Noi am găsit ceva mai bun

RELATARE DE FRANCIS DEL ROSARIO DE PÁEZ

În 1988, eu şi fraţii mei dădeam un concert în faţa a câteva mii de spectatori în Madison Square Garden din New York; alături de noi participau şi alte formaţii muzicale. Formaţia noastră, în care eu eram dansatoare, a fost primită cu mult entuziasm. De fapt, tata ne pregătise cu mulţi ani înainte calea spre succes.

FIIND el însuşi muzician, tata a observat că cei şapte fraţi ai mei mai mari aveau talent muzical. A vândut casa şi a cumpărat instrumente muzicale şi echipamentul necesar pentru a-i ajuta să pună bazele unei formaţii. Pe atunci, eu eram doar un copil, deoarece venisem pe lume cu numai câţiva ani înainte, în 1966. În acea perioadă, locuiam cu toţii în oraşul Higüey, în Republica Dominicană.

În 1978, fraţii mei au avut primul spectacol din cariera lor, la primăria din oraş. Apoi, s-au stabilit în capitala ţării, Santo Domingo, şi au început să interpreteze instrumental şi vocal un nou stil de merengue *. Popularitatea formaţiei lor, Los Hermanos Rosario (Fraţii Rosario), creştea considerabil.

Visul meu era să ajung o dansatoare celebră. Prin urmare, m-am gândit să mă alătur fraţilor mei. La o petrecere, fratele meu Pepe, conducătorul formaţiei, m-a invitat să dansez în faţa celor prezenţi zicând: „Francis este sora mea cea mică şi ştie să danseze bine“. I-am impresionat pe toţi. Profitând de ocazie, i-am spus lui Pepe că mi-ar plăcea să mă alătur formaţiei lor. La 16 ani am început să dansez la toate spectacolele pe care le dădeau Los Hermanos Rosario.

O carieră de succes

Înainte, mai cântaseră femei în formaţii de merengue, dar niciodată nu mai dansaseră pe scenă alături de bărbaţii ce alcătuiau acele formaţii. Eram propria-mi coregrafă şi am inventat un nou stil de dans pe ritm de merengue. Când această tehnică de dans a ajuns cunoscută, a fost numită a lo Francis Rosario.

Aveam o melodie merengue, intitulată „Cumandé“, care spunea: „Y ahora todo el mundo como Francis Rosario“ (Şi acum, toată lumea să danseze ca Francis Rosario). Atunci oamenii dansau ca mine. Uneori însă ei preferau să se aşeze şi să mă privească dansând. După un timp, în afişele care făceau reclamă la vreun spectacol al formaţiei noastre apăream doar eu. Toţi înţelegeau că Los Hermanos Rosario dădeau un concert.

Formaţiei noastre i s-au alăturat mai apoi şi alţi instrumentişti, între care trei fraţi cu numele Páez. Unul dintre ei, un trompetist pe nume Roberto, a devenit ulterior soţul meu. Fraţii Páez au început să se bucure şi ei de succes alături de noi. Los Hermanos Rosario erau deseori invitaţi să dea spectacole televizate în Santo Domingo şi să concerteze peste hotare.

 În 1988, am plecat într-un turneu în Statele Unite şi Canada. Unul dintre spectacolele noastre a fost cel din Madison Square Garden, despre care am vorbit mai înainte. Au participat atunci multe dintre cele mai cunoscute formaţii de muzică merengue, dar a noastră a încântat cel mai mult publicul. După acel spectacol, organizatorii concertelor ne-au prezentat drept ultimul număr din program. Mai mult ca oricând, tehnica mea de dans capta atenţia publicului, iar numărul fanilor noştri creştea. Şi vânzările de discuri au crescut enorm.

Formaţia noastră călătorea foarte mult. Am mers în Columbia, Ecuador, Panama, Puerto Rico, Curaçao, Spania, Germania şi în alte ţări. După puţin timp, am ajuns formaţia cea mai îndrăgită din America Latină. Dansul, scena, costumele şi machiajul ocupau cel mai important loc din viaţa mea.

Pe vremea când eram necăsătorită spuneam că dacă bărbatul care se va îndrăgosti de mine nu va iubi dansul, voi renunţa mai degrabă la el decât la dans. Cu toate acestea, concepţia mea cu privire la priorităţile din viaţă avea să se schimbe.

