Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
Suplimentele de vitamine şi cancerul
În urma a 14 studii efectuate pe un lot de 170 000 de persoane, s-a observat că suplimentele de vitamine nu constituie o protecţie împotriva cancerului la laringe, stomac, ficat, intestine şi pancreas. Potrivit revistei medicale Deutsches Ärzteblatt, antioxidanţii beta-caroten şi vitaminele A, C şi E nu numai că nu au efect benefic, ci, dimpotrivă, pot creşte întrucâtva riscul apariţiei cancerului. Dr. Richard Sullivan, de la Centrul de Cercetări Oncologice din Marea Britanie, explică: „Nu există «scurtături» în prevenirea cancerului de colon. Dacă luaţi vitamine ca să preveniţi această boală, nu faceţi altceva decât să vă irosiţi banii“. El adaugă: „Cel mai bun mod de a scădea riscul apariţiei cancerului este de a mânca sănătos şi de a nu fuma“.
Stresaţi din cauza microbilor?
„Visul de a avea o casă fără microbi este absurd. Nu are nici un sens să visezi la aşa ceva“, se spune într-un articol din ziarul The New York Times. „Dacă nu staţi sub acelaşi acoperiş cu o persoană înaintată în vârstă, cu un bebeluş (sub şase luni) ori cu cineva foarte bolnav, cele câteva sute de bacterii de pe masa de bucătărie, de pe clanţă sau de pe lingură nu vă pun în pericol“ sănătatea. E adevărat că alimentele perisabile lăsate mai multe ore pe masă se pot contamina cu bacterii şi pot provoca toxiinfecţie alimentară. Pentru a preveni astfel de neplăceri, puneţi alimentele perisabile în frigider. Iar pentru a vă proteja de bacterii, nu e nevoie să folosiţi produse antibacteriene. „Ajunge să vă spălaţi pe mâini de câteva ori pe zi cu apă şi săpun“, mai spune articolul.
Încrederea în declin
„Majoritatea spaniolilor au puţină încredere în multe instituţii sau şi-au pierdut-o de tot“, precizează ziarul spaniol El País. Potrivit Centrului de Cercetări Sociologice, mai bine de jumătate din cele 2 500 de persoane intervievate au spus că au puţină încredere în guvern, 56,2% dintre ele au declarat că nu au încredere în bănci, iar 57,7% dintre ele că nu au încredere în sindicate. Într-o ţară în care aproximativ 75% din populaţie se declară catolică, peste 61% dintre spanioli au spus că „au puţină încredere în Biserica Catolică sau şi-au pierdut-o de tot“. Comentând pe marginea acestei afirmaţii, ziarul Diario 16 a spus: „Majoritatea spaniolilor se consideră catolici, dar cei mai mulţi nu practică această religie şi nici nu acceptă învăţăturile ei“.
Cititul îmbunătăţeşte memoria
Cum vă puteţi îmbunătăţi memoria? „Nu speraţi într-un miracol. Secretul constă în a vă pune capul la treabă“, precizează ziarul brazilian Folha Online. Una dintre cele mai bune metode de a ne stimula creierul este cititul. De ce? Neurologul Ivan Izquierdo afirmă: „În momentul în care cineva termină de citit cuvântul «arbore», în câteva sutimi de secundă îi vin în minte toţi arborii pe care îi cunoaşte“. Potrivit opiniei doctorului Izquierdo, „acest fenomen are loc fără să-ţi dai seama“. El este de părere că acest tip de activitate mintală reduce riscul apariţiei unor boli ce afectează creierul, precum Alzheimer. Neurologul Wagner Gattaz, de la Centrul de Cercetări pentru Tulburări de Memorie din São Paulo (Brazilia), spune: „Cu cât ne folosim mai mult memoria, cu atât o vom păstra mai mult“.
Tot mai multe SMS-uri
„În lume se trimit anual peste 360 de miliarde de SMS-uri“, precizează International Herald Tribune. „Asta înseamnă circa un miliard de SMS-uri pe zi.“ SMS-urile (Serviciul de mesaje scurte) sunt folosite în tot mai multe scopuri. Din ce în ce mai multe companii trimit mesaje pe telefoanele mobile ale potenţialilor lor clienţi pentru a face publicitate la produsele lor. În prezent, cei care au un telefon mobil pot cere să li se trimită rugăciunile papei pe telefonul lor. Poliţia din Olanda trimite SMS-uri pe telefoanele mobile furate pentru a-i avertiza pe potenţialii cumpărători că telefoanele sunt furate. Iar ţările în care religia permite ca soţul să divorţeze de soţie după ce a declarat de trei ori „Divorţez“ au autorizat divorţul prin SMS.
Internetul în Olanda
„Unu din cinci copii de 11–12 ani au fost hărţuiţi de necunoscuţi care făceau aluzii sexuale în timp ce discutau cu copiii pe Internet“, se afirmă în ziarul olandez Algemeen Dagblad, care a publicat rezultatele unui studiu efectuat în această ţară. Potrivit chestionarelor completate de 660 de părinţi şi de 220 de copii între 8 şi 12 ani, mai bine de jumătate din copiii care utilizează Internetul s-au confruntat din când în când cu „situaţii neplăcute“, primind „mesaje supărătoare (e-mail-uri comerciale nesolicitate, sau spam-uri)“, imagini pornografice sau alte materiale nepotrivite. Majoritatea copiilor le-au povestit părinţilor ce li se întâmplase. Studiul mai arată că opt din zece părinţi sunt îngrijoraţi din cauza pericolelor la care se pot expune copiii folosind Internetul; aproape jumătate din părinţi au spus că ar vrea să-i supravegheze mai bine pe copii când folosesc Internetul; 60% dintre părinţi ţin computerul în camera de zi pentru a-i avea pe copii sub ochii lor; copiii petrec, în medie, o oră pe zi pe Internet jucând jocuri, trimiţând e-mail-uri şi discutând cu alţii.
Sfatul lor preferat
„Un sondaj a dezvăluit că, atunci când întâmpină o dificultate la locul de muncă, cam două treimi din directorii unor mari companii preferă sfatul soţiei, nu pe cel al celorlalţi membri ai consiliului de administraţie sau al colegilor lor“, semnalează ziarul londonez The Times. În opinia lui Bob Arnold, a cărui firmă de consultanţă a solicitat acest sondaj, marii oameni de afaceri aşteaptă de la consilierii lor nu neapărat să aibă experienţă, ci să fie de încredere. El explică: „Bineînţeles că independenţa, obiectivitatea şi experienţa sunt calităţi pe care trebuie să le aibă cei ce sfătuiesc consiliul de administraţie“, dar, întrucât încrederea este mult mai importantă, se preferă sfatul soţiei.
În curând nu vor mai fi cecuri
„În circa 20 de ani, cecurile vor fi o raritate“, precizează U.S.News & World Report. De când au fost introduse „alte metode de plată mai ieftine şi mai rapide, de pildă cărţile de credit şi de debit sau serviciile bancare on-line“, efectuarea plăţilor prin cecuri a scăzut dramatic. Alţi factori care au condus la această situaţie sunt depozitele directe şi plata automată a facturilor, prin care clienţii le permit creditorilor să scoată bani din contul lor bancar pentru plata facturilor periodice. Industria bancară consideră că eliminarea cecurilor de hârtie va preveni furtul de identitate. Totuşi, unii specialişti în combaterea fraudei şi în protecţia consumatorului şi-au exprimat îngrijorarea că utilizarea cecurilor electronice va duce la tot mai multe escrocherii şi la violarea vieţii private.