Salt la conţinut

Salt la cuprins

Putem face faţă stresului!

Putem face faţă stresului!

Putem face faţă stresului!

„LUPTA pentru păstrarea echilibrului între muncă, familie şi celelalte obligaţii a devenit tot mai crâncenă în ultimii ani.“ Aşa se spune într-o carte, publicată recent, pe tema vieţii de familie. Într-adevăr, trăim vremuri stresante. Dar aceasta nu-i surprinde pe cei ce studiază Biblia, deoarece aici s-a prezis că vor fi „timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă“. — 2 Timotei 3:1–5.

„E firesc să existe stres“, spune Jesús, tată a trei copii. „Trebuie numai să învăţăm cum să-l ţinem sub control.“ E adevărat că aici se aplică zicala: Uşor de zis, greu de făcut. Totuşi, există sfaturi practice şi principii biblice care ne pot ajuta să ţinem stresul sub control.

Cum să facem faţă stresului legat de muncă

Eşti stresat, probabil din cauza situaţiilor de la serviciu? Dacă suferi în tăcere te vei simţi şi mai stresat. Potrivit principiului biblic din Proverbele 15:22, „planurile eşuează acolo unde nu există o discuţie confidenţială“ (NW).

Specialiştii care au făcut cercetări în domeniul stresului la locul de muncă ne recomandă „să stăm de vorbă cu patronul nostru: dacă el nu ştie cu ce probleme ne confruntăm, n-are cum să ne ajute“. Asta nu înseamnă să mergi la el şi să îţi descarci nemulţumirea cu mânie. „Sângele rece [calmul, NW] te păzeşte de mari păcate“, se spune în Eclesiastul 10:4. Fii calm şi practic, evitând confruntările ostile. Poate că îl vei convinge pe patron că mai puţin stres la serviciu ar însemna o productivitate mai mare.

La fel se poate proceda şi cu alte probleme pe care le ai la serviciu: de exemplu, tensiuni şi conflicte cu colegii. Caută modalităţi practice de a rezolva astfel de probleme; poţi face chiar şi cercetări dacă e necesar. În unele numere ale revistei de faţă au apărut diverse articole care ţi-ar putea fi utile. * Dacă situaţia pare imposibil de rezolvat, poate că ar fi bine să iei în considerare varianta schimbării locului de muncă.

Reducerea poverii financiare

Biblia conţine sfaturi care ne pot ajuta să facem faţă problemelor financiare. Isus Cristos a dat următorul îndemn: „Încetaţi să vă mai îngrijoraţi pentru sufletele voastre, cu privire la ce veţi mânca sau ce veţi bea, sau pentru corpurile voastre, cu privire la ce veţi îmbrăca“ (Matei 6:25). Cum putem face acest lucru? Cultivând încredere în Iehova Dumnezeu, care ne va satisface necesităţile de bază (Matei 6:33). Promisiunile lui Dumnezeu nu sunt vorbe în vânt. Milioane de creştini se simt în prezent încurajaţi de ele.

Bineînţeles, în privinţa banilor avem nevoie şi de „înţelepciune practică“ (Proverbele 2:7NW; Eclesiastul 7:12). Biblia ne aminteşte: „N-am adus nimic în lume şi nici nu putem să ducem ceva din ea. Astfel, având hrană şi acoperământ, vom fi mulţumiţi cu aceste lucruri“ (1 Timotei 6:7, 8). E realist şi practic să învăţăm să fim mulţumiţi cu mai puţin. Îţi aminteşti de Leandro, despre care am spus că a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile în urma unui accident? El şi soţia lui au luat unele măsuri ca să nu risipească banii. Iată ce spune Leandro: „Ne străduim să facem economie. De exemplu, nu lăsăm becurile aprinse inutil, ca să nu consumăm curent electric fără rost. Iar în ce priveşte maşina, ne planificăm să rezolvăm mai multe lucruri cu un drum şi astfel să economisim combustibil“.

