Salt la conţinut

Salt la cuprins

Problemele adolescenţilor de azi

Problemele adolescenţilor de azi

Problemele adolescenţilor de azi

CHIAR şi în cele mai bune condiţii, adolescenţa poate fi o perioadă agitată. În timpul pubertăţii, tinerii sunt asaltaţi de trăiri şi sentimente cu totul noi. Ei sunt expuşi zilnic presiunilor din partea profesorilor şi a anturajului. Sunt supuşi în permanenţă influenţei televizorului, filmelor, muzicii şi Internetului. Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite descrie adolescenţa drept „o perioadă de tranziţie, plină de stres şi nelinişte“.

Din păcate, adolescenţii nu au experienţa necesară să învingă stresul şi neliniştea (Proverbele 1:4). Dacă nu au parte de o îndrumare corectă, ei pot ajunge uşor să adopte un comportament distructiv. De pildă, raportul ONU precizează: „Potrivit cercetărilor, drogurile încep să fie consumate în timpul adolescenţei sau în primii ani ai tinereţii“. Tot în această perioadă tinerii încep să adopte o conduită nepotrivită, săvârşind acte de violenţă sau trăind în promiscuitate sexuală.

Părinţii care cred că astfel de lucruri se întâmplă numai în rândul „celor săraci“ sau al anumitor grupuri etnice sunt deseori crunt dezamăgiţi. Problemele adolescenţilor de azi depăşesc graniţele economice, sociale şi rasiale. „Dacă vă gândiţi că «tânărul delincvent» este un băiat de 17 ani, dintr-un grup minoritar, care locuieşte într-un cartier rău famat şi are mama şomeră, înseamnă că nu ştiţi cum stau lucrurile în realitate. . . . Copilul-problemă de azi poate fi de orice rasă, dintr-un mediu social destul de bun, poate avea (mult) sub 16 ani şi nu-i obligatoriu să fie băiat“, scrie Scott Walter.

De ce atât de mulţi adolescenţi sunt în pericolul de a adopta un comportament distructiv? Oare adolescenţii din generaţiile trecute nu s-au confruntat şi ei cu probleme şi tentaţii? Ba da, dar noi trăim într-o perioadă descrisă de Biblie drept „timpuri critice, cărora cu greu li se . . . face faţă“ (2 Timotei 3:1–5). Tinerii de azi se confruntă cu situaţii şi presiuni specifice vremurilor actuale. Haideţi să vedem împreună care ar fi câteva dintre acestea.

Schimbări în familie

Să ne gândim, de exemplu, la schimbările care au loc în viaţa de familie. „Mai bine de o treime din copiii americani asistă la drama divorţului părinţilor lor înainte de a împlini 18 ani“, precizează Journal of Instructional Psychology. Date asemănătoare vin şi din alte ţări occidentale. Destrămarea familiei îi răneşte adânc pe adolescenţi. În publicaţia citată anterior se spune: „Copiii ai căror părinţi au divorţat de puţin timp se descurcă, de obicei, mai greu la şcoală şi în relaţiile cu ceilalţi decât copiii care au crescut cu ambii părinţi, în familii monoparentale sau într-o familie cu un părinte vitreg. . . . În plus, divorţul părinţilor poate afecta respectul de sine şi stabilitatea emoţională a copilului“.

Familia are de suferit şi fiindcă tot mai multe femei îşi iau o slujbă. Un studiu asupra violenţei juvenile în Japonia arăta că, în familiile în care ambii părinţi lucrează, copiii beneficiază mai puţin de grija părintească decât în familiile în care lucrează numai unul.

E adevărat că, în multe cazuri, ambii părinţi trebuie să muncească pentru a asigura familiei strictul necesar. În plus, dacă în casă intră două salarii, adolescenţii se bucură de un trai mai bun. Dar există o latură negativă a acestei situaţii: Când se întorc de la şcoală, milioane de copii nu găsesc pe nimeni acasă. Iar când părinţii lor vin de la serviciu, sunt de cele mai multe ori obosiţi şi preocupaţi de problemele de peste zi. Rezultatul? Puţini adolescenţi se mai bucură de grija părintească. „Nu prea stăm împreună în familie“, s-a plâns un tânăr.

