Potrivit Bibliei

Este greşit să fii ambiţios?

„CE-I greşit în a căuta glorie, bani şi putere?“ Această întrebare apărea într-un articol publicat de o asociaţie religioasă, la subtitlul „Dileme de natură etică“. Aici se făcea referire la cuvintele lui Dumnezeu adresate lui Avraam: „Te voi face să devii un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare“. — Geneza 12:2.

Deşi se afirma că „ambiţia noastră n-ar trebui să-i facă pe alţii să sufere“, în articol erau citate cuvintele unui faimos rabin din secolul I, care spusese: „Dacă eu nu-mi urmăresc obiectivele, o va face altcineva pentru mine?“, după care a concluzionat: „Dacă noi nu ne străduim să ne folosim la maximum potenţialul, nimeni n-o va face în locul nostru“. Ridică oare ambiţia probleme pentru cei care doresc să-i slujească lui Dumnezeu? Ce înseamnă însă a ne folosi la maximum potenţialul? Este greşit să fim ambiţioşi? Care este punctul de vedere al Bibliei?

A fost Avraam ambiţios?

În Biblie, Avraam e prezentat drept un bărbat cu o credinţă remarcabilă (Evrei 11:8, 17). Când Dumnezeu i-a promis că din el va ieşi o naţiune mare şi că îi va face un nume mare, nu l-a încurajat în nici un caz să fie ambiţios. Dumnezeu a arătat că scopul său era acela de a binecuvânta omenirea prin intermediul lui Avraam, scop ce depăşea cu mult orice ambiţie omenească. — Galateni 3:14

Demonstrându-şi devoţiunea faţă de Dumnezeu, Avraam a plecat din oraşul Ur, care le oferea locuitorilor, după cât se pare, o viaţă confortabilă şi prosperă (Geneza 11:31). Mai târziu, urmărind pacea, Avraam a renunţat de bunăvoie la dreptul său de a alege, lăsându-l pe Lot, nepotul său, să se stabilească în cea mai bună regiune din ţară (Geneza 13:8, 9). Nici o relatare biblică nu-l prezintă pe Avraam ca fiind un bărbat ambiţios. Dimpotrivă, Dumnezeu l-a îndrăgit pentru credinţa, ascultarea şi umilinţa lui şi de aceea l-a considerat „prietenul“ său. — Isaia 41:8.

Un alt punct de vedere faţă de poziţie, glorie şi putere

Ambiţia e definită drept „dorinţă arzătoare de realizare a unui plan, de succes, de glorie, putere, onoruri, distincţii“ (Dicţionarul limbii române). În antichitate, regele Solomon s-a bucurat de o poziţie înaltă, de glorie şi putere, fiind şi foarte bogat (Eclesiastul 2:3–9). E interesant  însă că el nu a dorit cu ardoare să le obţină. Când Solomon a urcat la tron, Dumnezeu l-a rugat să-i ceară orice. Cu umilinţă, Solomon i-a cerut să-i dea o inimă ascultătoare şi discernământ ca să poată domni peste poporul ales al lui Dumnezeu (1 Împăraţi 3:5–9). Apoi, după ce a descris bogăţia şi puterea pe care ajunsese să le aibă, Solomon a declarat că „totul era deşertăciune şi goană după vânt“. — Eclesiastul 2:11.

A vorbit oare Solomon despre folosirea la maximum a potenţialului? Într-un fel, da. După ce şi-a analizat viaţa, el a ajuns la următoarea concluzie: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om“ (Eclesiastul 12:13). Astfel, un om îşi foloseşte la maximum potenţialul nu urmărind o poziţie înaltă în societate, bogăţie, glorie sau putere, ci înfăptuind voinţa lui Dumnezeu.

Umilinţa duce la înălţare

E adevărat, nu e greşit să ne iubim pe noi înşine într-o măsură rezonabilă. Biblia ne porunceşte să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine (Matei 22:39). E firesc să ne dorim o viaţă confortabilă şi să fim fericiţi. Însă Scripturile ne încurajează şi să fim harnici, umili şi modeşti (Proverbele 15:33; Eclesiastul 3:13; Mica 6:8). Oamenii cinstiţi şi harnici, pe care ceilalţi se pot baza sunt adesea remarcaţi, îşi găsesc un loc de muncă bun şi câştigă respectul celor din jur. Cu siguranţă, aceasta este o cale mai bună decât a-i manipula pe ceilalţi pentru a obţine ceva sau a concura cu alţii pentru o anumită poziţie.

Isus şi-a avertizat ascultătorii în privinţa locurilor de frunte la ospeţele de nuntă. El i-a sfătuit să meargă să se aşeze la locul cel mai de jos şi să lase gazda să decidă o eventuală schimbare. Iată cum a exprimat Isus foarte clar principiul implicat: „Oricine se înalţă va fi umilit şi cel care se umileşte va fi înălţat“. — Luca 14:7–11.

Adevăraţii creştini nu sunt ambiţioşi

Biblia arată că ambiţia şi orgoliul au legătură cu imperfecţiunea umană (Iacov 4:5, 6). Apostolul Ioan fusese cândva ambiţios. Atât de mare era dorinţa lui de a ocupa o poziţie înaltă în Regat, încât el şi fratele său i-au cerut cu îndrăzneală lui Isus acest lucru (Marcu 10:37). Mai târziu, Ioan şi-a schimbat atitudinea. În a treia sa epistolă, el l-a condamnat cu fermitate pe Diotref căruia ‘îi plăcea să ocupe locul întâi’ în congregaţie (3 Ioan 9, 10). Creştinii de azi dau ascultare cuvintelor lui Isus şi se umilesc. Totodată, ei urmează exemplul vârstnicului apostol Ioan, care a învăţat să-şi ţină sub control tendinţa de a fi ambiţios.

Dar, privind realist lucrurile, trebuie să recunoaştem că talentele, capacităţile, faptele bune şi munca asiduă nu sunt în sine o garanţie că vom fi apreciaţi de ceilalţi. Uneori, ele sunt răsplătite, alteori nu (Proverbele 22:29; Eclesiastul 10:7). Se întâmplă câteodată ca persoane mai puţin calificate să ajungă în poziţii de autoritate, în timp ce altele mai capabile să fie trecute cu vederea. În această lume imperfectă, cei ce obţin o anumită poziţie şi putere nu sunt neapărat şi cei mai competenţi.

Însă pentru adevăraţii creştini, ambiţia nu ridică nici o problemă de natură etică. Conştiinţa lor instruită biblic îi ajută să nu fie ambiţioşi. Ei fac tot ce le stă în putinţă ca în orice situaţie să-i aducă glorie lui Dumnezeu şi lasă lucrurile în seama lui (1 Corinteni 10:31). Creştinii se străduiesc să-şi folosească la maximum potenţialul cultivând o teamă sănătoasă faţă de Dumnezeu şi păzind poruncile lui.

[Legenda ilustraţiei de la paginile 12, 13]

L-a încurajat oare Dumnezeu pe Avraam să fie ambiţios?