Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Ciberagresivitate

Telefoanele mobile şi Internetul sunt foarte importante pentru tinerii care vor să discute cu alţii. „Dar le pot şi strica relaţiile cu alţii“, se spune în revista canadiană Maclean’s, întrucât „ciberagresorii“ pot folosi e-mail-ul, mesageria instantanee şi mesajele-text pentru a teroriza persoana vizată. „O pătrime dintre utilizatorii tineri ai Internetului declară că au primit mesaje maliţioase despre alţii“, se precizează în aceeaşi publicaţie. Această problemă a determinat poliţia să avertizeze populaţia că ameninţările în scris cu moartea constituie o încălcare a legii. Maclean’s îi sfătuieşte pe părinţi să afle de la copiii lor cu ce oameni intră în legătură pe Internet şi ce site-uri accesează, precum şi să pună computerul într-un loc astfel încât să vadă cu uşurinţă ce mesaje citesc sau trimit copiii lor. Articolul îi avertiza pe copii să nu răspundă niciodată la un mesaj trimis de un agresor şi să nu-şi divulge niciodată „loginul sau parola, nici măcar celor mai buni prieteni“. Astfel, nimeni nu va putea avea acces la informaţiile de pe computerul lor.

Mai multe maşini, mai multe probleme

„China, împărăţia bicicletelor, devine ţara automobilelor“, se afirmă în ziarul China Daily. În prezent, în China, sunt 20 de automobile la 1000 de chinezi, iar în lume, 120 de maşini la 1000 de persoane. Se prevede că în China numărul autovehiculelor va creşte în mod considerabil. Chen Qingtai, director adjunct la Development Research Centre of the State Council, este de părere că această situaţie va face viaţa mai uşoară. Însă el adaugă că vor apărea şi probleme: „Dacă nu se ţine sub control problema eliminării gazelor de eşapament, oraşele vor fi poluate de automobile, nu de cărbuni“. În unele oraşe din China, automobilele sunt deja cele mai mari surse poluante de monoxid de carbon şi oxid de azot. Se depun eforturi ca până la Jocurile Olimpice, care se vor ţine în anul 2008 în Beijing, să se reducă nivelul poluării.

Căsătorii cu bucluc

Mai bine de 3000 de femei din Africa de Sud au fost păcălite „să se căsătorească“, precizează ziarul Sowetan ce apare în Johannesburg. De exemplu, crezând că semnează un contract de muncă, nişte femei au semnat un certificat de căsătorie. Certificatul îi permite „mirelui“ străin să primească reşedinţă permanentă în această ţară. „Mireasa“ poate descoperi înşelăciunea numai când vrea să-şi refacă actul de identitate pe care l-a pierdut şi vede că are alt nume de familie sau când depune actele la starea civilă şi află că e deja căsătorită! Anularea primei „căsătorii“ poate fi o treabă complicată. Însă circa 2000 de femei au reuşit. Pentru a preveni astfel de înşelăciuni, s-a emis o lege pe baza căreia soţii străini primesc reşedinţă permanentă numai după cinci ani de căsnicie.

Descoperire arheologică rară

Din peşterile de lângă Marea Moartă arheologii au scos la iveală bijuterii şi alte obiecte care datează, după cât se pare, din perioada în care evreii s-au întors din exilul babilonian în ţara lor natală. Ele sunt vechi de aproximativ 2500 de ani. Arheologii de la Universitatea Evreiască din Ierusalim şi de la Universitatea Bar Ilan din Ramat Gan au localizat obiectele cu ajutorul detectoarelor de metale. Potrivit cu Associated Press, între aceste comori se numără o oglinjoară de bronz, un pandantiv de argint, un lănţişor de aur cu pietre semipreţioase, un medalion cu agate de origine babiloniană şi un sigiliu care înfăţişează un preot babilonian închinându-se la lună. „Această descoperire este rară. Arheologii nu găsesc prea des obiecte atât de preţioase care datează dintr-o epocă atât de îndepărtată“, a spus Tsvika Tsuk, arheolog-şef la Israel Nature and National Parks Protection Authority.

Accident vascular cerebral la copii

„În Canada, cel puţin un copil pe zi suferă un accident vascular cerebral“ (AVC), precizează ziarul The Vancouver Sun. Neurologul Gabrielle deVeber, director la Pediatric Ischemic Stroke Registry din Canada, spune că victimele tinere ale accidentului vascular cerebral trebuie să primească imediat tratament, altminteri „vor suferi o formă mai gravă de accident vascular cerebral şi mai multe leziuni neurologice“. Potrivit ziarului, „trebuie administrate antitrombotice în cel puţin trei ore de la producerea AVC“. Însă, în multe cazuri, „s-a pus greşit diagnosticul de convulsie sau migrenă“. Ziarul arată care sunt unele simptome ce indică AVC: „amorţeală sau senzaţie de slăbiciune, de multe ori numai pe o parte a corpului, confuzie, dificultăţi de vorbire, pierderea vederii, ameţeală şi durere de cap puternică şi bruscă“. Accidentul vascular cerebral la copii poate fi provocat de anumite tratamente pentru bolile de inimă sau pentru cancer. Unii specialişti cred că alţi factori care contribuie la producerea lui ar putea fi „obezitatea şi alimentele bogate în grăsimi“.

Hrană toxică

Potrivit unui studiu efectuat de Toxics Link, o organizaţie care se ocupă cu ocrotirea mediului, locuitorii din sudul Asiei consumă alimente care conţin substanţe periculoase, precizează ziarul indian The Hindu. În urma studiului, s-au descoperit în alimentele obişnuite, precum carne, condimente şi ulei, substanţe interzise sau care trebuie folosite numai în limitele impuse de lege. Se pare că poluanţii organici persistenţi, bunăoară bifenilii policloruraţi (PCB-uri), au ajuns în mediu „după ce au fost aruncaţi la întâmplare transformatori şi condensatori vechi, importaţi înainte de interzicerea“ PCB-urilor. Potrivit ziarului, o altă cauză ar putea fi scurgerile de poluanţi organici ce au loc la dezmembrarea navelor în şantierele navale. În urma altor studii s-a descoperit DDT în legume şi în peştele uscat. În pofida tratatelor internaţionale menite să prevină astfel de incidente, „testele făcute la laptele matern, grăsimi şi sângele uman au indicat un nivel înalt de DDT, HCB (hexaclorbenzen), aldrin, dieldrin, [dioxină], furani şi PCB-uri“.

Armele schimbă faţa societăţii

„Armele, în special cele mici, sunt foarte răspândite, iar numărul lor este extrem de mare. Din cauza lor în fiecare minut moare un om şi anual mor 500 000 de oameni [la nivel mondial]“, precizează ziarul londonez The Independent. „În 2001, s-au făcut 16 miliarde de cartuşe, suficiente pentru a împuşca întreaga populaţie a planetei de două ori.“ Anual se produc circa opt milioane de arme de foc, majoritatea pentru civili. Potrivit unui studiu efectuat de Oxfam al Amnesty International şi International Action Network on Small Arms, „acele societăţi odată paşnice, în care disputele se rezolvau cu vreo câţiva pumni sau cu câteva lovituri de cuţit, au fost complet transformate de arme“. Într-o ţară, mitralierele sunt folosite ca monedă curentă. Într-alta, un profesor care-i preda engleza unei femei în vârstă era plătit cu grenade de mână. Iar în alta, „copiilor li se pune numele Uzi sau AK, după numele mitralierelor pe care le preferă taţii lor“, se spune în ziar.