Mulţi specialişti sunt de părere că această situaţie nu îi avantajează pe copii. „Cred că rezultatul metodelor de creştere a copiilor aplicate în ultimii 30 de ani sunt copiii distanţi, necomunicativi, rebeli şi cu dificultăţi în învăţare. Părinţii devin sclavii unei societăţi materialiste, care pune accentul pe realizarea profesională şi care îi obligă să petreacă atât de multe ore la serviciu şi să cheltuiască atât de mulţi bani, încât nu le mai rămâne timp să-şi întărească relaţia cu copiii“, afirmă dr. Robert Shaw.

Iar în familiile în care muncesc ambii părinţi, copiii rămân mult timp nesupravegheaţi. Când părinţii nu se ocupă de copii aşa cum trebuie, necazurile apar cât ai clipi.

Concepţiile privind disciplinarea sunt în continuă schimbare

Şi schimbarea concepţiilor cu privire la disciplinarea părintească a avut impact asupra adolescenţilor. Dr. Ron Taffel a spus fără ocolişuri că mulţi părinţi pur şi simplu „renunţă la autoritatea lor“. În această situaţie, cei mici cresc la voia întâmplării sau, în cel mai bun caz, cu un minimum de îndrumări privind comportarea.

Uneori, se pare că atitudinea părinţilor privind disciplina este modelată de experienţele negative trăite de ei în copilărie. Vor să fie prieteni cu copiii lor, nu să aplice pedepse. „Le-am permis prea multe“, recunoaşte o mamă. „Părinţii mei erau foarte severi. Nu voiam să mă port la fel cu copiii mei, şi n-am făcut bine.“

Dar cât de indulgenţi ajung să fie unii părinţi? Iată ce citim într-un articol din USA Today: „Un sondaj de dată recentă, efectuat în rândul a circa 600 de adolescenţi din New York, Texas, Florida şi California, care urmează un tratament de dezintoxicare, a arătat că 20% din ei au consumat droguri cot la cot cu părinţii, iar 5% au primit primele droguri, de obicei marijuana, chiar de la mama sau tatăl lor“. Ce i-ar putea determina pe părinţi să acţioneze într-un mod atât de iresponsabil? Un părinte a mărturisit: „I-am spus fetei mele că prefer să se drogheze acasă, ca să pot vedea ce-i cu ea“. Se pare că alţi părinţi cred că drogurile îi ajută să se apropie de copiii lor.

Asaltaţi de mass-media

O puternică influenţă asupra minţilor tinere o are şi mass-media. Cercetătoarea Marita Moll a arătat că, potrivit unui sondaj, adolescenţii din Statele Unite petrec în medie 4 ore şi 48 de minute zilnic în faţa televizorului sau a calculatorului.

Dar e acest lucru neapărat dăunător? Un articol publicat în revista Science spunea că „şase mari instituţii din Statele Unite“, inclusiv American Medical Association, au ajuns la concluzia că există o legătură strânsă între actele de violenţă prezentate în mass-media şi „comportamentul agresiv al unor copii“. Revista Science comentează: „În ciuda faptului că toţi specialiştii împărtăşesc acest punct de vedere, se pare că oamenii nu înţeleg mesajul transmis de presă sau de programele de televiziune potrivit căruia violenţa în mass-media duce la creşterea violenţei în societate“.

