Munţii — De ce avem nevoie de ei

„Cutreieră munţii şi ascultă-le poveţele. Calmul naturii te va învălui, aşa cum razele soarelui mângâie copacii. Vântul te va înviora, iar furtunile îţi vor da vigoarea lor. Natura îţi va spulbera grijile precum vântul tomnatic, frunzele copacilor.“ — JOHN MUIR, NATURALIST ŞI SCRIITOR AMERICAN.

AŞA CUM a observat John Muir cu mai bine de un veac în urmă, munţii au realmente puterea de a ne sensibiliza. Măreţia lor ne impresionează, sălbăticiunile ce-i colindă ne trezesc admiraţia, iar pacea lor ne alină sufletul. Milioane de oameni merg an de an la munte să-şi desfete privirile cu tabloul alpin şi să se deconecteze. „Din timpuri străvechi, munţii au stârnit admiraţia multor civilizaţii, fiind o adevărată sursă de inspiraţie“, afirmă Klaus Toepfer, directorul executiv al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu.

Însă asupra munţilor s-au abătut nori negri. Veacuri la rând, sihăstria lor i-a apărat de om şi de exploatările lui. Acum însă munţii sunt în pericol. „Unele dintre aceste ultime fortăreţe ale sălbăticiei capitulează în faţa agriculturii, a extinderii infrastructurilor şi a altor factori ce-şi lasă amprenta asupra lor“, se explică într-un recent comunicat de presă al Naţiunilor Unite.

Masivele muntoase reprezintă o mare parte din suprafaţa de uscat a pământului. De aceea, jumătate din populaţia lumii depinde de resursele lor. În plus, munţii nu sunt doar decoruri fermecătoare ale unor peisaje idilice; ei sunt locuinţa a milioane de oameni. Să vedem, aşadar, ce rol îndeplinesc aceste bastioane ale naturii în folosul oamenilor.

Rolul vital al munţilor

▪ REZERVOARE DE APĂ. Munţii sunt sursa celor mai mari cursuri de apă, precum şi a majorităţii lacurilor de acumulare ale planetei. Tumultuoasele fluvii Colorado şi Rio Grande din America de Nord îşi adună toată apa din Munţii Stâncoşi. Aproximativ jumătate din populaţia lumii locuieşte în sudul şi estul Asiei, iar majoritatea acestor oameni depind de precipitaţiile ce spală imensele lanţuri muntoase din regiunile Himalaya, Karakorum, Pamir şi Tibet.

„Munţii, aceste castele de apă ale lumii, au un rol esenţial în ocrotirea tuturor formelor de viaţă şi a bunăstării oamenilor de pretutindeni“, explică Toepfer. El continuă: „Ceea ce se întâmplă pe cel mai înalt pisc influenţează viaţa din regiunile mai joase, din apele dulci şi chiar din cele sărate“. În multe ţări, munţii păstrează zăpada ce se aşterne iarna peste ei, eliberând-o apoi încetul cu încetul pe parcursul primăverii şi al verii sub forma unor firicele de apă. În regiunile aride ale lumii, irigaţiile depind adesea de apa ce rezultă din topirea zăpezilor de  pe crestele cărunte ale munţilor. Versanţii lor împăduriţi absorb apa ploilor asemenea unui burete, lăsând-o apoi să curgă încetişor la vale şi să se contopească apoi cu râurile, fără a cauza astfel inundaţii devastatoare.

▪ HABITATE ALE FLOREI ŞI FAUNEI SĂLBATICE. O vreme, izolarea regiunilor montane, precum şi potenţialul lor agricol limitat l-au ţinut departe pe om. Prin urmare, munţii au devenit ultimele refugii ale unor specii de plante şi animale care probabil au dispărut deja din zonele mai joase. De pildă, Parcul Naţional Kinabalu din Malaysia, o regiune muntoasă mai mică decât oraşul New York, adăposteşte 4 500 de specii de plante, ceea ce reprezintă peste 25% din numărul de specii de plante de pe tot cuprinsul Statelor Unite. Urşii de bambus, sau panda, din China, condorii din Anzi şi leoparzii zăpezilor din Asia centrală depind cu toţii de habitatele lor montane, lucru valabil şi pentru nenumărate alte specii pe cale de dispariţie.

