaţia creştină să facă dacă un membru al ei este exclus (1 Corinteni 5:11)?
9. În viziunea lui Ezechiel, pe care zeu fals îl plângeau femeile evreice apostate (Ezechiel 8:14)?
10. De ce a cerut Agur, cel care a scris capitolul 30 al cărţii Proverbele, să nu i se dea „nici sărăcie, nici bogăţie“ (Proverbele 30:8, 9)?
11. Ce semn i-a dat Iehova lui Ezechia pentru a-l asigura că avea să-l vindece şi să apere Ierusalimul de asirieni (Isaia 38:5–8)?
12. Ce a făcut bunul samaritean pentru omul bătut ce era pe moarte pe care l-a găsit pe drumul spre Ierihon (Luca 10:34)?
13. Ce trebuiau să poarte pe cap marii preoţi ai Israelului (Exodul 28:37)?
14. De ce a spus Avraam în două ocazii că Sara era sora lui (Geneza 12:19; 20:2)?
15. Cum se numeau munţii pe care urmau să fie rostite binecuvântările ce decurgeau din respectarea Legii lui Dumnezeu şi blestemele atrase de încălcarea ei (Deuteronomul 11:29)?
16. În ce oraş a locuit primul rege al Israelului (1 Samuel 10:24–26)?
17. Cum se numea împăratul care l-a aruncat pe Daniel în groapa cu lei (Daniel 6:9, 16)?
Răspunsurile la chestionar
1. I-a îndemnat ‘să lupte din greu pentru credinţă’
2. Spre Emaus
3. Cu „degetul lui Dumnezeu“
4. Erau „moabite, amonite, edomite, sidoniene [şi] hetite“
5. „Nu exercitau credinţă în el“
6. Absalom
7. Un talant (aproximativ 20 kg)
8. Să nu stea în compania lui
9. Pe Tamuz
10. Ca să nu ajungă prea mulţumit de sine şi să-l renege pe Iehova sau să fure şi să ia în deşert numele lui Dumnezeu
11. Umbra soarelui s-a dat înapoi cu zece trepte pe cadranul lui Ahaz
12. I-a pansat rănile, l-a dus la un han şi a avut grijă de el
13. Un turban
14. Datorită frumuseţii Sarei, Avraam s-a temut că Faraonul şi împăratul Abimelec l-ar fi ucis ca să o ia de soţie
15. Muntele Garizim (binecuvântările); Muntele Ebal (blestemele)
16. În Ghibea
17. Darius