Salt la conţinut

Salt la cuprins

Dacă spune „nu“?

Dacă spune „nu“?

Tinerii se întreabă . . .

Dacă spune „nu“?

ÎL CONSIDERAI doar un prieten, până într-o zi, când ai început să-l priveşti altfel. Poate că te-au atras bunele lui maniere sau poate felul în care zâmbea când vorbea cu tine. Oricum au stat lucrurile, timpul a trecut, iar el nu ţi-a dat de înţeles că l-ai interesa. Prin urmare, te-ai decis să-l întrebi dacă ar vrea să fiţi ceva mai mult decât simpli prieteni. Spre dezamăgirea ta, el a refuzat cu tact, dar ferm. *

Fără îndoială că acum suferi. Dar nu dramatiza situaţia. Încearcă să priveşti lucrurile din unghiul corect. Într-adevăr, un tânăr ţi-a zis că nu doreşte să-ţi fie ceva mai mult decât un prieten. Dar nu uita: Asta nu înseamnă că eşti fără valoare şi că alţii nu te vor mai iubi şi respecta. De fapt, decizia lui se poate să nu fi fost influenţată de ceea ce gândeşte despre tine, ca persoană. Mai degrabă este o reflectare a obiectivelor şi a priorităţilor lui.

Dacă eşti creştină, îţi poţi aminti şi că „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi iubirea pe care aţi arătat-o pentru numele său“ (Evrei 6:10). Iată cum gândeşte Sonja *: „Ai încă valoare. Chiar dacă eşti necăsătorită, preţuieşti mult în ochii lui Iehova“. De vreme ce mulţi şi, mai ales, Cel Preaînalt te consideră valoroasă, de ce să-ţi pierzi respectul de sine?

Poate că totuşi te simţi o ratată sau te temi că nu ai fi un bun partener de căsătorie. Însă faptul că nu eşti „potrivită“ pentru acest tânăr nu înseamnă că nu vei fi „potrivită“ pentru altcineva (Judecătorii 14:3NW). În loc să te gândeşti că eforturile tale de a găsi un partener de căsătorie au eşuat în mod lamentabil, străduieşte-te să observi partea bună a lucrurilor: Ai aflat că acest tânăr nu este potrivit pentru tine. De ce se poate spune aşa ceva?

Ar fi fost potrivit pentru tine?

Biblia le porunceşte soţilor „să-şi iubească soţiile ca pe propriile lor corpuri“ (Efeseni 5:28). Ea le mai porunceşte ‘să le acorde onoare’ (1 Petru 3:7). Tânărul probabil că te apreciază ca pe o prietenă. Dar spunând „nu“, el de fapt ţi-a arătat că nu e pregătit să te iubească şi să te onoreze ca soţie. Şi a avut tot dreptul să ia această decizie. Gândeşte-te: Din moment ce simte aşa, oare ar fi fost într-adevăr un soţ potrivit pentru tine? Imaginează-ţi cât de nefericită ai fi dacă te-ai căsători cu cineva care nu te iubeşte şi nu te preţuieşte aşa cum poruncesc Scripturile!

Acum, când speranţele cu privire la acest tânăr s-au spulberat, ţi-ai putea reveni mai uşor dacă l-ai privi dintr-un alt unghi. Uneori, pasiunea nu te lasă să observi defectele de personalitate ale cuiva sau carenţele sale spirituale, care, de altfel, pot fi evidente pentru alţii. De pildă, oare chiar nu-şi dădea seama că tu cultivi sentimente romantice faţă de el? Sau te-a încurajat cu bună ştiinţă căutându-ţi mereu compania? Dacă ultima situaţie e valabilă, nu înseamnă oare că el nu e pregătit să fie un soţ creştin plin de consideraţie şi care manifestă empatie? Prin urmare, deşi poate că îţi este greu, e bine că ai aflat adevărul.