Părinţii îşi pot ajuta copiii să cultive o atitudine corectă în această privinţă. Carmen, fiica lui Leandro, recunoaşte: „Obişnuiam să cumpăr lucruri fără să stau prea mult să mă gândesc. Părinţii însă m-au ajutat să fac diferenţa între ceea ce îmi e cu adevărat necesar şi ce nu. La început mi-a fost greu să fac schimbări. Dar am învăţat, în cele din urmă, să fac diferenţa între dorinţe şi necesităţi“.

Comunicarea reduce stresul

Căminul ar trebui să fie un adăpost împotriva stresului. Însă, de multe ori, aici se generează cel mai mult stres. Motivul? „Cuplurile . . . care nu prea se înţeleg sau se ceartă mereu spun că lipsa comunicării e cea mai frecventă cauză a neînţelegerilor“, se arată în cartea Survival Strategies for Couples.

Principiile biblice pot ajuta cuplurile să comunice mai eficient. Biblia spune că există ‘un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi’ şi că ‘un cuvânt spus la timpul potrivit e bun’ (Eclesiastul 3:1, 7; Proverbele 15:23). Ştiind aceste lucruri, nu vei aduce în discuţie un subiect ce ar putea încinge spiritele atunci când sesizezi că partenerul tău e obosit sau stresat. Ar fi mai bine să aştepţi momentul potrivit, când partenerul e mai dispus să te asculte.

E adevărat, dacă ai avut o zi grea la serviciu, poate că nu îţi e tocmai uşor să-ţi păstrezi calmul sau să ai răbdare. Dar ce se poate întâmpla dacă dai frâu liber frustrărilor vorbindu-i cu asprime partenerului conjugal? Biblia ne reaminteşte că „un cuvânt aspru aprinde mânia“ (Proverbele 15:1). În schimb, „cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase“ (Proverbele 16:24). Probabil că îţi trebuie o hotărâre de fier dacă vrei ca în discuţiile cu partenerul conjugal să nu existe deloc „amărăciune răutăcioasă şi furie şi mânie şi strigăt şi vorbire injurioasă“ (Efeseni 4:31). Însă foloasele merită tot efortul. Un soţ şi o soţie care comunică unul cu celălalt pot fi o sursă de mângâiere şi sprijin reciproc. „Înţelepciunea este cu cei ce se consultă“, se spune în Proverbele 13:10 (NW). *

Comunicarea părinte-copil, o adevărată încercare

E o adevărată încercare pentru părinţi să comunice cu copiii, mai ales când timpul lor e limitat. Biblia însă îi încurajează pe părinţi să le vorbească cu orice ocazie, de pildă ‘când sunt acasă şi când sunt plecaţi în călătorie’ (Deuteronomul 6:6–8). „Trebuie căutate ocazii pentru a vorbi cu ei“, spune Leandro. „Când sunt în maşină cu fiul meu, profit de ocazie şi stăm de vorbă.“

E adevărat, nu e uşor pentru toţi părinţii să comunice cu copiii lor. Alejandra, mamă a trei copii, recunoaşte: „Nu ştiam să ascult. Lipsa unei bune comunicări mă făcea să-mi pierd firea şi să mă simt vinovată“. Cum poate un părinte să facă îmbunătăţiri în această privinţă? Începând să înveţe „să fie prompt la ascultare“ (Iacov 1:19). „Ascultarea cu atenţie e cel mai eficient mijloc de reducere a stresului“, declară dr. Bettie Youngs. Părinţi, trebuie să fiţi atenţi cum ascultaţi. Uitaţi-vă la copil în timp ce vă vorbeşte. Nu-i minimalizaţi problemele. Încurajaţi-l să-şi exprime sentimentele. Puneţi întrebări potrivite. Exprimaţi-vă cu generozitate iubirea şi încrederea că va face ce este bine (2 Tesaloniceni 3:4). Rugaţi-vă împreună cu el.