Devin conştientă de necesităţile spirituale

Totul a început în 1991, pe când eram într-un turneu în Insulele Canare. Abia mă căsătorisem cu Roberto. Fratele său Freddy, care făcea şi el parte din formaţie, începuse să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova şi avea mereu publicaţii creştine la el.

Într-o zi, am văzut în camera lui Freddy cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ şi-am început să o răsfoiesc. Mi-a atras atenţia capitolul „Iadul — există el în realitate?“ M-a interesat acel subiect pentru că mama îmi spusese că oamenii care fac lucruri rele vor arde în iad. Îmi era frică să nu ajung acolo.

Câteva săptămâni mai târziu, când eram tot pe Insulele Canare, am pierdut o sarcină. După ce am ajuns la spital, i-am spus lui Roberto să-l roage pe Freddy să-mi dea cartea pe care o văzusem în camera lui. Voiam s-o citesc până când aveam să mă fac bine. Mi-a plăcut nespus de mult. Printre altele, am aflat că, potrivit Bibliei, iadul este mormântul comun al omenirii şi că Dumnezeu nu s-a gândit niciodată să tortureze pe cineva (Ieremia 7:31). M-a impresionat învăţătura Bibliei că cei morţi nu sunt conştienţi de absolut nimic. — Eclesiastul 9:5, 10.

Când ne-am întors în Republica Dominicană, Freddy l-a rugat pe un Martor al lui Iehova să ne viziteze. Acesta ne-a vorbit despre speranţa pe care ne-o oferă Biblia de a trăi veşnic pe un pământ paradiziac, promisiune care i-a captat şi soţului meu interesul (Psalmul 37:29; Luca 23:43). Am dorit să începem un studiu biblic.

Alte valori şi priorităţi

Pe măsură ce căpătam mai multe cunoştinţe biblice, mi-am schimbat punctul de vedere  asupra muncii pe care o iubeam atât de mult. Principiile biblice începeau să-mi modeleze gândirea (Romani 12:2). Mă întrebam adesea: „Cum pot să dansez aşa în faţa acestor oameni? Nu asta vreau de fapt“. M-am rugat lui Dumnezeu: „Te rog, ajută-mă să ies din situaţia asta!“ Am vorbit cu soţul meu despre sentimentele mele. Şi el simţea la fel. „Fii liniştită, draga mea. Pleci tu prima din formaţie şi apoi plec şi eu“, mi-a spus el.

Am rămas din nou însărcinată şi, nemaiputând dansa la fel de mult ca înainte, am mers la întrunirile creştine de la Sala Regatului mai des. Roberto mă însoţea. Întrunirile ne întăreau, ajutându-ne să înţelegem cât de important este să fim alături de poporul lui Iehova. Ne-am dat seama că, dacă doream să progresăm pe calea adevărului biblic, aveam nevoie de instruirea şi de încurajarea pe care le primeam la întrunirile creştine (Evrei 10:24, 25). Chiar şi când dădeam concerte peste hotare, eu şi Roberto căutam o Sală a Regatului şi participam la întruniri.

După ce am născut, m-am întors la munca mea, dar nu o mai îndrăgeam la fel de mult. Schimbarea era evidentă, iar presa a început să mă critice. Eram adesea întrebată: „De ce nu mai dansezi ca înainte?“ Nu doar o dată m-am rugat lui Iehova să-mi arate cum să procedez ca să nu am probleme cu fraţii mei. Întrucât făceam şi eu parte din conducerea formaţiei noastre, voiam să evit pe cât posibil confruntările cu ei.

Când am rămas din nou însărcinată, i-am spus lui Rafa, care după moartea lui Pepe devenise conducătorul formaţiei, că voiam să petrec mai mult timp cu copiii mei şi că nu mă voi mai întoarce la lucru. El mi-a spus să fac ce credeam eu de cuviinţă că ar fi cel mai bine pentru mine. Nici unul dintre fraţii mei nu s-a opus vreodată studiului biblic. Le sunt recunoscătoare pentru atitudinea lor.

Îi slujim lui Iehova

În 1993, după zece ani petrecuţi alături de formaţie, mi-am încheiat cariera de dansatoare şi m-am dedicat fără rezerve lui Iehova. Am devenit proclamatoare a veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu, iar, în 1994, după ce Roberto a părăsit formaţia, ne-am botezat (Matei 24:14). Freddy şi celălalt frate al lui Roberto, Julio, au devenit Martori. Manuel Pérez, un alt membru al formaţiei, a făcut şi el acest pas. Ei îi slujesc şi azi lui Iehova cu fidelitate.

