M-am simţit atras de Creator graţie frumuseţii adevărului biblic

RELATARE DE TSUYOSHI FUJII

ÎN URMĂ cu mai mulţi ani, mi s-a oferit o ocazie unică. În calitate de asistent al lui Senei Ikenobo, maestrul şcolii Ikenobo de aranjamente florale, trebuia să realizez un aranjament floral într-o elegantă sală a Palatului Imperial din Tokyo (Japonia). Se lucra sub strictă supraveghere. Deşi atmosfera era tensionată, am avut grijă să nu vărs nici măcar o picătură de apă. Era punctul culminant al carierei mele. Dar permiteţi-mi să vă relatez cum am pătruns în acest univers floral.

M-am născut în 1948 în oraşul Nishiwaki, situat la nord-vest de Kobe (Japonia). Încă din copilărie am fost profund impresionat de frumuseţea veşnic schimbătoare a celor patru anotimpuri şi a florilor pe care ni le dăruiesc ele. Totuşi, fiind crescut de bunica mea, o budistă devotată, niciodată nu am meditat la ideea existenţei unui Creator.

Mama a predat şi încă predă ikebana, arta de aranjare a florilor, în oraşul meu natal. În Japonia, ikebana, sau kado (calea florilor), este o disciplină preţuită. Deşi nu mi-a predat niciodată arta în mod direct, mama a avut cu certitudine o influenţă semnificativă asupra mea. Când a trebuit să decid ce aveam să fac în viitor, eram hotărât să studiez ikebana. Profesorul meu şi mama m-au sfătuit să urmez nişte cursuri universitare, iar eu, fără ezitare, am ales Colegiul Ikenobo. Ikenobo este cea mai veche şcoală de ikebana din Japonia. Întrucât am fost admis, am studiat cu multă râvnă arta aranjării florilor.

Pătrund în universul ikebana

Ikebana, această artă japoneză tradiţională, are ca temă viaţa. În ce sens? Florile de la florărie sunt frumoase, dar nu se compară cu micuţele plante ce înfloresc pe o pajişte sau cu copacii ce îmbracă munţii. Într-un decor natural, ele te ajută să vezi viaţa şi anotimpurile cu alţi ochi. Nicăieri altundeva florile nu te încântă în aceeaşi măsură. Ikebana este o modalitate de a exprima frumuseţea din natură cu ajutorul florilor şi al plantelor. Astfel poţi realiza un motiv artistic din ceea ce te-a impresionat profund.

Să presupunem, bunăoară, că vrei să transmiţi aerul toamnei. Pentru asta poţi folosi frunze şi plante de sezon precum genţiana şi patrinia. Vrei să creezi impresia unei adieri răcoroase? Câteva tulpini de eulalia, ce se leagănă discret, le vor transmite privitorilor sentimentul pe care-l deşteaptă în oameni o adiere tomnatică. Mă simţeam foarte atras de această artă. Găseam multă bucurie în a-mi exprima sentimentele aranjând plantele şi florile în spaţiul de deasupra vasului.

O „familie“ mare

Ikebana ca artă decorativă s-a născut cu circa 500 de ani în urmă. Şcolile de ikebana se conduc după sistemul autorităţii maestrului. Poziţia maestrului se transmite din tată în fiu. Ca moştenitor al tradiţiilor artistice, el are autoritate patriarhală asupra unei mari „familii“ de urmaşi. Pe lângă tradiţii, el trebuie să transmită următoarei generaţii stilurile  pe care le inovează în armonie cu epoca în care trăieşte.

După ce am absolvit Colegiul Ikenobo şi am făcut un curs tehnic de kado, care a durat doi ani, în ianuarie 1971 am început să lucrez la Fundaţia Ikenobo. Organizam „Expoziţiile de ikebana ale Fundaţiei Ikenobo“ pe tot teritoriul Japoniei. De asemenea, călătoream în toată ţara ca asistent al maestrului la realizarea lucrărilor sale de artă.

