I-aţi zâmbi unui crocodil?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN INDIA

V-AŢI gândit vreodată să-i zâmbiţi unui crocodil? Într-o versiune muzicală a povestirii pentru copii Peter Pan, Căpitanul Hook, unul dintre personaje, dezvăluie motivele pentru care a sfătuit: „Să nu-i zâmbeşti niciodată unui crocodil“. Crocodilul, spunea el, „îşi imaginează ce bine ţi-ar sta în burta lui“!

În întreaga lume există numeroase specii de crocodili. Cu toate că unii atacă omul, „aceasta se întâmplă atât de rar . . ., încât crocodilii nu pot fi consideraţi mâncători de oameni“ (Encyclopædia Britannica). Deşi, în general, sunt socotiţi de unii nişte creaturi hidoase, înspăimântătoare, altora li se par totuşi fascinanţi. Dar să ne îndreptăm acum atenţia spre trei specii din India: crocodilul cu creste, crocodilul de mlaştină şi gavialul.

Marele crocodil cu creste

Crocodilii cu creste, care trăiesc în zonele de coastă, sunt cele mai mari reptile de pe pământ şi pot avea o lungime de peste 7 m şi o greutate de o tonă. Întrucât nu trăiesc decât în ape sărate, ei sălăşluiesc pe lângă estuare, pe malul mării şi în mlaştinile acoperite cu mangrove din zonele costiere. Arealul lui se întinde din India spre est, până în Fiji. Fiind carnivori, se hrănesc cu şobolani, broaşte, peşti, şerpi, crabi, broaşte ţestoase şi căprioare — dar în cantităţi mici; necesarul de hrană al masculilor mari, de pildă, este de numai 500–700 g pe zi. Datorită vieţii tihnite pe care o duc — tolăniţi la soare sau cufundaţi în apă cât e ziua de lungă — şi digestiei eficiente, necesarul lor energetic e destul de scăzut. Rareori s-a întâmplat ca un crocodil să atace un om neatent. Crocodilii cu creste înoată mişcându-şi coada dintr-o parte în alta, scufundaţi aproape total în apă, lăsându-şi afară doar nările şi ochii. Şi, deşi au picioare scurte, pot merge pe uscat. Pot să se repeadă după pradă sau, uneori, chiar să alerge mâncând pământul în urmărirea ei. Asemenea celorlalte reptile înrudite, crocodilii cu creste au auzul, văzul şi mirosul foarte fin. În sezonul împerecherii, masculul îşi apără cu înverşunare teritoriul, iar femela, ouăle.

Mame devotate

Femela construieşte în apropierea apei un cuib, de regulă o movilă din noroi şi resturi vegetale în descompunere. Aici depune cam 100 de ouă ovale, cu coaja tare, le acoperă şi le apără de prădători. Din când în când stropeşte cuibul cu apă ca să grăbească descompunerea vegetaţiei, proces care produce căldura necesară incubării ouălor.

 Dar acum se petrece un lucru absolut fascinant. Sexul puiului depinde de temperatura la care sunt incubate ouăle. Gândiţi-vă! Din ouăle incubate la o temperatură între 28°C şi 31°C vor ieşi femele în aproximativ 100 de zile, iar din cele incubate la o temperatură de 32,5°C vor ieşi masculi în 64 de zile. Din ouăle incubate la o temperatură între 32,5°C şi 33°C pot ieşi pui de ambele sexe. Unele cuiburi sunt construite pe malul apei. Din partea mai rece, cea dinspre apă, pot ieşi femele, iar din partea mai caldă, cea aflată sub arşiţa soarelui, masculi.

Când mama aude sunetele pe care le scot puii în ouă, ea dă la o parte învelişul de pe cuib şi uneori sparge ouăle, bineînţeles dacă puii nu le-au spart deja cu aşa-numitul „dinte de ou“ cu care se nasc. Cu mare băgare de seamă, mama îşi ia puii în fălcile-i enorme şi îi duce spre apă ţinându-i în punga pe care o are sub limbă. Micuţele reptile sunt independente încă de la naştere şi nu le trebuie mult până s-o ia din loc căutând de-ale gurii: insecte, broaşte şi peştişori. Totuşi, unele mame protectoare nu-şi scapă puii din ochi luni la rând, formând în mlaştini adevărate „creşe“, unde şi tatăl va îndeplini rolul de dădacă.

Crocodilul de mlaştină şi năsosul gavial

Crocodilul de mlaştină şi gavialul trăiesc în exclusivitate în subcontinentul indian. Având o lungime de 4 metri, crocodilul de mlaştină, ce populează lacurile, râurile şi mlaştinile cu apă dulce, este mult mai scurt decât crocodilul cu creste. Cu fălcile-i puternice, vânează animale mici, le îneacă, apoi le zdrobeşte scuturându-le dintr-o parte în alta pentru a le putea înghiţi.

Dar ce obiceiuri nupţiale au crocodilii de mlaştină? Când îşi caută o parteneră, masculul plesneşte apa cu botul şi scoate sunete înfundate. Mai târziu împarte cu femela îndatoririle de dădacă, ajută puii să iasă din ou şi, o vreme, rămâne în preajma lor.

Rarul gavial, care nu e un crocodil în adevăratul sens al cuvântului, e unic în mai multe privinţe. Îl recunoşti uşor după botul lui foarte lung şi subţire, ideal pentru pescuit, peştele fiind principala lui sursă de hrană. Deşi e cam de talia crocodilului cu creste, gavialul nu atacă omul. Conformaţia lui zveltă şi aerodinamică îl avantajează mult sporindu-i viteza când înoată în râurile repezi şi adânci din nordul Indiei. În sezonul de împerechere, masculului îi creşte o gâlmă în vârful botului. Astfel, sâsâitul pe care îl scoate în mod normal se amplifică atât de mult, încât ajunge să semene cu un bâzâit zgomotos ce atrage femelele.

