Cine e „Bătrâna Doamnă de pe Threadneedle Street“?

REDARE

Cine e „Bătrâna Doamnă de pe Threadneedle Street“?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MAREA BRITANIE

IMPUNĂTOAREA-I rezidenţă se află în spatele unor ziduri masive, fără ferestre. Intrările îi sunt păzite de uşieri gătiţi în fracuri roz, jiletci roşii şi jobenuri negre. Videocamerele îi urmăresc discret pe vizitatorii ei. Dar cine este „Bătrâna Doamnă de pe Threadneedle Street“ şi de ce are ea nevoie de atâta protecţie?

„Bătrâna Doamnă“ este una dintre cele mai mari instituţii financiare din lume: Banca Angliei. Dar de ce a căpătat o bancă un nume atât de ciudat? Threadneedle Street este o stradă din Londra unde odinioară îşi desfăşurau activitatea multe bresle prospere. Numele ei (în traducere „strada Ac de cusut“) vine după cât se pare de la cele trei ace din blazonul Breslei Producătorilor de Ace. La aproape un veac de la înfiinţarea băncii, politicianul şi dramaturgul Richard Sheridan a vorbit în Parlament despre această bancă numind-o „o doamnă în vârstă în acest oraş cu renume şi cu o istorie măreaţă“. Caricaturistul James Gillray a dat numaidecât o formă grafică ideii, reprezentând banca în persoana unei doamne în vârstă. Şi de atunci aşa i-a rămas numele: „Bătrâna Doamnă de pe Threadneedle Street“.

Era necesară o bancă naţională

În secolul al XVII-lea, în Londra, aurarii deţineau controlul asupra celor mai multe activităţi de tip bancar. Acest sistem a funcţionat destul de bine până când regii din dinastia Stuart au început să ia bani cu împrumut şi să nu-i mai restituie. În cele din urmă, bancherii aurari mai importanţi au dat faliment. Totuşi, guvernul avea nevoie stringentă de bani pentru a-şi finanţa războiul cu Franţa.

La urcarea pe tron în 1689 a lui William al III-lea şi a Mariei a II-a, se impunea înfiinţarea fără întârziere a unei bănci naţionale care să acţioneze ca trezorier al statului şi care să strângă fonduri. Din mai multe propuneri supuse atenţiei Parlamentului, a fost aleasă cea a negustorului scoţian William Paterson, în pofida unei puternice opoziţii. Astfel, londonezilor li s-a cerut să dea cu împrumut bani, în speranţa de a se aduna suma de 1 200 000 de lire. În schimb, guvernul avea să le ofere o dobândă de 8% celor care au subscris o anumită sumă. De asemenea, ei deveneau membri ai Governor and Company of the Bank of England. Banii s-au strâns în numai două săptămâni, iar astfel anul 1694 a marcat naşterea Băncii Angliei.

După 40 de ani, sediul băncii a fost mutat pe Threadneedle Street. Actualul edificiu, ce datează din anii 1930, are şase etaje şi imense camere de tezaur subterane. El ocupă o suprafaţă de 1,2 hectare.

Vremuri bune, vremuri rele

La început, când depuneau la bancă spre păstrare lire, şilingi şi peni, clienţii primeau certificate scrise de mână pe hârtie bancară. Aceste bilete de bancă puteau fi preschimbate oricând în aur sau în monede, indiferent cine se prezenta cu ele la ghişeele băncii. Bineînţeles, dacă toţi şi-ar fi retras banii în acelaşi timp, banca ar fi fost în pericolul de a da faliment. De fapt, acest pericol chiar a pândit-o de câteva ori. De exemplu, până în anul 1797, războiul cu Franţa adusese din nou ţara într-o mare criză financiară. Când, cuprinşi de panică, investitorii şi-au retras toate economiile, rezervele monetare ale băncii s-au epuizat şi, în loc să dea aur, banca a trebuit să emită, timp de 24 de ani, bilete de bancă de mică valoare. Tocmai în această „perioadă de restricţie“ şi-a căpătat ea numele de „Bătrâna Doamnă de pe Threadneedle Street“. Aceste bancnote produse în pripă au fost o tentaţie mare pentru mulţi falsificatori, iar pedeapsa în acele zile era aspră. Peste 300 de oameni au fost spânzuraţi pentru fals.

Banca s-a mai aflat într-o situaţie limită, dar de altă natură. În 1780, un grup de răsculaţi din Londra au încercat să ia cu asalt banca. Din acel an şi până în 1973, în fiecare noapte în jurul băncii a patrulat câte un detaşament de soldaţi pentru a ocroti aurul naţiunii.

Pe parcursul secolului al XIX-lea, lira britanică şi bancnotele emise de Banca Angliei au devenit cea mai puternică monedă din lume. Însă primul război mondial a schimbat radical situaţia. Războiul efectiv a secătuit ţara din punct de vedere financiar. Numărul investitorilor care s-au îngrămădit să-şi convertească bancnotele în aur a fost atât de mare, încât în scurt timp monedele de aur au dispărut. Acestea au fost înlocuite cu bancnote de mică valoare. Monedele de aur au ieşit pentru totdeauna din uz. În 1931, Marea Britanie a renunţat complet la etalonul aur, ceea ce însemna că valoarea lirei sterline nu mai era echivalentul unei cantităţi fixe de aur.

Banca a fost o societate privată până în 1946, când a fost preluată de stat.

„Bătrâna Doamnă“ îşi continuă activitatea

Banca Angliei este o bancă centrală. Ea îndeplineşte rolul de trezorier al guvernului, sfătuindu-l asupra politicilor financiare şi păstrând un curs cât mai stabil al monedei prin fixarea ratelor dobânzii. Ceilalţi clienţi ai ei sunt băncile comerciale şi bănci centrale din alte ţări. Iar aurul naţiunii e bine păzit în camerele ei de tezaur subterane. În afara Londrei, într-un alt loc sigur, banca supraveghează tipărirea de bancnote noi.

Situată în apropierea meridianului zero, Londra nu adoarme niciodată, căci, în inima oraşului, banca îşi îndeplineşte rolul important cu conştiinciozitate. Ceea ce se petrece dincolo de acele ziduri fără ferestre influenţează restul lumii financiare. Într-adevăr, „Bătrâna Doamnă de pe Threadneedle Street“ este mai activă ca oricând, ţinând strânsă gura pungii cu bani a naţiunii.