Trebuie eforturi pentru o bună comunicare. Procedând astfel, veţi putea reduce la minimum stresul din familie. Comunicând cu copilul vostru, vă veţi putea da seama dacă acesta e cumva stresat. Vă va fi mai uşor să-i daţi sfaturi înţelepte dacă înţelegeţi sentimentele lui şi situaţia în care se află. De fapt, tinerii care sunt încurajaţi să vorbească despre problemele lor vor fi mai puţin înclinaţi să acţioneze greşit.

Colaborarea — cheia pentru îndeplinirea treburilor gospodăreşti

Când şi soţul, şi soţia au un loc de muncă, îndeplinirea treburilor gospodăreşti poate deveni o cauză de stres. Unele mame cu serviciu reuşesc să facă faţă situaţiei simplificându-şi programul cu treburile casnice. Ele ar putea decide că nu e nici practic, nici posibil să se complice când e vorba de gătit. Amintiţi-vă de sfatul dat de Isus unei femei care era mereu preocupată să gătească mâncăruri care luau mult timp: „Totuşi, puţine lucruri sunt necesare, ba chiar unul singur“ (Luca 10:42). Prin urmare, simplifică-ţi viaţa de acasă. Iată ce recomandare găsim în cartea The Single-Parent Family: „Pregătiţi tocăniţe şi alte mâncăruri care se gătesc, în general, într-o singură oală, ca să aveţi mai puţin de spălat şi de curăţat“. Într-adevăr, simplificându-ţi programul de acasă vei putea reduce stresul.

Dar chiar şi aşa, rămân multe de făcut într-o casă. O mamă care are serviciu recunoaşte: „Când eram mai tânără mă descurcam singură cu toate. Acum, că am înaintat puţin în vârstă, mi-e mai greu. Viaţa agitată pe care am dus-o începe să-şi ceară tributul. Prin urmare, buna colaborare care există între toţi membrii familiei e o dovadă de consideraţie faţă de mine şi mă ajută să nu fiu prea stresată“. Într-adevăr, dacă toţi membrii familiei sunt dispuşi să colaboreze, treburile casnice nu vor fi o greutate doar pe umerii unuia. Într-o carte despre creşterea copiilor se spune: „Una dintre cele mai bune modalităţi de a-i face pe copii . . . să se simtă competenţi este aceea de a le repartiza anumite treburi gospodăreşti. Îndeplinind cu regularitate astfel de treburi, copiii îşi vor însuşi obiceiuri utile şi vor avea o atitudine corectă faţă de muncă“. De asemenea, când toţi colaborează la treburile casnice, părinţii au ocazia de a petrece timp cu copiii.

O tânără pe nume Julieta spune: „Observ că mama se simte bine când iau unele sarcini de pe umerii ei. Mă bucur să văd acest lucru şi simt că sunt o persoană pe care te poţi baza. Aceasta mă ajută să preţuiesc căminul nostru. Învăţând să mă îngrijesc de treburile casei pun o bună temelie pentru viitor“. Mary Carmen spune şi ea ceva asemănător: „De când eram mici, părinţii ne-au învăţat să ne purtăm singuri de grijă. E un mare avantaj pentru noi“.

Modalităţi practice de a face faţă stresului

Stresul face parte din viaţa de zi cu zi; nu-l putem evita. Totuşi putem învăţa să-i facem faţă (vezi chenarul de la pagina 10). Aplicarea principiilor biblice ne poate ajuta. De exemplu, dacă te simţi copleşit de unele situaţii, aminteşte-ţi că „este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate“ (Proverbele 18:24). Stai de vorbă cu un prieten matur ori cu partenerul conjugal. „Nu ţineţi totul în voi“, spune sociologul Ronald Pitzer. „Mărturisiţi-i unei persoane cu capul pe umeri ce simţiţi şi ce vă îngrijorează; ea vă va înţelege şi va arăta interes faţă de problemele voastre.“

Biblia ne mai spune ‘să facem bine sufletului nostru’ (Proverbele 11:17). E cât se poate de potrivit să te îngrijeşti de propriile necesităţi. În Biblie se spune: „Mai bine o mână plină de odihnă, decât amândoi pumnii plini de muncă şi goană după vânt“ (Eclesiastul 4:6). Rezervă-ţi un pic de timp pentru tine însuţi — chiar şi numai câteva minute în fiecare dimineaţă, ca să-ţi savurezi în linişte ceaiul, să citeşti, să te rogi sau să meditezi în linişte —, şi vei vedea că se pot face minuni!