Mulţi nu au înţeles de ce am părăsit lumea spectacolului, având în vedere că-mi iubisem atât de mult munca. Asemenea unui bine cunoscut producător de emisiuni TV din ţara noastră, unii credeau că era ceva trecător. „O să-şi revină aşa cum au făcut şi alţi artişti şi o să se întoarcă în formaţie“, a spus el. Dar nu s-a întâmplat aşa. Am fost hotărâtă să mă dedic întru totul închinării la Iehova.

În prezent avem trei copii: Katty, Roberto şi Obed. Ne străduim să-i învăţăm că lucrurile cele mai importante în viaţă sunt cele spirituale, nu cele materiale. Datorită experienţei de viaţă acumulate, îi putem avertiza asupra influenţei corupătoare a lumii şi le putem oferi îndrumări sănătoase. Studiul biblic săptămânal pe care îl ţinem cu familia ne este foarte util, ajutându-ne să rămânem uniţi într-o lume în care tot mai multe familii sunt dezbinate.

Ne-am străduit să-i ajutăm pe copii să-l considere pe Iehova o persoană reală în care se pot încrede (Proverbele 3:5, 6; Evrei 11:27). Le-am arătat şi cât este de important să asiste şi să participe la întrunirile creştine. Considerăm că e o mare binecuvântare să ne vedem copiii umblând pe calea adevărului biblic. În ultimii doi ani am slujit ca pionieră auxiliară (expresie pe care o folosesc Martorii lui Iehova pentru cei care petrec cel puţin 50 de ore lunar vorbind cu alţii despre convingerile lor bazate pe Biblie). De mai mulţi ani, soţul meu slujeşte ca bătrân în congregaţia creştină.

Şi acum consider merengue un dans frumos. Din nefericire însă, dansul merengue la modă azi este foarte diferit de ceea ce era el la început, un dans, în general, acceptabil. Acum, însă, trebuie neapărat să fim selectivi când e vorba de merengue.

 Nimic nu se compară cu serviciul adus lui Iehova

Lumea oferă multe lucruri, dar trebuie să vedem ce se ascunde în spatele lor. Acest principiu este valabil şi cu referire la industria muzicii, care poate părea atrăgătoare şi inofensivă, dar care nu este aşa. Mulţi care lucrează în acest domeniu se droghează şi sunt imorali. Când pregăteşti un spectacol, vii în contact cu oameni al căror moto în viaţă este „trăieşte clipa“, oameni care nu au o conştiinţă sensibilă. — 1 Corinteni 15:33.

Noi am ajuns la concluzia că cel mai bun lucru pe care cineva îl poate face este să-i slujească lui Iehova. Îmi amintesc cum, odată, când ne-am întors în camera de hotel după unul dintre cele mai mari spectacole ale noastre, am simţit un imens gol interior. Acum ştiu de ce încercam acel sentiment: deoarece nu ne era satisfăcută cea mai importantă necesitate, cea spirituală. — Matei 5:3.

În prezent, principala noastră preocupare este să-i plăcem Creatorului, mai ales predicând şi predând vestea bună despre Regat (Matei 24:14; Faptele 20:35). Astfel, familia noastră este fericită şi simte o satisfacţie deplină. Suntem într-adevăr recunoscători că facem parte din poporul lui Dumnezeu şi că avem prieteni adevăraţi, surori şi fraţi creştini, cu care avem în comun minunata speranţă a vieţii eterne în lumea nouă a lui Dumnezeu. — Marcu 10:29, 30; 2 Petru 3:13; Revelaţia 21:3, 4.

Cât am trăit în lumea spectacolelor am avut bani din belşug. Dar când l-am cunoscut pe Dumnezeul nostru, Iehova, am găsit bogăţii spirituale care valorează mai mult decât toţi banii din lume. Suntem nespus de bucuroşi că-i putem sluji unui Dumnezeu care are un scop, unui Dumnezeu fericit, care ne invită să ne punem încrederea în el (Psalmul 37:3)! Suntem absolut convinşi că am găsit ceva mai bun decât faima şi bogăţiile materiale. Ne rugăm lui Iehova să ne ajute ca, împreună cu toţi membrii familiei, să îndeplinim voinţa sa pentru totdeauna!

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Cu câţiva membri ai formaţiei la începutul carierei mele

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Într-un spectacol în New York, prin 1990

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

În faţa Sălii Regatului

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Jos, dreapta: în timpul unui studiu biblic în familie