Jucăriile — în trecut şi în prezent

FILIP * şi tovarăşii lui de joacă au făcut un ghem din câteva bucăţi de cârpă şi sunt fericiţi că „mingea“ lor sare. Imediat, copiii o lovesc cu piciorul şi uite aşa se încinge un meci de fotbal. Mike este uluit când vede că maşinuţa răspunde de la distanţă la comenzile lui. Cu telecomanda pe care o ţine în mână, el dirijează maşinuţa înainte şi înapoi, fără nici o greutate. Acasă, Andreea şi micuţele ei prietene îmbracă şi încalţă păpuşile, în timp ce povestesc cum se vor îmbrăca ele când vor creşte mari.

Ce au în comun toţi aceşti copii? Jucăriile, cu care se pot juca ore în şir! Uneori, un copil şi o jucărie — de exemplu, un ursuleţ de pluş mult îndrăgit — devin prieteni nedespărţiţi. Jucăria îşi câştigă chiar şi un loc în albumul de familie. Dar care este povestea jucăriilor? De ce sunt ele atât de importante pentru copii?

Povestea jucăriilor

Într-o enciclopedie se spune: „O jucărie este, de obicei, un obiect folosit la joacă. Jocuri şi jucării există din cele mai vechi timpuri şi în culturi foarte diferite. Ele variază de  la foarte simple la foarte complexe: de la un simplu băţ, care în imaginaţia unui copil poate fi un căluţ, la aparate mecanice complicate, de ultimă oră“. Prin urmare, orice obiect cu care un copil se poate juca şi distra devine o jucărie. Şi întrucât e în firea omului să caute modalităţi de a se distra, foarte probabil că jucăriile sunt la fel de vechi ca şi omul.

De exemplu, s-au găsit păpuşi — sau bucăţi de păpuşi — aparţinând unor civilizaţii antice precum Egiptul şi Babilonia. După cât se pare, păpuşile sunt cele mai vechi jucării. O altă jucărie antică este mingea. Nimeni nu ştie însă când a fost folosită mingea pentru prima oară. În mormântul unui copil egiptean, din antichitate, s-au găsit nişte popice de piatră, care trebuiau lovite cu o minge de piatră, ceva de genul bowlingului de azi.

Cu mai bine de 3 000 de ani în urmă, în Grecia existau jucării yoyo din piatră (un disc scobit care poate fi făcut să urce şi să coboare cu ajutorul unei sfori); se pare că şi în China antică erau folosite astfel de jucării. Copiii romani se jucau cu marionete şi cu piese de fildeş, nişte forme geometrice făcute în aşa fel încât să se îmbine unele cu altele. În plus, băieţii romani şi greci se jucau cu care de jucărie, ceea ce demonstrează că vehiculele de jucărie sunt populare din timpuri străvechi. Într-un muzeu se poate vedea o figurină de lut, pe roţi, care înfăţişează un animal. Figurina datează din perioada de început a culturii mexicane şi se pare că a fost o jucărie. E interesant că nu s-au mai descoperit alte roţi care să aparţină acestei culturi. În evul mediu, mingile rotunde sau ovale erau, de fapt, vezici de animal umflate. La fel ca mingile de fotbal de azi, ele erau lovite cu piciorul sau erau purtate spre o poartă.

Mai târziu au apărut jocurile puzzle, fiind inventate în Anglia secolului al XVIII-lea în scop educativ. Ele au ajuns foarte populare la începutul secolului al XX-lea. Tot în această perioadă câştigau popularitate şi creioanele colorate. Numai în Statele Unite, o companie a produs mai mult de o sută de miliarde de creioane colorate. După cum vedeţi, unele dintre jucăriile de azi îşi au originea în trecutul îndepărtat şi au jucat un rol important în viaţa oamenilor.

De ce sunt importante joaca şi jucăriile?

„Joaca e o activitate firească pentru orice copil. Ea le oferă copiilor multe ocazii de a învăţa şi de a se dezvolta pe plan fizic, intelectual şi social. Dacă am considera joaca munca unui copil, atunci jucăriile ar fi uneltele, iar o unealtă adecvată îl poate ajuta pe copil să-şi îndeplinească bine munca.“ Aşa era descrisă importanţa acestora într-un ghid pentru alegerea jucăriilor potrivite.

