Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ce promite „singurul Dumnezeu adevărat“

Ce promite „singurul Dumnezeu adevărat“

Ce promite „singurul Dumnezeu adevărat“

IEHOVA DUMNEZEU a aşezat primul cuplu de oameni într-un paradis pe pământ, mai exact în grădina Edenului. El le-a poruncit să aibă copii şi să ‘supună pământul’, ceea ce ar fi însemnat să extindă locuinţa paradiziacă pe măsură ce familia lor creştea la număr (Geneza 1:26–28; 2:15). Se va realiza vreodată scopul lui Dumnezeu, şi anume ca oamenii să se bucure de un paradis pământesc?

Da, se va realiza! Potrivit profeţiilor biblice, ‘[Iehova] va nimici moartea pe vecie’ şi „va şterge lacrimile de pe toate feţele“. Când se va întâmpla acest lucru, oamenii „vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este DOMNUL [Iehova, NW], pe El Îl aşteptam; acum să ne înveselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!»“. — Isaia 25:8, 9.

Ultima carte a Bibliei descrie condiţiile care vor exista pe pământ după ce această lume, sau sistem de lucruri, aflată sub conducerea lui Satan va fi înlăturată. Referitor la ‘noul pământ’ format din oamenii care îl iubesc pe Dumnezeu, Biblia spune: „Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii, şi el va locui cu ei, şi ei vor fi popoarele sale. Şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi“. — Revelaţia 21:1–4.

Ce promisiuni minunate! Dar putem crede în ele? Să ne gândim în ce mod moartea de jertfă a lui Isus şi miracolele pe care le-a înfăptuit el constituie o bază pentru a avea încredere că Dumnezeu va împlini tot ceea ce a promis. — 2 Corinteni 1:20.

Isus şi-a dat viaţa ca răscumpărare

Satan l-a determinat pe Adam să nu asculte de Dumnezeu şi să păcătuiască. Astfel, toţi descendenţii acestuia au moştenit păcatul adamic. În Biblie se spune: „Aşa cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, deoarece toţi păcătuiseră“. Însă Biblia arată în continuare: „Prin ascultarea acestei singure persoane [omul perfect Isus] mulţi vor fi făcuţi drepţi“ (Romani 5:12, 19). După cum am văzut în primul articol al acestei serii, Isus este „ultimul Adam“, cel „din cer“, adică acela care şi-a dat viaţa ca „răscumpărare în schimbul multora“. — 1 Corinteni 15:45, 47; Matei 20:28.

Prin urmare, toţi cei care exercită credinţă în Isus pot primi „eliberarea [din păcat] prin răscumpărare“ şi pot avea parte de viaţă veşnică (Efeseni 1:7; Ioan 3:36). Cu siguranţă, ne bucurăm că Iehova Dumnezeu a iubit oamenii atât de mult, încât l-a dat pe Fiul său ca să fie Salvatorul nostru (Luca 2:10–12; Ioan 3:16)! Dacă analizăm ce a făcut Isus în secolul I în folosul oamenilor care sufereau, vom înţelege ce ne rezervă viitorul. Iar ceea ce a făcut Isus a fost, într-adevăr, uluitor!

Prefigurări ale unei lumi noi

Isus a putut să-i vindece pe toţi bolnavii care fuseseră aduşi la el. N-a fost nimeni căruia să nu-i fi redat sănătatea, indiferent de boală ori infirmitate. Mai mult, el a hrănit în mod miraculos mii de oameni cu doar câţiva peşti şi câteva pâini, şi aceasta nu numai o singură dată. — Matei 14:14–22; 15:30–38.

Când Isus i-a redat vederea unui orb din naştere, vecinii şi cunoscuţii şi-au dat seama că era un miracol, însă conducătorii religioşi iudei s-au arătat neîncrezători. Astfel, bărbatul care-şi recăpătase vederea le-a adus acestora următorul argument: „Din vechime nu s-a auzit niciodată să fi deschis cineva ochii unuia născut orb. Dacă omul acesta nu ar fi de la Dumnezeu, nu ar putea face nimic“. — Ioan 9:32, 33.

În timp ce Isus îşi îndeplinea ministerul, vărul său Ioan Botezătorul, care se afla în temniţă, a trimis mesageri pentru a fi sigur că ceea ce auzise despre Isus era adevărat. Biblia spune că „în ceasul acela [Isus] i-a vindecat pe mulţi de boli, de afecţiuni grave şi de spirite rele, iar multor orbi le-a acordat favoarea de a vedea“. Apoi Isus le-a zis mesagerilor: „Informaţi-l pe Ioan despre ceea ce aţi văzut şi auzit: orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii sunt sculaţi“. — Luca 7:18–22.

Gândiţi-vă: Dacă în trecut s-a întâmplat un lucru bun, nu credeţi că s-ar putea repeta? Prin miracolele înfăptuite, Isus a demonstrat la scară mică ceea ce va face la scară mult mai mare în timpul domniei lui ca Rege al Regatului lui Dumnezeu. Miracolele lui ne stau mărturie că a fost trimis de Dumnezeu şi că a fost într-adevăr Fiul lui Dumnezeu.

Sub domnia Regatului lui Dumnezeu va avea loc o împlinire literală a profeţiilor care vorbesc despre lucruri minunate. Aşa cum s-a prezis, ochii orbilor se vor deschide, la fel şi urechile surzilor, şchiopii vor sări ca nişte căprioare şi nimeni nu va mai fi bolnav. Pe tot pământul va fi pace şi siguranţă. Până şi animalele care acum sunt periculoase vor fi paşnice cu omul. — Isaia 9:6, 7; 11:6–9; 33:24; 35:5, 6; 65:17–25.

Aţi dori să trăiţi pentru totdeauna sub domnia Regatului lui Dumnezeu, când vor exista astfel de condiţii? Într-o rugăciune adresată Tatălui său, Isus a arătat ce trebuie să faceţi: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Nimic să nu vă împiedice să asimilaţi în permanenţă o asemenea cunoştinţă dătătoare de viaţă!

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Aşa a promis Dumnezeu că va fi viaţa pe pământ