Sunt utile şi activitatea fizică moderată şi o alimentaţie sănătoasă. O carte despre creşterea copiilor ne aminteşte: „Când vă rezervaţi un pic din timpul vostru preţios pentru voi înşivă şi vă folosiţi energia în folosul vostru, în realitate e ca şi cum v-aţi alimenta contul la banca de resurse personale. . . . Când luaţi în mod constant din resurse trebuie să vă asiguraţi mereu că puneţi ceva înapoi, altminteri riscaţi să ajungeţi la zero pe plan emoţional, dacă nu chiar să daţi faliment“.

În plus, Biblia ne ajută să cultivăm calităţi necesare pentru a face faţă stresului, precum „blândeţea temperamentului“, răbdarea şi bunătatea (Galateni 5:22, 23; 1 Timotei 6:11). Mai mult, Biblia ne oferă speranţă, şi anume promisiunea unei apropiate lumi noi în care tot ceea ce ne cauzează suferinţă va dispărea (Revelaţia 21:1–4). Aşadar, e înţelept să ne facem obiceiul de a citi zilnic din Biblie. Dacă doreşti ajutor pentru a începe un astfel de program, Martorii lui Iehova sunt încântaţi să ţi-l ofere în mod gratuit.

Aceasta nu înseamnă că viaţa unui creştin e scutită de stres. Însă Isus a zis că putem evita ca inima să ni „se îngreuneze . . . cu îngrijorările vieţii“ (Luca 21:34, 35). În plus, dacă vei ajunge să-l cunoşti bine pe Iehova Dumnezeu, făcându-l prietenul tău, vei putea găsi în el un adevărat adăpost (Psalmul 62:8). El te poate ajuta să faci faţă stresului vieţii de zi cu zi.

[Note de subsol]

^ par. 7 Vezi seria de articole „Hărţuirea la locul de muncă — Ce puteţi face?“, apărută în numărul din 8 mai 2004.

^ par. 15 Pentru informaţii suplimentare, vezi capitolul 3 din cartea Secretul unei familii fericite, publicată de Martorii lui Iehova.

[Text generic pe pagina 11]

„Când eram mai tânără mă descurcam singură cu toate. Acum, că am înaintat puţin în vârstă, mi-e mai greu. Viaţa agitată pe care am dus-o începe să-şi ceară tributul“

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 10]

Cum să reduceţi stresul

▪ Odihniţi-vă suficient în fiecare zi

▪ Încercaţi să aveţi o alimentaţie echilibrată. Evitaţi consumul excesiv de mâncare

▪ Faceţi cu regularitate activitate fizică potrivită, de pildă mergeţi pe jos în pas vioi

▪ Dacă vă îngrijorează ceva, staţi de vorbă cu un prieten

▪ Petreceţi mai mult timp cu familia

▪ Delegaţi unele treburi gospodăreşti sau împărţiţi-le

▪ Fiţi conştienţi de limitele voastre fizice şi afective

▪ Fixaţi-vă obiective realiste; nu fiţi perfecţionişti

▪ Organizaţi-vă; întocmiţi-vă o planificare echilibrată, rezonabilă

▪ Cultivaţi calităţi creştine precum blândeţea şi răbdarea

▪ Rezervaţi-vă timp pentru voi înşivă

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Poţi reduce stresul de la serviciu dacă discuţi în mod respectuos cu patronul tău despre problemele apărute la muncă

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Părinţii pot discuta cu copiii despre modalităţile de a economisi banii

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Dacă eşti tânăr, vorbeşte despre problemele ce te stresează cu cineva care te poate ajuta

[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]

Toţi membrii familiei pot da o mână de ajutor în casă