Iepurii şi broaştele — cotropitorii unui continent

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

CÂMPUL de luptă e un teren arid, devastat. Gropi adânci împânzesc pământul odinioară îmbrăcat cu vegetaţie luxuriantă. Trupurile neînsufleţite ale luptătorilor zac peste tot. Soldaţii nu poartă uniforma verde, de camuflaj, nu sunt încălţaţi cu bocanci şi nici nu au baionetă, ci sunt înfofoliţi în blăniţe moi şi au dinţi ascuţiţi. Cine să fie oare luptătorii? Iepurii sălbatici, care au cotropit Australia!

Iepuri, iepuri peste tot!

Iepurii de casă europeni şi-au început incursiunea în Australia în 1859, din extremitatea sud-estică a continentului. Aduşi pentru iubitorii de vânătoare sportivă, după puţin timp iepurii au început să fie vânaţi nu din plăcere, ci în efortul disperat de a ţine sub control numărul lor.

Deşi iepurilor europeni le-au trebuit 900 de ani să colonizeze Marea Britanie, în Australia ei au pus stăpânire pe o suprafaţă mai mare decât jumătate din suprafaţa Europei în numai 50 de ani. Cum femela naşte până la 40 de pui anual, iepurii au înaintat pe teritoriul inamic cu aproape 100 km în fiecare an. Un raport al Bureau of Rural Sciences (BRS) precizează: „Nici un alt mamifer nu a colonizat o altă parte a lumii într-un ritm atât de rapid“. Urmările au fost dezastruoase.

Iepurii consumă hrana animalelor care trăiesc de drept aici şi le ocupă în mod abuziv vizuinele. Ei sunt vinovaţi de dispariţia a numeroase specii de plante şi animale indigene şi chiar de despăduriri. Potrivit opiniei unui cercetător, „ei  mănâncă puieţii, iar când arborii bătrâni mor, nu sunt alţii tineri care să-i înlocuiască“. Când iepurii cotropesc o insulă mică, urmările pot fi catastrofale. „Iepurii duşi în 1903 pe insula Laysan au provocat, până în 1936, dispariţia a trei specii de păsări indigene şi a 22 dintre cele 26 de specii de plante ce creşteau aici. . . . În 1923, insula era doar un ţinut arid, nisipos, cu vreo câţiva copaci piperniciţi“, se afirmă într-un raport BRS.

Se amplasează arme de distrugere în masă

În Australia, iepurii erau prinşi cu ajutorul capcanelor, împuşcaţi sau otrăviţi. În încercarea de a le opri înaintarea, a fost ridicat vestitul Rabbit Proof Fence (Gardul împotriva iepurilor) *, care se întindea pe 1 830 km pe teritoriul statului Australia de Vest. Dar nimic nu părea că poate stăvili înaintarea „trupelor“ invadatoare.

Apoi, în 1950 s-a lansat un contraatac cu o armă biologică: virusul mixomatozei. Virusul a decimat populaţia de iepuri, care în vremea aceea atinsese uluitorul număr de 600 de milioane. Mixomatoza e transmisă de ţânţari şi de purici şi afectează doar iepurii. În numai doi ani, el a secerat 500 de milioane de vieţi din armata invadatoare. Însă iepurii au dezvoltat rapid rezistenţă la virus, iar supravieţuitorii şi-au luat revanşa înmulţindu-se spectaculos de mult. Astfel, prin anii ’90 populaţia lor ajunsese la aproape 300 de milioane de exemplare. Era absolut necesar un nou atac.

Veşti bune, veşti rele

În 1995, în Australia a fost lansată împotriva iepurilor-inamici o a doua armă biologică: boala hemoragică a iepurilor. Aceasta a apărut pentru prima oară în China, în 1984. În 1998, a ajuns în Europa şi, după puţin timp, a exterminat 30 de milioane de iepuri de casă în Italia. Această boală a constituit o veste rea pentru crescătorii de iepuri din Europa, dar o veste bună pentru fermierii din Australia, întrucât aici a răpus 10 milioane de iepuri în primele două luni de la introducerea ei. Se crede că virusul afectează numai iepurii, care mor la 30–40 de ore de la infectare şi, după cât se pare, fără a suferi. Până în anul 2003, virusul a redus populaţia de iepuri în multe părţi aride ale Australiei cu 85% sau chiar mai mult.

