Floarea-soarelui — o plantă frumoasă şi utilă

De la corespondentul nostru din Elveţia

ZILELE senine şi însorite ne înviorează pe toţi. Nu e de mirare, aşadar, că pretutindeni în lume oamenii se simt la fel de învioraţi la vederea plantei ce poartă chiar numele soarelui: floarea-soarelui! „Faţa“ ei ce pare că zâmbeşte are puterea de a ne bine dispune. Cu atât mai mult un lan cât vezi cu ochii de „feţe“ aurii, ce par să radieze!

Dar ştiţi cum a câştigat popularitate această plantă splendidă? Chiar se roteşte ea după soare? Şi este ea cu adevărat utilă?

Floarea-soarelui face ocolul pământului

Ţara de baştină a florii-soarelui se întindea din America Centrală până în sudul teritoriului numit actualmente Canada. Planta era cultivată de indieni. După ce, în 1510, exploratorii spanioli au dus-o cu ei peste Atlantic, floarea-soarelui s-a răspândit foarte repede în vestul Europei. La început, a fost folosită doar ca plantă ornamentală în grădinile botanice sau în cele private. Însă, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, seminţele ei au ajuns să fie considerate un deliciu. Tot pe atunci, oamenii preparau din frunzele şi florile ei un ceai pentru combaterea febrei.

În 1716, un englez a obţinut brevetul pentru extragerea uleiului din floarea-soarelui, care urma a fi întrebuinţat în industria ţesăturilor şi a tăbăcitului. Cu toate acestea, restul Europei  nu a făcut cunoştinţă cu uleiul florii-soarelui decât pe la începutul secolului al XIX-lea. Deşi ţarul rus Petru cel Mare dusese seminţele florii-soarelui din Olanda în Rusia în 1698, în Rusia floarea-soarelui nu a început să fie cultivată în scop comercial decât în anii 1830. După câţiva ani, regiunea Voronej din Rusia producea mii de tone de ulei de floarea-soarelui. Cultivarea florii-soarelui s-a răspândit în scurt timp şi în ţările vecine, în Bulgaria, fosta Iugoslavie, România, Ucraina şi Ungaria.

Culmea ironiei, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, floarea-soarelui a fost reintrodusă în America de Nord chiar de emigranţii ruşi, deoarece primii colonizatori ai continentului nu cultivaseră în continuare floarea-soarelui aşa cum făcuseră indienii. În prezent, lanuri nesfârşite de floarea-soarelui dau culoare peisajului tuturor continentelor.

Se roteşte după soare

Dar chiar se întoarce floarea-soarelui după soare? Da! Atât frunzele, cât şi florile sunt heliotropice, cu alte cuvinte se orientează spre lumină. Planta stochează auxină, un hormon vegetal ce stimulează creşterea. Cantitatea mai mare de auxină pe partea opusă celei expuse soarelui face ca tulpina să crească spre lumină. După ce ating nivelul maxim de înflorire, florile nu mai sunt heliotropice, ci în general rămân orientate spre est.

Denumirea latinească a florii-soarelui, Helianthus annuus, derivă din două cuvinte greceşti care înseamnă „soare“ şi „floare“ şi dintr-un cuvânt latinesc care înseamnă „anual“. Planta atinge de obicei înălţimea de 2 m, însă unele exemplare uriaşe pot avea chiar peste 4 m. Tulpina robustă şi frunzele păroase şi verzi susţin o pălărie mare, rotundă, cu petale de un galben aprins. Centrul închis la culoare al corolei e alcătuit din flori mai mici, tubulare. Seminţele comestibile ale florii-soarelui se dezvoltă tocmai din aceste floricele, polenizate de insecte. Diametrul pălăriei florii-soarelui poate varia de la 5 cm la 50 cm, iar o singură floare poate produce între 100 şi 8 000 de seminţe.

Există zeci de specii de Helianthus şi se obţin în continuare noi varietăţi. În general, doar două specii se folosesc în agricultură. Una este Helianthus annuus, cultivată îndeobşte pentru extragerea uleiului. Cealaltă este Helianthus tuberosus, cultivată pentru tuberculii ei asemănători cartofilor, folosiţi ca nutreţ pentru animale şi la fabricarea zahărului şi a alcoolului.

Valoarea economică

Floarea-soarelui se cultivă în prezent în principal pentru seminţele ei, din care se extrage un ulei excelent. Uleiul de floarea-soarelui se foloseşte la gătit, în sosurile pentru salate şi la fabricarea margarinei. Seminţele au o valoare nutritivă mare, conţinând 18–22% proteine, precum şi alte substanţe nutritive.

Multora le place să ronţăie seminţe uşor prăjite şi sărate. Făina din seminţele florii-soarelui e folosită şi în produsele de panificaţie. Mai mult, uleiul de floarea-soarelui este un ingredient al şampoanelor, al alifiilor de buze, al cremei de mâini şi al produselor pentru bebeluşi. Se foloseşte chiar şi la fabricarea uleiului industrial de motor. Cu seminţe de floarea-soarelui pot fi hrănite chiar şi păsărelele şi animalele mici.

Un lan de floarea-soarelui este paradisul albinelor: de pe un hectar semănat cu floarea-soarelui se poate obţine o cantitate de 25–50 kg de miere. După recoltare, tulpinile rămase au un conţinut de 43–48% celuloză, utilizată la fabricarea hârtiei şi a altor produse. Alte resturi se pot folosi ca siloz pentru animale sau ca fertilizator.

Cu siguranţă, floarea-soarelui este un dar preţios oferit omenirii. Splendoarea ei a inspirat maeştri ai pânzei precum Vincent Van Gogh, al cărui penel a realizat celebrul tablou „Floarea-soarelui“. Oriunde ar creşte, floarea-soarelui pare să ne aducă soarele în casă sau în grădină. „Faţa“ ei senină şi multiplele-i întrebuinţări ne vin cu certitudine în minte când citim cuvintele psalmistului: „DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu ai înmulţit lucrările Tale minunate şi planurile Tale faţă de noi . . . Numărul lor este prea mare ca să le istorisesc“. — Psalmul 40:5.