Bineînţeles, principalul motiv pentru care jucăriile se bucură de atâta popularitate ar fi că celor mici le place să se joace cu ele. Însă contribuţia lor la dezvoltarea copilului este remarcabilă. Gândiţi-vă la următoarele exemple. Când împinge un cărucior de jucărie, un copil îşi dezvoltă capacităţile locomotoare. Când sare coarda, îşi îmbunătăţeşte capacitatea de coordonare a mişcărilor. Când stă într-un picior pregătindu-se să lovească o minge sau când merge pe bicicletă, învaţă să-şi păstreze echilibrul. Iar când construieşte ceva cu  ajutorul cuburilor sau desenează ori pictează, dobândeşte precizie în mişcări.

Dar ce putem spune despre intelectul copilului? Când un copil cântă sau spune poezii în timp ce se joacă, de exemplu, în timp ce sare coarda sau se joacă de-a prinselea, îşi dezvoltă capacitatea de exprimare. Când construieşte folosind cuburi, când respectă instrucţiunile unui joc, când îmbină piesele unui puzzle, când pune în scenă poveşti ori se costumează, i se dezvoltă totodată gândirea şi creativitatea. La fel se întâmplă şi când cântă la un instrument ori desenează, coase sau are alte îndeletniciri.

Nu mai puţin important este rolul pe care îl are joaca în a-i ajuta pe copii să stabilească relaţii interpersonale, adică să interacţioneze unii cu alţii. Jocurile cu mingea pe echipe sunt un exemplu în acest sens. Iată ce spune dr. Bruce Duncan Perry: „Copilul capătă o înţelegere asupra celor din jur şi devine probabil mai puţin egocentric, arătând mai multă empatie. Când se joacă cu alţi copii, el îşi însuşeşte un sistem de reguli sociale, învăţând cum să se controleze şi să suporte dezamăgirile când se află în compania altora“.

Copiii se folosesc de jucării şi ca să-i imite pe adulţi. Filozoful grec Aristotel a zis: „Darul înnăscut al imitaţiei [e] sădit în om din vremea copilăriei“ (Aristotel, Poetica, traducere de D. M. Pippidi). Într-adevăr, în jocurile copiilor regăsim multe dintre activităţile cotidiene. Jucându-se, copiii se deprind cu astfel de îndeletniciri. Deseori vedem fetiţe legănându-şi păpuşile ca să adoarmă; şi exact asta vor face când vor creşte mari şi vor avea un bebeluş adevărat. Ori poate le vedem jucându-se de-a gătitul. În mod asemănător, băieţii se joacă cu maşinuţe, imitând  chiar şi sunetul motorului; astfel se pregătesc pentru vremea când vor conduce automobile adevărate. Însă când alegeţi jucării pentru copiii voştri este bine să ţineţi cont de câţiva factori. De ce?

Fiţi selectivi

„În prezent, jucăriile sunt o reflectare a unei societăţi violente şi nelegiuite“, se spune în ziarul londonez The Daily Telegraph. Deşi această afirmaţie nu este valabilă în cazul tuturor jucăriilor, în magazine găseşti tot mai puţine jucării clasice şi tot mai multe „jucării groteşti, pline de muşchi, . . . cu o înfăţişare fioroasă“, se arată într-un articol din ziarul mexican La Jornada. Articolul cita cuvintele Patriciei Ehrlich, profesor şi cercetător la Universitatea Autonomă Xochimilco, care afirmase că multe din jucăriile de pe piaţă promovează o ideologie a dominării, în care violenţa, agresivitatea, puterea, supunerea şi teama sunt privite cu ochi buni.

Potrivit Asociaţiei Americane a Psihologilor din Şcoli, dacă li se dau copiilor jucării care promovează violenţa, ele „le pot afecta atât capacitatea de a învăţa, cât şi dezvoltarea, acest lucru având consecinţe dezastruoase“. Studiile demonstrează că jocurile pe calculator violente pot genera un comportament agresiv şi pot duce la acte de delicvenţă. Prin urmare, toţi adulţii care au în grijă un copil trebuie să se gândească bine când aleg o jucărie. — Vezi chenarul de la pagina 26.