Îmi amintesc şi acum când am urcat pentru prima oară pe scena Centrului Sportiv Fukuoka pentru a-l asista pe maestru la o demonstraţie de ikebana. Eram pur şi simplu paralizat în faţa miilor de spectatori. Îndoiam tulpini şi tăiam rămurele, greşeli pe care nu ar fi trebuit să le fac. Însă maestrul glumea pe seama micilor mele stângăcii şi le explica celor din public tot ce făcea. Asta m-a ajutat să mă relaxez.

Când aveau loc evenimente naţionale la care participau celebrităţi de peste hotare, îl asistam pe maestru la aranjarea florilor pentru acele ocazii. Un astfel de eveniment m-a dus în una dintre elegantele săli ale Palatului Imperial, aşa cum am amintit la început.

Mai târziu, când s-a înfiinţat Şcoala Centrală Ikenobo, unde urmau să se specializeze instructorii din întreaga ţară, am primit mai multe sarcini: să predau, să întocmesc programa de învăţământ şi să supraveghez realizarea manualelor şi a filmelor folosite în cadrul conferinţelor. Numărul cursanţilor avea să fie de aproximativ 200 000, fiind instruiţi în cele 300 de filiale din toată Japonia. Pentru a supraveghea cursurile, călătoream în toată ţara. Întrucât Ikenobo are filiale şi în străinătate, mergeam de câteva ori pe an şi în Taiwan. Astfel am câştigat încrederea maestrului şi am obţinut o poziţie de răspundere.

Deşi îmi plăcea munca mea, nu eram pe deplin satisfăcut de viaţă. Îndărătul acestui văl de frumuseţe se ascundeau lucruri care m-au dezamăgit. Gelozia şi invidia dintre cursanţi degenerau adesea în calomnii. De aceea, când vizitam diverse filiale, instructorii îmi cereau sfaturi în acest sens. Însă, într-o organizaţie în care totul depinde de tradiţii adânc înrădăcinate şi putere, asupra multor lucruri nu aveam autoritate. Întrucât mulţi iubeau sincer ikebana şi luau în serios cursul, făceam tot ce-mi stătea în putinţă ca să poată învăţa cu bucurie.

Încep să observ frumuseţea adevărului

Religia nu mă atrăgea deoarece credeam că aceasta îi orbeşte pe oameni. În plus, văzusem atâta ipocrizie în rândul celor ce vorbeau despre pace şi fericire! Totuşi, soţia mea Keiko căuta adevărul încă din copilărie. Manifestase interes faţă de mai multe religii şi de învăţăturile lor, dar nici una nu-i satisfăcuse setea spirituală.

Aşadar, când o Martoră a lui Iehova a bătut la uşa noastră, Keiko a fost de acord să înceapă un studiu biblic. Îmi spunea tot ce învăţa şi ce o impresiona. Îmi plăcea ce îmi spunea, dar nu-i împărtăşeam entuziasmul.

Cu toate acestea, continua să-mi vorbească cu multă convingere despre ce afla din Biblie. Când plecam în delegaţie, îmi strecura mereu în geantă câteva reviste bazate pe Biblie. Eu însă nu le citeam. Ţineam foarte mult la ceea ce realizasem de-a lungul anilor. Tocmai ne cumpăraserăm propria casă şi aveam impresia că, dacă acceptam învăţăturile Bibliei, trebuia să renunţ la ea. Keiko a făcut progrese rapide şi punea în practică ceea ce învăţa. Eu însă mă simţeam dat la o parte şi singur. Deşi ştiam că ceea ce-mi spunea era adevărat, am devenit împotrivitor.