Să ne gândim, de pildă, la videoclipuri. Părinţii sunt adesea şocaţi când observă că unele dintre acestea conţin atât de multe referiri directe la sex. Oare chiar îi influenţează pe adolescenţi? Potrivit unui studiu desfăşurat în rândul a 500 de studenţi, „versurile cântecelor pline de violenţă dau naştere la tot mai multe gânduri şi sentimente de agresivitate“. Conform unui alt studiu de dată recentă, „adolescenţii care petrec mult timp uitându-se la scene erotice sau pline de violenţă prezentate în videoclipurile rapperilor «gangsta» vor ajunge să se comporte ca atare“. Acest studiu, efectuat în rândul a peste 500 de fete, a dezvăluit că, în cazul acelora care se uită des la videoclipuri gangsta, probabilitatea să lovească un profesor, să aibă mai mulţi parteneri sexuali şi să fie arestate creşte considerabil.

Adolescenţii şi computerul

În ultimii ani, computerul a devenit unul dintre principalii modelatori ai minţilor tinere. „Numărul computerelor personale a crescut spectaculos în ultimele decenii“, precizează revista Pediatrics. În Statele Unite, „două treimi din familiile cu un copil de vârstă şcolară (6–17 ani) au computer. . . . Procentul copiilor din Statele Unite de 3–17 ani care au acasă un computer a crescut de la 55% în 1998 la 65% în 2000“. Computerul e folosit la scară largă şi în alte ţări.

Însă, ca să folosească un computer, nu e absolut necesar ca un copil să aibă unul personal. Un cercetător afirmă că „din cei circa 90% din copiii de 5–17 ani care folosesc computerul, 59% intră pe Internet“. Asta înseamnă că, acum, cei mici au mult mai uşor acces la informaţie, ceea ce e un lucru bun dacă computerul este folosit cu discernământ şi sub supravegherea atentă a părinţilor. Din păcate, mulţi părinţi nu le-au impus copiilor nici o restricţie în folosirea computerului.

Pentru a demonstra acest lucru, cercetătoarea Moll scrie în revista Phi Delta Kappan că, potrivit unui sondaj privind folosirea Internetului, efectuat în 2001, „71% din părinţi au spus că ştiau «destul de multe sau suficient de multe» despre site-urile pe care le accesează copiii lor pe Internet. Însă, la aceeaşi întrebare, 70% din copii au răspuns că părinţii lor ştiau «foarte puţin sau chiar nimic»“. Potrivit acestui studiu, „30% din copiii de 9–10 ani au spus că au intrat în spaţiile de conversaţii private sau pentru adulţi. Problema e mai serioasă dacă ne gândim că 58% din copiii de 11–12 ani, 70% din cei de 13–14 ani şi 72% din cei de 15–17 ani au mărturisit că au intrat în astfel de spaţii. . . . Într-un sondaj efectuat în Marea Britanie privind folosirea Internetului la domiciliu, unu din şapte părinţi a recunoscut că nu ştia ce site-uri vizitează copiii lui“.

Dacă nu sunt supravegheaţi când folosesc Internetul, copiii pot lua contact cu pornografia. Riscurile sunt însă mult mai multe. Dr. Taffel, citat anterior, spune: „Copiii noştri leagă prietenii la şcoală şi în ciberspaţiu; prin urmare, ei petrec timp cu alţi copii pe care, deseori nu ajungem să-i cunoaştem“.

E limpede, adolescenţii de azi sunt expuşi unor presiuni şi probleme pe care generaţiile trecute nu le-au cunoscut. Nu e de mirare că de multe ori, comportamentul lor ne îngrijorează! Se poate face ceva pentru a-i ajuta?

[Text generic pe pagina 6]

„Cred că rezultatul metodelor de creştere a copiilor aplicate în ultimii 30 de ani sunt copiii distanţi, necomunicativi, rebeli şi cu dificultăţi în învăţare.“ — DR. ROBERT SHAW

[Legenda fotografiei de la paginile 6, 7]

Deoarece tot mai multe femei îşi iau o slujbă, situaţia familiei de azi s-a schimbat

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Nesupravegheaţi, adolescenţii pot ajunge să aibă probleme

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Cercetătorii spun că există o strânsă legătură între videoclipurile cu scene de violenţă şi comportamentul violent al tinerilor

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Ştiţi ce site-uri accesează copiii voştri pe Internet?