Cărbunele — piatra neagră din galeriile întunecoase

De la corespondentul nostru din Australia

„NU-ŢI dai seama ce-nseamnă cu adevărat negru decât atunci când cobori într-un puţ de mină!“, ţipă prietenul meu Bernie cât îl ţin plămânii ca să acopere zgomotul făcut de maşinărie. Privind hăul ce se deschide în faţa mea, încep să mă întreb dacă într-adevăr îmi doresc să aflu ce a vrut să zică Bernie. Destinaţia noastră este un strat de cărbune aflat la o adâncime de jumătate de kilometru.

Trecem pe lângă un şir lung de mineri ce parcă se târăsc spre duşuri. Bărbaţii vorbesc cu un puternic accent australian şi nu se poate să treci pe lângă ei şi să nu observi şi ce spate puternic au. Când zâmbesc, ochii şi dinţii le luminează feţele înnegrite de praful de cărbune.

Ne urcăm într-un tren mic care ne poartă până la abataj, adică la frontul de lucru de la un strat de cărbune. Coborârea e foarte abruptă, iar scaunul conducătorului e prins de plafon şi se balansează ca un leagăn. La şold am fixate cu o curea un acumulator, care nu face scântei şi care alimentează lampa de pe cască, şi o mască de respirat pentru situaţii de urgenţă. Când am primit-o, m-am gândit la ce-i mai rău. Pe măsură ce trenul coboară încet, peticul de cer din spatele nostru se micşorează tot mai mult până când rămâne doar un mic punct albastru pierdut într-o imensitate neagră.

Mai mult cărbune, mai puţini mineri

Mina de cărbune pe care o vizitez nu este decât una dintre multele mine aflate în sud-estul Australiei. Ghidul meu, Bernie, e unul dintre cei 25 000 de mineri care extrag anual din minele australiene cărbune în valoare de 8 miliarde de dolari australieni. La nivel mondial există 10 milioane de mineri care lucrează fie la exploatările de cărbune din subteran, fie la cele de suprafaţă. Însă numărul lor e în scădere. În Marea Britanie, numărul minerilor din sindicatele exploatărilor de cărbune a fost redus considerabil de la 1,2 milioane, în 1978, la aproximativ 13 000, în 2000. În Statele Unite, numărul a scăzut de la 705 000, câţi erau în 1924, la mai puţin de 82 000. În ultimii cinci ani, China a redus personalul din exploatările de cărbune cu 870 000 de mineri.

Totuşi, reducerea numărului de mineri nu înseamnă şi scăderea cererii de cărbune. De fapt, conform previziunilor, în ţările industrializate, cererea va creşte cu 11% până în anul 2020, în timp ce, în aceeaşi perioadă, China şi India vor construi probabil, în total, peste 750 de noi termocentrale care vor funcţiona pe cărbune. Reducerea personalului se datorează în mare măsură noii tehnologii, care le permite companiilor să producă mai mult cărbune cu o forţă de muncă  mai mică. Imensa maşinărie pe care Bernie mi-o va arăta este o mărturie a progresului tehnologic.

În bezna adâncului

„Am ajuns la capătul puţului“, spune Bernie în timp ce ne dăm jos cu greu din tren. „De aici pornesc toate tunelele din mină.“ Plafonul e foarte jos, iar de-a lungul tunelurilor sunt puse becuri fluorescente. Şiruri de bârne, fixate între tavan şi podea, sprijină grinzile înguste. Mii de şuruburi sunt prinse în plafon. Aceste şuruburi telescopice sunt înfipte 2 metri în tavan pentru a fixa bine roca de deasupra, împiedicând astfel surpările.

Observ cu surprindere că pereţii nu sunt negri, ci albi. „Pereţii au fost acoperiţi cu praf de calcar“, explică Bernie. „Calcarul reduce riscul declanşării unei explozii provocate de gazul metan şi de praful de cărbune. O scânteie produsă accidental poate aprinde metanul. La rândul lui, metanul, asemenea unui detonator, poate declanşa o explozie şi mai mare din cauza prafului de cărbune din aer. Aproximativ 2 m³ de metan pe minut este pompat afară din mină, gazul fiind folosit apoi la producerea energiei electrice pentru necesităţile minei.“ Ca să nu se producă vreo scânteie care să aprindă gazele din mină, a trebuit să-mi las afară aparatul de fotografiat,  cel de înregistrat şi chiar ceasul cu baterie.

Aici, jos, într-una din multele guri de intrare în tunelurile ce se ramifică din fundul puţului, găsim un transportor diesel, nu prea înalt, dar cu un motor puternic, zgomotos. Ne urcăm şi ne pierdem repede în întunericul unui tunel. Luminile din spate au dispărut, iar eu observ cum pe plafonul aflat la câţiva centimetri deasupra capului se reflectă lumina lămpii de pe cască. În timp ce trecem cu viteză pe lângă numeroase tuneluri laterale, zăresc luminiţele de la alte lămpi scânteind ca nişte licurici în întunericul ce ne  înconjoară. Într-un tunel paralel cu al nostru, o bandă transportoare lungă de 5 km poartă cărbunele de la frontul de lucru.

Haveza pentru abataj cu front lung

Ajungem la abataj. Printr-o ceaţă de vapori de apă şi praf de cărbune desluşesc trei mogâldeţe îmbrăcate în costume speciale, cu glugă, şi cu mască pe faţă. Bărbaţii formează echipa care controlează maşina cu o lăţime de 250 m, numită haveză pentru abataj cu front lung. Două tobe rotative, fiecare având un diametru de 2 m, parcurg cu viteză mică întregul front de lucru pe toată lăţimea maşinii. Aceste tobe sunt echipate cu nişte bolţuri metalice, care „muşcă“ la o trecere cam o jumătate de metru din stratul de cărbune. Maşina e dotată cu o bandă transportoare care duce imediat cărbunele spre un tunel secundar, unde bucăţile mari de cărbune sunt zdrobite în bucăţi mai mici, de mărimi aproximativ egale, care sunt apoi descărcate pe banda transportoare principală.