Deşi mă împotriveam, eram atras de adevăr

De regulă, seara ajungeam foarte târziu acasă. Însă, în serile când Keiko mergea la întrunirile Martorilor lui Iehova, intenţionat mă întorceam mai târziu ca de obicei. Chiar şi când ajungeam acasă pe la două, trei dimineaţa, Keiko mă aştepta şi-mi spunea ce se întâmplase peste zi, arătându-mi că se interesa de mine. Eu însă nu puteam suporta ideea că familia mea  lipsea de acasă câteva ore ca să asiste la întruniri creştine. Prin urmare, mi-am intensificat opoziţia şi am început să vorbesc despre divorţ. Cu toate acestea, Keiko a rămas de neclintit.

Îmi era greu să înţeleg comportamentul ei. În pofida relaţiilor tensionate dintre noi şi a crizelor ei de astm, Keiko găsea multă fericire în tot ce făcea. Ceea ce m-a atras iniţial la ea a fost blândeţea şi puritatea ei sufletească. Tocmai de aceea, când a început studiul, mi-a fost teamă să nu fie înşelată.

Keiko însă aplica tot ce învăţa şi încerca să fie o soţie şi o mamă bună. Deşi eram împotrivitor, când m-a implorat să merg la întrunirile şi congresele creştine, m-am dus de câteva ori. Poate pentru că eram mândru de ea.

În acelaşi timp eram gelos pe Iehova. Când o vedeam pe Keiko străduindu-se să facă schimbări, nu-mi puteam explica de ce aveau învăţăturile biblice o influenţă atât de mare asupra oamenilor. „De ce e dispusă soţia mea să treacă prin tot soiul de încercări pentru Iehova?“, mă întrebam.

Nu după mult timp, câţiva fraţi creştini din congregaţia lui Keiko au vrut să mă viziteze acasă. Nu aveam nici cea mai mică intenţie să stau de vorbă cu ei. Totuşi, voiam să ştiu de ce avea Keiko o astfel de pace a minţii. În cele din urmă, nu mi-am mai putut învinge curiozitatea şi am început un studiu biblic. Pe măsură ce îi cunoşteam mai bine pe cei ce mă vizitau, am simţit că prezenţa lor mă înviora. Prin intermediul studiului săptămânal, adevărul biblic prindea încet rădăcini în inima mea, iar vederile mele s-au lărgit.

Frumuseţea naturii şi a adevărului

Când încercam să transmit frumuseţea şi forţa naturii prin ikebana, îmi părea rău că nu puteam să-i redau şi măreţia. Însă, când am aflat că Iehova crease toate minunile naturii, lucrurile începeau să prindă contur. Putea oare talentul unui om neînsemnat să rivalizeze cu geniul artistic al Creatorului? Iehova este Artistul Desăvârşit. Totuşi, încercând să-l copiez, aranjamentele florale pe care le realizam erau acum mult mai expresive. De fapt, după ce am început să studiez Biblia, oamenii îmi spuneau că stilul lucrărilor mele se schimbase, vigoarea împletindu-se acum cu delicateţea.

Adevărurile biblice m-au ajutat să înţeleg multe lucruri. Când am aflat că Satan Diavolul, conducătorul acestei lumii, este sursa tuturor suferinţelor şi că inima noastră este înşelătoare din cauza păcatului moştenit de la Adam, am ajuns în sfârşit să înţeleg adevărata semnificaţie a ceea ce se petrece în jurul nostru (Ieremia 17:9; 1 Ioan 5:19). Am învăţat că Iehova este un Dumnezeu paşnic, plin de iubire, dreptate, putere şi înţelepciune (Deuteronomul 32:4; Romani 11:33; 1 Ioan 4:8; Revelaţia 11:17). Am mai înţeles că, din iubire, Dumnezeu l-a trimis pe Isus ca să moară pentru noi (Ioan 3:16; 2 Corinteni 5:14). Totodată, am aflat că va veni timpul când suferinţa şi moartea nu vor mai fi (Revelaţia 21:4). Frumuseţea acestor adevăruri m-a fascinat. În plus, Martorii lui Iehova pun în practică învăţătura lui Isus de ‘a-şi iubi aproapele ca pe ei înşişi’. Observând personal toate acestea am ajuns la concluzia că găsisem religia adevărată. — Matei 22:39.