Nemaifiind iepurii care să le mănânce frunzele, orhideelor dintr-un parc naţional din Australia de Sud le-a mers atât de bine încât, în mai puţin de cinci ani, numărul lor a crescut de opt ori mai mult. În alte regiuni din acelaşi stat, ‘unde epidemia izbucnea frecvent, arbuştii indigeni s-au regenerat mult mai repede’, se arată în revista Ecos. Deoarece nu mai erau iepuri, prădătorii aduşi în Australia, precum vulpile şi pisicile sălbatice, au scăzut şi ei la număr în unele zone de pe continent. Atât ecologiştii, cât şi fermierii sunt mulţumiţi de eficacitatea noii arme, întrucât iepurii au costat economia Australiei circa  600 de milioane de dolari australieni (350 de milioane de euro) pe an. Cu toate acestea, nu se cunoaşte încă efectul pe termen lung al acestui virus asupra rezistenţilor iepuri de pe acest continent.

La început erou vestit, apoi răufăcător hidos

Deşi se pare că oamenii de ştiinţă au câştigat lupta împotriva iepurilor sălbatici, ei sunt acum în război cu un alt adversar redutabil, venit mai recent pe aceste meleaguri: broasca râioasă aga (Bufo marinus). Ca şi iepurele, acest răufăcător nu a venit pe ascuns în ţară, ci a fost introdus cu un scop. Care anume?

În zorii secolului al XX-lea, două specii de gândaci de trestie-de-zahăr (Dermolepida albohirtum) ameninţau industria de trestie-de-zahăr a Australiei, care îi aduce în prezent ţării un profit anual de două miliarde de dolari australieni (1,2 miliarde de euro). În 1935, broasca râioasă aga, un amfibian cât pumnul căruia i se dusese vestea că e lacom după gândaci, a fost considerată salvatorul cultivatorilor de trestie-de-zahăr. Deşi unii oameni de ştiinţă aveau unele reţineri, broasca râioasă aga a fost adusă din America de Sud via Hawaii şi i s-a dat drumul pe câmpurile de trestie-de-zahăr din Queensland.

După puţin timp, broasca a dezertat, abandonând lupta cu gândacii. Din cauza substanţei toxice pe care o secretează, această creatură e periculoasă în orice stadiu al vieţii ei, de la ou la adult. În perioada în care se transformă din mormoloc în broască, îi cresc sub piele nişte glande care, atunci când broasca e iritată, elimină o substanţă lăptoasă, vâscoasă şi foarte otrăvitoare. Se ştie că broaştele râioase aga ucid multe animale din partea locului care sunt destul de imprudente să le înghită: şopârle, şerpi, câini sălbatici şi chiar crocodili. Ele s-au înmulţit rapid şi s-au răspândit pe mai bine de 900 km din punctele în care li s-a dat drumul. Densitatea populaţiei de broaşte a ajuns de zece ori mai mare decât cea existentă în ţara de origine, Venezuela. Ca în relatarea biblică în care se spune că au fost o plagă, ele cotropesc terenurile agricole, năpădesc locuinţele şi se strecoară chiar şi în vasele de toaletă. Înaintând cu circa 30 km pe an, ele au intrat deja pe un teritoriu care ar putea fi descris drept paradisul broaştelor aga: Parcul Naţional Kakadu, din Teritoriul de Nord, parc aflat pe lista patrimoniului internaţional. Deşi guvernul australian a cheltuit milioane de dolari pe proiecte de cercetare cu scopul de a stăvili înaintarea broaştelor, nici o metodă nu a dat rezultate. Bătălia nu s-a încheiat. Însă, până în momentul de faţă, tabăra broaştelor aga e învingătoare.

De ce această luptă?

Un ecosistem în care omul nu intervine se autoreglează, numărul de exemplare ale speciilor rămânând în echilibru natural. Dar când echilibrul natural este dereglat, şi cele mai inofensive creaturi se pot reproduce atât de rapid, încât provoacă pagube mari.

Primii colonizatori europeni nu au întrevăzut uriaşele pagube pe care aveau să le cauzeze plantele şi animalele introduse pe teritoriul Australiei în cazul în care numărul lor scăpa de sub control. Însă multe specii aduse s-au dovedit benefice. De fapt, australienii depind în prezent chiar de speciile de plante şi animale aduse din alte părţi ale lumii: oi, capre, grâu, orez şi altele. Cu toate acestea, iepurele şi broasca râioasă aga constituie un avertisment: Omul trebuie să fie atent când vrea să intervină în ecosistemele uluitor de complexe ale planetei.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Un erou devenit răufăcător — Invazia broaştelor râioase aga continuă

[Provenienţa fotografiei]

U.S. Geological Survey/fotografie de Hardin Waddle

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Cotropitori însetaţi, la un ochi de apă pe insula Wardang, în Golful Spencer, South Australia

[Provenienţa fotografiei]

Prin amabilitatea CSIRO

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 25]

Iepuri: Department of Agriculture, Western Australia; broască: David Hancock/© SkyScans