Salt la conţinut

Salt la cuprins

O pereche neobişnuită

O pereche neobişnuită

O pereche neobişnuită

Recent, câţiva oceanografi care făceau scufundări pe timp de noapte în apele adânci din largul coastei Australiei, dincolo de Marea Barieră de Corali, au văzut pentru prima oară în viaţa lor un mascul viu din specia Tremoctopus violaceus. Dar de ce e aşa de neobişnuită această ştire?

Această specie de caracatiţă a fost descrisă, pe bună dreptate, „animalul cu cel mai mare dismofirsm de mărime al sexelor din lume“. Femela ajunge până la 2 m lungime şi poate cântări chiar şi 10 kg, în timp ce masculul are numai 3 cm lungime şi cântăreşte 0,3 g! De fapt, masculul e cam cât pupila ochiului femelei. Asta înseamnă că greutatea femelei e de aproape 40 000 de ori mai mare decât cea a masculului. Se pare că este cea mai mare disproporţie înregistrată în lumea animalelor mari. Specia de caracatiţă e pelagică, adică trăieşte în largul mării, şi până în prezent în plasele de pescuit au fost prinse numai femele ori masculi morţi.

Dar cum reuşesc aceste două vietăţi, atât de diferite ca mărime, să se reproducă? Unul dintre cele opt braţe ale masculului e gol pe dinăuntru. Când masculul găseşte o femelă, braţul se umple cu spermă. Apoi se desprinde de corp şi pătrunde în cavitatea mantalei femelei, un spaţiu mare din interiorul corpului ei. Rămâne aici până când femela îşi fecundează ovulele, storcând sperma peste ele.

Pentru a compensa dezavantajul mărimii, masculul se apără cu ajutorul unor tentacule urzicătoare pe care se pare că le „fură“ de la o specie de meduză (Physalia) şi le ţine cu ventuzele de pe braţele lui superioare. Însă nici chiar aceste tentacule nu-l salvează de la moarte, deoarece, după ce şi-a îndeplinit misiunea faţă de partenera sa, el moare. Nu e de mirare că oceanografii au fost uimiţi să vadă un mascul viu!

Oricare ar fi motivul uriaşei diferenţe de mărime dintre masculul şi femela acestei specii neobişnuite de caracatiţă, cuvintele Bibliei sunt adevărate: „Iată marea cea întinsă şi largă: în ea se mişcă nenumărate vietăţi mici şi mari“. — Psalmul 104:25.

[Legenda fotografiilor de la pagina 31]

Femelă: are 2 m lungime şi cântăreşte 10 kg

Mascul: are 3 cm lungime şi cântăreşte 0,3 g

Mărimea reală raportată la cea a femelei

[Provenienţa fotografiei]

Femelă: fotografie P. Wirtz; mascul: fotografie: D. Paul