Potrivit revistei National Geographic, unii ecologi au estimat că „arealul a peste o treime dintre plantele de uscat şi vertebratele cunoscute s-a redus la mai puţin de 2% din suprafaţa planetei“. Nenumărate specii sunt îngrămădite în regiuni fertile, sălbatice, pe care oamenii de ştiinţă le numesc „puncte biologice fierbinţi“. Aceste puncte fierbinţi, dintre care multe sunt zone alpine, adăpostesc o mare varietate de specii care ne aduc mari foloase. Cele mai importante plante de cultură s-au obţinut din specii care cresc şi acum în munţi. De pildă, porumbul îşi are originile în zonele înalte ale Mexicului, cartofii şi roşiile, în Anzii peruvieni, iar grâul, în Caucaz, ca să dăm doar câteva exemple.

▪ SPAŢII DE RELAXARE ŞI DELECTARE. Când spunem munţi, spunem frumuseţe a naturii. Cutreierându-i, ochii ţi se desfată cu impresionante cascade ce se prăvălesc pe versanţii lor, cu lacuri limpezi, de fapt cu unele dintre cele mai frumoase privelişti din lume. Nu e de mirare că o treime din regiunile ocrotite ale lumii sunt zone montane, care au devenit puncte de atracţie pentru turişti.

Chiar şi cele mai îndepărtate parcuri naţionale sunt vizitate anual de milioane de oameni din întreaga lume. Mulţi fac înconjurul lumii până la Parcul Naţional Denali din Alaska pentru a vedea muntele McKinley, cel mai înalt din America de Nord. Alţii pătrund în Valea Marelui Rift, fiind cuprinşi de uimire la vederea semeţilor munţi Kilimanjaro şi Meru sau a turmelor de animale sălbatice care sălăşluiesc între aceşti doi coloşi africani. Deşi turismul necontrolat ameninţă fragilele ecosisteme, multe comunităţi montane trag foloase de pe urma mareei de turişti.

Tezaur de cunoştinţe în munţi

De-a lungul veacurilor, oamenii munţilor au învăţat să-şi ducă traiul în condiţii vitrege. Ei au cioplit terase în versanţii munţilor, pe care, chiar şi după două milenii, încă se practică agricultura. Au domesticit animale autohtone, precum lama şi iacul, animale rezistente în condiţiile neospitaliere ale marilor altitudini. De aceea, cunoştinţele asimilate de oamenii munţilor au un rol inestimabil în ocrotirea acestor bastioane, de care cu toţii depindem.

 „Indigenii au rămas singurii străjeri ai vastelor habitate neatinse de civilizaţie“, precizează Alan Thein Durning de la Worldwatch Institute. „Ei deţin cunoştinţe de natură ecologică . . . ce rivalizează cu bibliotecile ştiinţei moderne.“ Acest tezaur de cunoştinţe are nevoie de tot atâta ocrotire ca şi resursele naturale ale munţilor.

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu a proclamat anul 2002 Anul Internaţional al Munţilor şi a sponsorizat activităţile propuse. Pentru a sublinia dependenţa omului de munţi, organizatorii au inventat expresia: „Toţi suntem oameni ai munţilor“. Ţelul lor era acela de a-i ajuta pe oameni să conştientizeze problemele munţilor şi de a găsi soluţii pentru ocrotirea măreţelor fortăreţe.

Această preocupare este întemeiată. „Adesea, resursele naturale ale munţilor sunt socotite inepuizabile, acordându-se prea puţină atenţie necazurilor oamenilor ce locuiesc aici, precum şi ocrotirii ecosistemelor“, s-a spus într-o conferinţă importantă de la Summit-ul Mondial al Munţilor care s-a ţinut în 2002 la Bişkek (Kirghizstan).

Ce probleme pun în pericol munţii planetei şi pe locuitorii lor? Ce efect vor avea ele asupra noastră?