În urma progreselor tehnologice înregistrate în prezent, există o gamă largă de jucării, tot mai sofisticate. Însă costul lor ar putea fi prea mare pentru bugetul familiei. Ori poate copiii se vor plictisi repede de ele. Sau, pur şi simplu, nu sunt bune pentru copii. Leanne, o mamă fără partener din Australia, care are cinci copii, spune: „Băieţii mei mai mari sunt influenţaţi de publicitate şi îmi cer adesea să le cumpăr jocuri pe calculator costisitoare. Totuşi, am observat că se distrează mai mult şi fac mai multă mişcare jucându-se în curte cu un baston de basse-ball, care nu costă mult, sau cu o minge de cauciuc. Am constatat că jucăriile simple sunt cele mai durabile şi le dau copiilor mei posibilitatea de a-şi folosi din plin imaginaţia“.

De ce nu ţi-ai face singur jucării?

Dacă eşti copil şi nu-ţi poţi permite să-ţi cumperi cele mai noi jucării, să ştii că poţi fi totuşi fericit. Nu trebuie decât să-ţi pui imaginaţia şi creativitatea la lucru. În multe părţi ale lumii, copii ca tine îşi fac singuri jucării.

Priveşte fotografiile de pe pagina alăturată. Nu-i aşa că aceşti copii se distrează? Nu e atât de uşor să asamblezi unele maşinuţe. Trebuie să aduni bucăţi de sârmă folosită şi să le îndoi dându-le forma potrivită. Ca roţi, sunt bune bucăţi de plastic sau de cauciuc tăiate în formă circulară. Dar ce crezi despre trenuleţul făcut din sticle de suc şi de lapte? Sau ce zici de camionul făcut din bucăţi de lemn? Uneori, chiar te poţi da cu aceste jucării, cum e şi această trotinetă africană realizată acasă. Aceşti copii au constatat că nu trebuie să aibă jucării scumpe ca să se distreze. În plus, chiar confecţionarea lor face parte din distracţie. De ce n-ai încerca şi tu?

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 26]

O jucărie bună . . .

● este potrivită pentru vârsta şi capacităţile fizice şi intelectuale ale copilului, fără să fie însă periculoasă

● este bine realizată şi durabilă (copiii au tendinţa să demonteze totul)

● este atrăgătoare şi suficient de interesantă ca să-i capteze atenţia copilului

● stimulează creativitatea şi imaginaţia copilului

● este accesibilă ca preţ

● nu este toxică

[Chenarul/Fotografia de la pagina 27]

Pentru a evita orice pericol . . .

● nu lăsaţi la îndemâna copiilor mici jucăriile celor mai mari

● citiţi cu atenţie toate etichetele privind siguranţa şi instrucţiunile de folosire, dacă e posibil, împreună cu copilul

● învăţaţi-l pe copil şi pe tovarăşii lui de joacă să folosească şi să păstreze jucăriile în mod corespunzător

● nu-i cumpăraţi copilului jucării zgomotoase care îi pot afecta auzul

● verificaţi periodic jucăriile. În multe cazuri, o jucărie care s-a stricat trebuie ori reparată, ori aruncată

● nu daţi jucării ce ar putea fi periculoase, cum sunt cele ce presupun trasul la ţintă, unelte cu margini ascuţite şi jucării electrice, decât copiilor mai mari şi numai sub supravegherea unui adult

● nu lăsaţi la îndemâna copiilor mici jucării cu componente mici, care pot fi înghiţite

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Leu şi arici pe suport cu roţi, mileniul al II-lea î.e.n., Iran

[Provenienţa fotografiei]

Leul şi ariciul: Erich Lessing/Art Resource, NY

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Păpuşă de argilă, cca 600 î.e.n., Italia

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Titirez, cca 480 î.e.n., Grecia clasică

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Păpuşă făcută din pănuşi, America, perioada colonială

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Creioane colorate, începutul secolului al XX-lea, Statele Unite

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Copii cu jucării făcute acasă

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 25]

Păpuşa de argilă: Erich Lessing/Art Resource, NY; titirez: Réunion des Musées Nationaux/Art Resource, NY; păpuşa făcută din pănuşi: Art Resource, NY