Când un tânăr a început să-i acorde Marciei o atenţie deosebită, în inima ei s-au născut sentimente romantice faţă de el. Când l-a întrebat care-i sunt intenţiile, el i-a răspuns că nu dorea să-i fie mai mult decât un prieten. Ce a ajutat-o să facă faţă dezamăgirii? „Am gândit cu mintea, nu cu inima; numai aşa am reuşit să nu mă las copleşită de sentimente“, spune ea. Marcia a reflectat la cerinţele biblice privitoare la soţi, şi şi-a dat seama că el pur şi simplu nu se ridica la înălţimea lor. Astfel, a reuşit să-şi învingă tristeţea.

Andrea a păţit la fel. Mai târziu, a realizat că modul în care tânărul s-a purtat cu ea trăda lipsă de maturitate. Şi-a dat seama că el nu era pregătit pentru căsătorie şi i-a mulţumit lui Iehova că i-a deschis ochii să vadă cum stăteau lucrurile în realitate. Ea spune: „Cred că Iehova te poate feri de situaţiile care-ţi aduc suferinţă, dar trebuie să ai încredere în el“. În multe cazuri, tânărul se comportă frumos, iar dacă spune „nu“, motivaţiile-i sunt sincere. Însă cum poţi ţine sub control sentimentele care apar în urma refuzului său?

Cum să-ţi ţii sub control sentimentele

Trebuie să treacă ceva vreme până când inima ta va accepta că el a spus „nu“. Sentimentele au crescut în timp, şi tot în timp se vor diminua. Rareori sentimentele romantice pot fi stinse precum ai stinge lumina dintr-o cameră. În unele zile ele chiar te copleşesc. Dar ai răbdare cu tine! Aşa cum trece timpul, aşa vor trece şi ele. Dar dacă vrei să scapi mai repede de aceste sentimente, evită situaţiile care le-ar putea alimenta.

De exemplu, rezistă tentaţiei de a despica firul în patru, rememorând fiecare cuvânt pe care l-ai spus şi fiecare gest pe care l-ai făcut când i-ai dezvăluit ce simţi pentru el. Dacă nu-ţi ţii sub control gândurile, vei ajunge să crezi că el de fapt n-a vrut să zică ce-a zis şi că, dacă i-ai prezenta lucrurile în alt mod, poate chiar ai obţine un răspuns favorabil. Acceptă ideea că nu-i poţi schimba sentimentele. Oricum i-ai fi prezentat problema, răspunsul lui ar fi fost acelaşi.

O altă capcană poate fi visarea cu ochii deschişi. Probabil, îţi imaginezi că trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Deşi poate simţi că îţi alină durerea, astfel de visuri nu sunt reale. Când te trezeşti la realitate, sentimentul de gol sufletesc şi suferinţa reapar. Senzaţiile de plăcere alternează cu durerea insuportabilă, proces ce nu poate fi stăvilit decât dacă faci eforturi serioase.

Străduieşte-te să nu laşi visele de acest gen să-ţi acapareze gândirea. Dacă totuşi se întâmplă aşa, ieşi la o plimbare sau fă ceva prin casă — ceva care să-ţi mute gândurile în altă parte. Concentrează-te asupra lucrurilor care te zidesc, nu asupra celor care te deprimă (Filipeni 4:8). Poate că la început nu-ţi va fi uşor, dar, în timp, vei câştiga bătălia şi-ţi vei găsi liniştea.

Prietenii apropiaţi te pot ajuta mult (Proverbele 17:17). Totuşi, Sonja avertizează: „Nu e bine să ai numai prieteni necăsătoriţi, de-o seamă cu tine şi nerăbdători să se căsătorească. Ai nevoie şi de prieteni adulţi, care te pot ajuta să vezi lucrurile cu obiectivitate“. Şi nu uita: Există cineva care îţi poate fi de mare folos în lupta ta cu suferinţa.

