O vrăbiuţă rănită are o nouă familie

„N-AVEAM destule pe cap?!“ Asta a fost prima mea reacţie când soţia mea a adus acasă o vrăbiuţă ce căzuse din cuib. Dar când am văzut micuţa pasăre tremurând mi s-a înmuiat inima şi m-am întrebat dacă firava vietate va reuşi să supravieţuiască. *

Pentru început a trebuit să înduplecăm musafirul să guste din piureul ce i l-am pregătit. A doua zi însă vrăbiuţa cerea de mâncare. Ciripitul i se auzea până pe casa scării, prin uşa dublă a apartamentului nostru!

După penaj ne-am dat seama că era femelă. Cu timpul s-a întremat şi a început să zboare. Dar în zadar am tot încercat s-o facem să se întoarcă la suratele ei! „Poate că n-are destul curaj să plece de la noi“, ne-am zis. Aşa că i-am cumpărat o colivie şi am ţinut-o ca animal de companie. I-am pus numele Spatzi, un diminutiv de la cuvântul german pentru vrabie.

Într-o zi i-am pregătit nişte orez, care se pare că devenise mâncarea ei preferată. Dar pentru că era prea fierbinte, soţia mea l-a pus deoparte şi i-a dat nişte seminţe. Cum a reacţionat micuţa pasăre? S-a aplecat şi a împins cu ciocul seminţele, dându-le jos de pe masă! Uimiţi, ne-am uitat unul la altul şi am izbucnit în râs. Apoi i-am dat un pic din orezul care se răcise. Spatzi s-a arătat foarte mulţumită!

Îngrijind această încântătoare vrăbiuţă ne-am amintit ce le-a spus Isus discipolilor săi: „Nu se vând două vrăbii pentru o monedă de mică valoare? Totuşi, nici una dintre ele nu va cădea la pământ fără ştirea Tatălui vostru“. Apoi Isus le-a zis: „Nu vă temeţi: Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii“. — Matei 10:29–31.

Cât de mângâietor e să ştim că Iehova vede prin ce necazuri trecem şi nu uită perseverenţa noastră (Isaia 63:9; Evrei 6:10)! Într-adevăr, compasiunea pe care o simţim faţă de o micuţă pasăre ne face să ne gândim la iubirea pe care o are Iehova Dumnezeu pentru cei care îi slujesc. — De la un colaborator.

[Notă de subsol]