Capoeira — Dans, sport sau artă marţială?

De la corespondentul nostru din Brazilia

„Echilibrul şi mobilitatea acrobaticii, graţia şi dinamismul dansului, iuţeala şi intuiţia luptei, toate pe ritmul muzicii.“

ACEASTA este, potrivit unui publicist, esenţa artei braziliene numite capoeira. Un alt publicist spunea despre capoeira că a devenit „un fenomen global“.

Coregraful şi cercetătorul Edward Lunda o numeşte „o contopire cu totul unică a unor elemente de dans, arte marţiale, sport şi ritualuri“. Potrivit lucrării The New Encyclopædia Britannica, capoeira este un „dans popular“. Dar în ce constă o demonstraţie de capoeira? Cântăreţii şi spectatorii formează un cerc în interiorul căruia „doi bărbaţi stau unul în faţa celuilalt, simulând loviturile şi parările dintr-o «luptă» pe ritmurile date de berimbau, un arc muzical“.

Deşi originile artei capoeira sunt un subiect controversat, majoritatea cercetătorilor sunt de părere că aceasta îşi are rădăcinile în dansurile şi ritualurile tribale africane, pătrunzând, după cât se pare, în Brazilia pe vremea comerţului cu sclavi. Sclavii au practicat zeci de ani acest dans, deşi proprietarii de sclavi s-au străduit din răsputeri să înăbuşe cultura africană.

În 1888, când sclavia a fost abolită în Brazilia, „sclavii eliberaţi nu şi-au găsit un loc în orânduirea social-economică existentă“, afirmă un scriitor brazilian. Prin urmare, mulţi foşti sclavi s-au alăturat unor bande criminale, iar capoeira a devenit o formă a luptelor violente de stradă. Înarmaţi cu cuţite şi ciomege, membrii acestor bande terorizau efectiv populaţia.

În revista Planet Capoeira se spune că, pe stradă, dansul capoeira devenise o luptă foarte violentă. Revista explică: „Maeştrii de capoeira au renunţat cu totul la mişcările graţioase, care nu erau de mare folos în luptele adevărate. Cu piciorul, luptătorii ţinteau mai mult corpul decât capul, cu mâinile fentau şi loveau, iar cu degetele încercau să nimerească ochii. Ei nu luptau pe ritmul muzicii [şi nici nu făceau] roata, iar elementele de acrobatică lipseau, cu excepţia celor utile în luptă“. Nu este de mirare, aşadar, că, în 1890, capoeira a fost interzisă în toată ţara. Practicanţii de capoeira erau pedepsiţi cu închisoarea sau cu 300 de lovituri de bici ori erau chiar deportaţi.

În anii 1930, Manuel dos Reis Machado, cunoscut de practicanţii de capoeira sub numele de Mestre Bimba, a înfiinţat o şcoală de capoeira. Bineînţeles, întrucât practica era încă ilegală, a fost atent să nu se afle că predă acest sport. În 1937, după ce a fost legalizată de preşedintele brazilian Getúlio Vargas, capoeira a căpătat statutul de sport naţional. Se estimează că, în prezent, 2 500 000 de brazilieni practică acest sport, care este predat în multe instituţii  publice, precum şcoli, universităţi şi academii militare.

Dans popular sau artă marţială?

Deşi mişcările de capoeira se aseamănă cu cele de dans, mulţi includ capoeira în artele marţiale. Augusto, care a învăţat capoeira cu tatăl său, e convins că, „deşi este o formă de dans, capoeira îndeamnă la violenţă şi promovează încălcarea principiilor privitoare la pace şi iubire“. El precizează: „Într-un moment de furie, e foarte uşor să foloseşti mişcările de capoeira pentru a face rău cuiva“. Deşi acrobaţii încearcă să nu se atingă, ei se pot răni grav dacă nu îşi sincronizează mişcările.

Mulţi sunt de părere că acest sport are şi puternice implicaţii religioase. Pedro Moraes Trindade, maestru de capoeira în statul Bahia din Brazilia, îl defineşte „o contopire a corpului şi a minţii“. El adaugă: „A privi capoeira ca pe un simplu sport înseamnă a nu ţine cont de istoria şi filozofia ei“. Edmilson, care a practicat capoeira opt ani în oraşul Niterói din statul Rio de Janeiro, spune: „E clar că unele chulas [cântece introductive] şi ritualuri asociate cu capoeira au legătură cu spiritismul“.

O examinare atentă a principiilor biblice i-a determinat pe Edmilson şi pe Augusto, amintiţi anterior, să renunţe la capoeira. Ei au tras concluzia că sănătatea lor fizică şi spirituală era mult prea preţioasă ca să şi-o pună în pericol. Deşi cândva au fost atraşi de ritmul antrenant şi de graţia mişcărilor de capoeira, ei şi-au dat seama că aceasta nu e în armonie cu Biblia, care spune că oamenii „nu vor mai învăţa războiul“. — Isaia 2:4.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

„Capoeira“ se interpretează pe ritmurile date de „berimbau“ şi „atabaque“, instrumente muzicale tradiţionale