Iehova — un prieten şi un ajutor

Când un om fidel din vechime s-a simţit descurajat, l-a rugat pe Iehova să-l ajute. Care a fost rezultatul? El a scris: „Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi desfătează sufletul“ (Psalmul 94:19). Iehova te va mângâia şi te va susţine şi pe tine dacă te vei ruga lui cu credinţă. Andrea a făcut aşa. Ea spune: „Rugăciunea este foarte importantă. Te ajută să găseşti alinare şi să mergi mai departe“. Sonja spune ceva asemănător despre puterea rugăciunii: „Te ajută să-ţi menţii respectul de sine, care nu depinde de alţii, adică dacă ei te plac sau nu“.

Nici un om nu-ţi poate înţelege pe deplin sentimentele. Iehova însă are această capacitate. El i-a creat pe oameni cu dorinţa de a da şi de a primi iubire în cadrul căsniciei. El ştie cât de puternice pot fi sentimentele faţă de o persoană de sex opus şi mai ştie cum pot fi ţinute sub control. El te poate ajuta să scapi de această durere, deoarece în 1 Ioan 3:20 se spune: „Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile“.

Fii echilibrată

Căsătoria poate fi o sursă de mare fericire, dar nu numai ea aduce fericirea. Toţi cei care-i slujesc lui Iehova pot fi fericiţi. Din unele puncte de vedere, cei necăsătoriţi au anumite avantaje faţă de ceilalţi. Ei nu au „necazuri în carnea lor“, după cum se menţionează în 1 Corinteni 7:28. Aceste necazuri sunt tensiunile care apar în toate căsniciile. Cei necăsătoriţi au mai multă libertate şi se pot pune mai uşor la dispoziţie în serviciul lui Iehova. Prin urmare, Biblia ne îndeamnă: „Cine îşi dă în căsătorie virginitatea face bine, dar cine nu o dă în căsătorie va face mai bine“ (1 Corinteni 7:38). Chiar dacă îţi doreşti mult să te căsătoreşti, meditând la aceste învăţături biblice, vei putea să-ţi menţii echilibrul şi să te bucuri cu adevărat de situaţia ta din prezent.

Unii prieteni bine intenţionaţi ar putea să-ţi spună: „Fii pe pace, va veni timpul când vei găsi un om minunat!“ Şi e adevărat că nu vei fi toată viaţa singură doar pentru că ai fost o dată respinsă. Cu toate acestea, o tânără creştină pe nume Candace gândeşte în felul următor: „Am încredere în Iehova. Nu aştept neapărat să-mi dea un soţ care să mă facă fericită. Dar ştiu că El îmi va da tot ce am nevoie ca să-mi umplu golul interior“. Această atitudine pozitivă a ajutat-o să treacă mai uşor peste decepţia suferită.

Încercările de a începe o relaţie romantică adesea eşuează, dar la fel se întâmplă şi cu multe căsnicii. Dacă-ţi pui încrederea în Iehova şi asculţi de sfaturile sale, el te poate ajuta să simţi fericire în loc de durere. Astfel, vei putea spune asemenea regelui David: „Doamne, orice dorinţă a mea este înaintea Ta şi suspinul meu nu-Ţi este ascuns. . . . DOAMNE, eu în tine nădăjduiesc; Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeul meu!“ — Psalmul 38:9, 15.

[Note de subsol]

^ par. 3 Articolul „Tinerii se întreabă . . . Cum să-i spun ce simt?“ (22 octombrie 2004) arăta că în unele culturi ar putea fi de neconceput ca femeia să-i propună bărbatului o perioadă de curtare. Deşi Biblia nu condamnă un asemenea gest, ea îi îndeamnă pe creştini să nu-i poticnească pe alţii. Prin urmare, cei care doresc să aibă parte de binecuvântarea lui Dumnezeu ar trebui să ia în considerare sfaturile biblice înainte de a decide ce să facă. — Matei 18:6; Romani 14:13; 1 Corinteni 8:13.

^ par. 5 Unele nume au fost schimbate.

[Legenda fotografiilor de la pagina 20]

Profită de ajutorul pe care ţi-l oferă Dumnezeu