Un şir de picioare hidraulice groase, care sprijină nişte plăci mari de oţel aflate deasupra capului operatorilor, împiedică surparea rocilor din plafon. După ce tobele cu bolţuri parcurg toată suprafaţa de lucru, întreaga maşinărie — tobele, picioarele hidraulice şi tavanul de plăci de oţel — se deplasează înainte jumătate de metru. Când maşina înaintează, lasă în urmă o porţiune de plafon de rocă fără sprijin. După câteva clipe, se aude o bubuitură care face să-ţi îngheţe sângele în vine. E plafonul care cade! „Cu această tehnică extragem 1 000 de tone de cărbune pe oră“, ţipă Bernie. „După ce a fost exploatat un sector, maşina e demontată şi mutată în următorul sector.“

În sfârşit, lumina zilei!

Împreună cu Bernie mă întorc la transportorul nostru, care ne poartă înapoi vreo 5 km prin tunelurile cu teren accidentat. Ne oprim într-o grotă uriaşă. Un puţ vertical, cu diametru de 10 m, leagă această grotă de suprafaţă. „Banda transportoare principală aduce cărbunele până aici“, strigă Bernie, încercând să acopere zgomotul asurzitor făcut de cărbunele care cade într-un recipient mare de metal. „Acest recipient se numeşte schip de extracţie. Are o capacitate de 18 tone.“ În timp ce Bernie vorbeşte, recipientul care tocmai fusese umplut e tras în sus cu mare viteză de un cablu. La câteva secunde, un al doilea recipient este coborât şi se începe umplerea lui.

Încheindu-mi turul, ne urcăm în trenul ce ne poartă încet spre ieşire, unde, sper eu, să ne întâmpine razele blânde ale soarelui. Însă, când ajungem la suprafaţă, ne dăm seama cât de mult am stat în mină! Soarele apusese demult, iar afară s-a lăsat întunericul, un întuneric dens. Acum înţeleg cuvintele lui Bernie: „Nu-ţi dai seama ce-nseamnă cu adevărat negru decât atunci când cobori într-un puţ de mină!“

[Chenarul de la pagina 13]

Viitorul cărbunelui — un subiect „arzător“

▪ Cărbunele şi poluarea: „În 11 oraşe mari [ale Chinei], fumul şi particulele rezultate în urma arderii cărbunelui sunt anual cauza a peste 50 000 de decese premature şi a 400 000 de cazuri de bronşită cronică“, precizează un raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu. Potrivit cu Worldwatch Institute, peste 1,5 milioane de oameni mor anual pe glob din cauza poluării provocate de cărbune. Deşi există tehnologie pentru a elimina o mare parte din această poluare, ea este totuşi prea costisitoare pentru multe dintre ţările în care este nevoie stringentă de energie.

▪ Cărbunele şi schimbările climatice: În urma arderii cărbunelui se eliberează în atmosferă anual peste 2 miliarde de tone de bioxid de carbon. Conform previziunilor, cărbunele va rămâne a doua sursă principală de emisii de carbon: în 2020, aproximativ 34% din emisiile de carbon vor fi produse de cărbune. Pentru mulţi, aceste statistici sunt îngrijorătoare.

„Dacă vrem ca în secolul ce urmează schimbările climatice să aibă loc mai lent, este imperios necesar să grăbim declinul cărbunelui“, afirmă Seth Dunn, cercetător asociat la Worldwatch Institute.

[Chenarul de la pagina 14]

Dependenţi de cărbune

▪ Peste 70% din producţia mondială de oţel se obţine prin arderea cărbunelui în furnale. În plus, producătorii de cărămizi, ţigle, ciment, mase plastice, vopsele şi explozibili folosesc substanţe chimice derivate din cărbune.

▪ Fără îndoială însă, cel mai mare consumator de cărbune rămâne industria energetică. Australia produce 84% din energia electrică în termocentralele pe cărbune. În China, Africa de Sud şi Danemarca, aproximativ trei sferturi din energia electrică este obţinută prin arderea cărbunelui. Mai mult de jumătate din producţia de energie electrică a Statelor Unite are la bază cărbunele. La nivel mondial, se foloseşte cărbune pentru producerea a mai mult de o treime din totalul de energie electrică.

▪ Cu alte cuvinte, dacă aveţi acasă o maşină de gătit electrică, înseamnă că anual consumaţi aproximativ o jumătate de tonă de cărbune. Dacă folosiţi un boiler electric pentru încălzirea apei, înseamnă un consum anual de două tone de cărbune, iar dacă aveţi un frigider, înseamnă altă jumătate de tonă de cărbune pe an.

▪ Oamenii de ştiinţă estimează că în „depozitele“ pământului mai avem o mie de miliarde de tone de cărbune — cantitate ce ne-ar ajunge pentru sute de ani în ritmul actual de consum.

[Diagrama/Fotografiile de la paginile 12, 13]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Exploatare minieră în subteran

Morman de cărbune

Puţ de acces în mină

[Legenda fotografiei]

Haveză pentru abataj cu front lung

[Legenda fotografiei]

Transportor

Drenajul gazelor

Schip de extracţie

Fund pe puţ

[Legenda fotografiei]

O porţiune din banda transportoare lungă de 5 km

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Tunelurile mai vechi sunt consolidate cu bârne şi grinzi