Rolul crocodililor în ecosistem

Cât de importanţi sunt crocodilii pentru mediu? Fiind animale necrofage, ei curăţă  de stârvuri râurile şi lacurile, precum şi zonele de uscat învecinate, având astfel o însemnată contribuţie la păstrarea apelor curate. Fiind prădători, ţinta lor sunt animalele slabe, rănite şi bolnave. Preferă peşti precum lacomul somn, care se hrăneşte cu crap şi tilapia, peşti cu mare valoare economică.

Lacrimi de crocodil?

Aţi auzit vreodată spunându-se că cineva plânge cu lacrimi de crocodil? Expresia se referă la lacrimi şi tristeţe nesincere. În realitate, prin lacrimi, crocodilul elimină excesul de sare din organism. Totuşi, pe la începutul anilor 1970, unii chiar vărsau lacrimi sincere de mila crocodililor. În India rămăseseră numai câteva mii de exemplare, ceea ce reprezenta 10% din numărul lor de odinioară. De ce? Pe măsură ce oamenii le-au invadat habitatul, crocodilii au fost ucişi deoarece erau consideraţi un pericol pentru animalele tinere şi slabe de pe lângă casă. În plus, carnea şi ouăle de crocodil sunt considerate delicatese. Extractele de mosc secretat de glandele acestei reptile au fost folosite în industria parfumurilor. Mai mult, din cauza construirii barajelor şi a poluării apelor, numărul acestor vietăţi a scăzut drastic. Dar poate că motivul principal pentru care au ajuns pe cale de dispariţie a fost cererea mare de piele de crocodil. Datorită frumuseţii şi durabilităţii lor, pantofii, poşetele, genţile, curelele şi alte articole din piele de crocodil sunt obiecte râvnite. Deşi specia se află încă în pericol, măsurile luate pentru conservarea ei au avut un succes răsunător! — Vezi chenarul de mai jos.

Zâmbiţi, vă rog!

Acum că am făcut cunoştinţă cu câţiva membri ai familiei crocodililor, ce părere aveţi despre ei? Sperăm că îi veţi privi cu ochi mai buni şi că îi veţi găsi interesanţi. Pretutindeni în lume, mulţi iubitori de animale aşteaptă cu nerăbdare timpul când nu se vor mai teme de marele crocodil cu creste. Când Cel ce a creat reptilele va înnoi într-o bună zi pământul, le vom putea zâmbi fără teamă tuturor crocodililor. — Isaia 11:8, 9.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 13]

Crescătoria de Crocodili Madras

În 1972, în urma unui studiu ce a dezvăluit că, în unele zone din Asia, foarte puţine exemplare de crocodili mai supravieţuiseră în sălbăticie, s-au luat măsuri pentru conservarea speciilor de crocodili în Parcul de Reptile Madras. Crescătoria de aici este cel mai vechi şi cel mai mare dintre cele peste 30 de astfel de centre din India. A fost înfiinţată în 1976 de către erpetologul Romulus Whitaker. Întinzându-se pe coasta Coromandel pe o suprafaţă de 3,5 hectare, Parcul se mândreşte cu cele 150 de specii de arbori ce atrag o mulţime de păsări şi de insecte.

Crocodilii şi gavialii crescuţi în captivitate sunt eliberaţi pentru a popula mlaştinile şi râurile sau sunt duşi în alte crescătorii ori centre de cercetări. Crescătoria are o „creşă“ în care puii de crocodil — în număr constant de aproximativ 2 500 — sunt ţinuţi în bazine speciale, iar pescarii din zonă îi hrănesc zilnic cu peşte tăiat mărunt. Plasele de deasupra împiedică păsările ce dau târcoale prin preajmă să înşface peştii sau puii de crocodil abia ieşiţi din ou. Pe măsură ce cresc, crocodilii sunt transferaţi în bazine mai mari, unde sunt hrăniţi tot cu peşte, de data asta întreg, până când ajung cam de trei ani şi măsoară 1,25–1,5 m. Apoi li se dau resturi de carne de vită de la un abator. Iniţial, crescătoria se ocupa doar de trei specii autohtone de crocodili. Însă în prezent creşte şapte specii şi intenţionează să crească exemplare ale tuturor speciilor cunoscute. Înmulţirea în scopuri comerciale a acestor reptile pentru pielea şi carnea lor este un subiect controversat. Vorbind despre carnea acestor reptile, Whitaker le-a mărturisit reprezentanţilor revistei Treziţi-vă! că este gustoasă şi nu conţine mult colesterol. Datorită acestor măsuri de conservare, impresionantele creaturi, care, până nu demult, erau în pragul dispariţiei, tind acum să se înmulţească peste măsură. De asemenea, Crescătoria de Crocodili Madras, un renumit obiectiv turistic, şi-a propus să înlăture concepţiile greşite despre crocodili şi să îmbunătăţească imaginea reptilei în lume.

[Provenienţa fotografiei]

Romulus Whitaker, Madras Crocodile Bank

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

Crocodil cu creste

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

O femelă grijulie luându-şi puiul în dinţi

[Provenienţa fotografiei]

© Adam Britton, http://crocodilian.com

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Crocodil de mlaştină

[Provenienţa fotografiei]

© E. Hanumantha Rao/Photo Researchers, Inc.

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Năsosul gavial