Salt la conţinut

Salt la cuprins

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

Baloane Mi-a plăcut foarte mult articolul „Cel mai mare festival al baloanelor“ (8 martie 2004). Mama spune că i-ar plăcea să zboare cu balonul; şi mie mi-ar plăcea. Când am citit articolul, nu mi-a venit să cred câte baloane erau acolo! Mi-au plăcut pozele. Am opt ani.

J. L., Statele Unite

O plantă extraordinară Nu am mai citit niciodată un articol atât de interesant precum cel intitulat „Un supravieţuitor extraordinar“ (8 martie 2004). Tumboa este o plantă cu adevărat uluitoare. M-a uimit cum reuşeşte să trăiască atât de mult în condiţiile acelea aspre! Astfel de articole ne dezvăluie marea înţelepciune a ingeniosului nostru Creator, Iehova.

A. C., Rusia

Am crescut în Angola şi am avut posibilitatea să văd tumboa de mai multe ori. Ciudata plantă mă fascina de fiecare dată. Mă întrebam dacă lucrurile care se spuneau despre ea erau adevărate. Acum, după 27 de ani, am primit informaţiile pe care le doream.

A. O., Elveţia

Citesc revista Treziţi-vă! de peste 15 ani. Întrucât nu am posibilitatea să călătoresc, asemenea articole îmi permit să examinez cu atenţie creaţia lui Iehova. Dacă n-aş fi citit revista Treziţi-vă!, nu aş fi aflat niciodată cât de mult trăieşte această plantă.

L. Z., Franţa

Ţinutul Burren al Irlandei Anul trecut, eu şi soţul meu am vizitat Irlanda. De aceea, articolul „Burren — un fascinant ţinut al Irlandei“ ne-a plăcut în mod deosebit (8 martie 2004). Majoritatea ghidurilor turistice nu prezintă prea multe informaţii despre Burren. Locotenentul englez Edmund Ludlow a numit Burrenul „un ţinut sălbatic“. Totuşi, ceea ce-i conferă frumuseţe e tocmai peisajul stâncos. Cel mai frumos lucru pe care l-am văzut a fost un grup de Martori ai lui Iehova care luau parte la ministerul din casă în casă. Când le-am spus că şi noi suntem Martori, au fost foarte încântaţi. Am părăsit Irlanda luând cu noi amintiri frumoase despre Burren şi despre noii noştri prieteni.

B. E., Statele Unite

Grupa sanguină Vă mulţumesc pentru articolul „Poate fi stabilită personalitatea cuiva în funcţie de grupa sanguină?“ (8 februarie 2004). Eram un pic nedumerită cu privire la acest subiect. La şcoală ni s-a spus că personalitatea nu poate fi stabilită în funcţie de grupa sanguină. Mai mult, am înţeles din unele cărţi că stabilirea personalităţii în acest fel e legată de spiritism. Cunosc însă oameni care vorbesc adesea despre grupa sanguină şi îi caracterizează pe alţii în funcţie de ea. Tocmai când mă întrebam cum stau lucrurile, a sosit acest articol şi am înţeles bine punctul de vedere biblic în această privinţă.

R. K., Japonia

Articolul mi s-a părut foarte interesant. Cei de la şcoală spun că oamenii cu grupa sanguină A sunt meticuloşi şi sensibili, iar cei cu grupa B sunt blânzi. Mă întrebam adesea dacă mi se potriveşte această descriere. Însă m-am simţit uşurată când am aflat că personalitatea fiecăruia e unică. De asemenea, am înţeles că putem face modificări în personalitate dacă ne lăsăm influenţaţi de spiritul sfânt al lui Dumnezeu.

N. I., Japonia

Cascade Aş vrea să-mi exprim aprecierea pentru superbul articol „Descoperind măreţia cascadelor“ (22 februarie 2004). Zambia e o ţară cu multe lacuri, râuri, păduri şi munţi, iar cascadele sunt o adevărată încântare. Articolul m-a îndemnat să-i mulţumesc lui Iehova, Tatăl nostru ceresc, pentru lucrările sale de creaţie.

G. M., Zambia