Hotărâtă să-mi ating obiectivul

RELATARE DE MARTHA CHÁVEZ SERNA

Aveam 16 ani. Într-o zi, în timp ce trebăluiam prin casă, mi-am pierdut cunoştinţa. Când mi-am revenit, eram în pat, dezorientată, şi mă durea îngrozitor capul. Câteva minute nu am putut nici să văd, nici să aud. Eram înspăimântată. Ce se întâmplase cu mine?

ÎNGRIJORAŢI, părinţii m-au dus la medic. Doctoriţa mi-a prescris nişte vitamine şi mi-a spus că-mi pierdusem cunoştinţa din cauză că nu mă odihneam suficient. După câteva luni, am făcut o a doua convulsie, iar apoi, o a treia. Am consultat un alt medic, care credea că afecţiunea era pe sistem nervos şi mi-a recomandat nişte calmante.

Cu toate acestea, crizele erau tot mai frecvente. Când îmi pierdeam cunoştinţa, cădeam şi mă loveam. Uneori îmi muşcam limba şi obrajii. Când îmi recăpătam cunoştinţa, aveam mari dureri de cap şi senzaţie de greaţă. Mă durea tot corpul şi de multe ori nu-mi puteam aminti ce se petrecuse înaintea crizei. Ca să-mi recapăt puterile, trebuia să stau la pat două sau trei zile. Cu toate acestea, eram convinsă că nu era ceva grav şi că avea să-mi treacă.

Obiectivele mele au de suferit

Când eram mică, familia mea a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. Am studiat cu o familie de pionieri speciali, sau miniştri cu timp integral care dedică lunar multe ore predării adevărurilor biblice. Îmi dădeam seama că pionieratul le aducea multă bucurie. Şi eu am simţit o bucurie la fel de mare când am început să le vorbesc colegilor şi învăţătoarei mele despre promisiunile Bibliei.

La scurt timp, mulţi membri ai familiei mele au devenit Martori ai lui Iehova. Cât de mult îmi plăcea să predic vestea bună! La şapte ani mi-am fixat obiectivul de a deveni pionieră specială, iar la 16 ani am făcut un pas mare spre împlinirea acestui obiectiv: m-am botezat. Atunci au început crizele de care vorbeam.

Pionieratul

În pofida problemelor fizice, tot mai credeam că voi putea deveni ministru cu timp integral. Însă, pentru că făceam uneori chiar două crize pe săptămână, unii fraţi din congregaţie au fost de părere că nu ar trebui să-mi asum o responsabilitate atât de mare. M-am simţit tristă şi descurajată. După un timp însă, un cuplu care slujea la filiala Martorilor lui Iehova din Mexic s-a mutat în congregaţia noastră. Ei au aflat de dorinţa mea de a deveni pionieră şi m-au încurajat mult. Mi-au spus că boala nu ar trebui să mă împiedice să fac pionierat.

Aşadar, la 1 septembrie 1988 am fost numită pionieră regulară în oraşul meu natal, San Andrés Chiautla (Mexic). Petreceam lunar mult timp predicând vestea bună. Când boala nu-mi permitea să ies în lucrare, scriam scrisori cu subiecte biblice şi le trimiteam oamenilor din zonă, încurajându-i astfel în scris să studieze Biblia.

 Mi se stabileşte diagnosticul

În această perioadă, părinţii m-au dus, cu mari sacrificii financiare, la un neurolog. Medicul mi-a stabilit diagnosticul: epilepsie. Graţie tratamentului pe care mi l-a prescris, am reuşit să ţin boala sub control aproximativ patru ani. Între timp, am făcut Şcoala de Pionieri. Datorită încurajărilor primite aici, mi-am dorit şi mai mult să slujesc unde era mai mare nevoie de evanghelizatori.

Părinţii ştiau cât de mult îmi doream să-mi extind ministerul şi, întrucât starea sănătăţii mele s-a stabilizat, mi-au permis să mă merg în oraşul Zitácuaro, din statul Michoacán, situat la 200 km de casă. Asocierea cu alţi pionieri din noua repartiţie m-a ajutat să preţuiesc şi mai mult serviciul cu timp integral.

Însă după doi ani petrecuţi în Zitácuaro am început să fac din nou crize. Tristă şi dezamăgită, m-am întors acasă; aveam din nou nevoie de îngrijire medicală. Am mers la un neurolog care a observat că tratamentul pe care-l urmam îmi afecta ficatul. Deoarece nu mai puteam plăti consultaţiile la un specialist, am început să caut alternative terapeutice. Starea mea se înrăutăţea cu fiecare zi şi m-am văzut nevoită să întrerup pionieratul. Fiecare criză era o nouă lovitură. Când citeam însă Psalmii şi mă rugam lui Iehova, simţeam mângâierea şi sprijinul său. — Psalmul 94:17–19.

Îmi văd visul cu ochii

Starea mi s-a agravat într-atât încât făceam două crize pe zi. Atunci, un medic mi-a prescris un alt tratament. Am început să mă simt bine perioade mai lungi, ceea ce a adus o schimbare radicală în viaţa mea. Prin urmare, la 1 septembrie 1995, am reînceput pionieratul. Întrucât starea sănătăţii mele s-a stabilizat, după doi ani, în care nu făcusem nici o criză, am depus cerere pentru serviciul de pionier special. Asta avea să însemne şi mai mult timp în minister şi o repartiţie într-o zonă unde era mai mare nevoie de evanghelizatori. Imaginaţi-vă cum m-am simţit când am primit această numire. În sfârşit, îmi vedeam împlinindu-se visul din copilărie!

La 1 aprilie 2001, mi-am început serviciul în noua repartiţie, o localitate din lanţul muntos din statul Hidalgo. În prezent slujesc într-un orăşel din statul Guanajuato. Trebuie să urmez cu stricteţe tratamentul şi să mă odihnesc suficient. Sunt foarte atentă la alimentaţie, evit îndeosebi grăsimile, cofeina şi produsele conservate. Trăirile puternice îmi fac rău, de aceea încerc să nu mă înfurii şi să nu mă îngrijorez peste măsură. Totuşi, acest regim de viaţă restrictiv mi-a adus multe foloase. De când am început pionieratul special, n-am mai făcut decât o criză.

Întrucât nu sunt căsătorită şi nu am responsabilităţi familiale, pionieratul special continuă să-mi aducă multă bucurie. Mă simt mângâiată la gândul că ‘Iehova nu este nedrept ca să uite lucrarea noastră şi iubirea pe care am arătat-o pentru numele său’. Cât de iubitor este el pentru că nu aşteaptă de la noi ceea ce nu-i putem oferi! Înţelegerea acestui adevăr m-a ajutat să am o gândire echilibrată, deoarece, dacă aş fi nevoită să întrerup din nou pionieratul din cauza sănătăţii, sunt convinsă că Iehova ar fi mulţumit de serviciul pe care i-l aduc din tot sufletul. — Evrei 6:10; Coloseni 3:23.

Fără îndoială, credinţa mi-e întărită când zi de zi le-o împărtăşesc şi altora. De asemenea, păstrez viu în minte binecuvântările pe care le va revărsa Iehova asupra noastră în viitor. Biblia promite că în lumea nouă nu va mai exista boală, „nici jale, nici strigăt, nici durere . . . Lucrurile anterioare au trecut“. — Revelaţia 21:3, 4; Isaia 33:24; 2 Petru 3:13.

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Eu, pe la şapte ani (sus); pe la 16 ani, la scurt timp după botez

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

În lucrarea de predicare cu o prietenă