Un obstacol ce trebuia depăşit

Deşi adevărul prinsese rădăcini în inima mea, a trebuit totuşi să depăşesc un obstacol. Când maestrul nu putea merge la înmormântări, eu eram cel ce trebuia să-l reprezint în ritualurile budiste. Acest lucru a fost pentru mine o încercare când am început să mă gândesc la dedicarea mea lui Iehova. Luasem decizia de a nu mai participa la ritualuri budiste (1 Corinteni 10:21). Plin de respect, i-am explicat maestrului că intenţionam să mă botez şi că mă hotărâsem să nu mai particip la nici un alt fel de închinare, nici chiar dacă munca mi-ar fi pretins acest lucru. Mi-a spus că nu avea nimic împotrivă dacă deveneam creştin şi că mă puteam ocupa de activităţile religioase cum credeam eu de cuviinţă. Am fost plăcut surprins de răspunsul lui, deoarece credeam că mă va mustra şi că aveam să-mi pierd slujba.

 Odată depăşit obstacolul, în iunie 1983, la un an de la începerea studiului biblic, m-am botezat ca simbol al dedicării mele lui Iehova cu ocazia unui congres creştin. Când am ieşit din bazinul de botez, Keiko m-a întâmpinat cu un zâmbet larg şi cu lacrimi în ochi. Emoţionat, mi-au dat şi mie lacrimile. Împreună cu Keiko i-am mulţumit lui Iehova pentru fericirea noastră.

Renunţ la cariera laică

Maestrul a fost foarte înţelegător cu privire la poziţia pe care o adoptasem în calitate de creştin dedicat. Am încercat să-mi îndeplinesc îndatoririle legate de muncă cu şi mai multă conştiinciozitate. Cu toate acestea, m-am străduit să menţin un echilibru între munca laică şi viaţa creştină. Câteva luni pe an îmi intensificam eforturile în ministerul creştin. Am făcut acest lucru şapte ani la rând.

Totuşi, trebuia să mă gândesc cu seriozitate la spiritualitatea fiului nostru şi la sănătatea tot mai şubredă a lui Keiko. „Ar trebui să petrec mai mult timp cu familia“, mi-am zis. De asemenea, voiam să păstrez interesele Regatului pe primul plan în viaţă. Aceste necesităţi şi dorinţe m-au îndemnat să-i vorbesc lui Iehova în rugăciune despre posibilitatea de a renunţa la cariera în ikebana. Maestrul şi-a dat seama că luasem deja o decizie, iar în iulie 1990, la vârsta de 42 de ani, am ieşit la pensie fără probleme.

Îi ajut pe alţii să vadă frumuseţea adevărului

Din dorinţa de a-i ajuta pe alţii să cunoască adevărul, la scurt timp am început serviciul cu timp integral. În prezent, petrec o zi pe săptămână predând tehnici de ikebana, desprinse însă total de restricţiile stilului Ikenobo. Am privilegiul să slujesc ca bătrân de congregaţie, iar Keiko se bucură de pionierat, făcând mai puţine crize de astm ca oricând. Fiul nostru, acum căsătorit, este slujitor ministerial într-o congregaţie vecină. Ce mare privilegiu avem să-i aducem un serviciu sacru lui Iehova ca familie!

Aştept cu nerăbdare ca sub domnia Regatului lui Isus Cristos să folosesc plantele din grădină la realizarea unor frumoase aranjamente florale. Împreună cu draga mea familie, doresc sincer să laud pentru totdeauna măreţul nume al lui Dumnezeu, Creatorul tuturor splendorilor din natură.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Cu soţia mea, fiul nostru şi familia lui

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Prin ikebana, poţi transmite sentimentul pe care-l încerci când vezi frumuseţea naturii