Piscuri înzăpezite la ecuator

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN KENYA

JOHANN LUDWIG KRAPF, un misionar german în vârstă de 39 de ani, declarase că pe 3 decembrie 1849 zărise în zona ecuatorială a Africii un munte cu crestele acoperite de zăpadă. Geografii din Europa au luat în râs această ştire. Ei spuneau că ceea ce văzuse acesta nu erau decât nişte roci albe de calcar. Krapf, care era la o depărtare de peste 140 km de munte, a recunoscut că fusese o privelişte pe care o admirase doar câteva minute, muntele fiind acoperit imediat de nori ce se deplasau cu rapiditate.

Krapf n-a fost surprins că geografii europeni l-au ridiculizat. Cu un an în urmă, cineva spusese că a zărit cel mai înalt munte din Africa, la vreo 300 km spre sud, şi nici acestei ştiri nu i s-a dat crezare. Totuşi, nu peste mult timp, a fost confirmată existenţa acestui munte: era muntele Kilimanjaro, înalt de 5 895 m. Însă spusele lui Krapf n-au fost confirmate decât după 34 de ani, la doi ani după moartea lui.

În 1883, exploratorul scoţian Joseph Thomson a confirmat existenţa  muntelui cu gheţari văzut de Krapf: muntele Kenya, de 5 199 m, ale cărui piscuri se înalţă semeţe chiar la sud de ecuator. Este al doilea munte ca înălţime din Africa. Unii susţin că muntele Kenya, în prezent un vulcan stins, a avut cândva peste 6 000 m. Se crede că, de-a lungul multor ani de eroziune, praful şi cenuşa au dispărut, dezvăluind privirii două creste zimţate de peste 5 100 m şi un al treilea pisc de 4 985 m.

Venerat de localnici

Cu mult timp înainte ca europenii să ajungă în Africa, băştinaşii care locuiau pe munte, în zonele mai joase, au venerat muntele Kenya. Unii credeau că pe crestele lui trăia cel ce a făcut universul şi că aici a fost creat omul. Se mai credea că acest creator dădea ploile ce udau câmpiile roditoare de jos. Ca să-l îmbuneze, localnicii îi ofereau jertfe de animale. Şi în prezent, cei ce cred acest lucru continuă să-i aducă jertfe.

Deoarece piscurile întunecate ale muntelui Kenya sunt presărate cu zăpadă şi gheaţă, primii locuitori l-au numit muntele pestriţ şi muntele alb. Cele mai înalte vârfuri poartă numele a trei mari căpetenii ale strămoşilor comunităţilor locale: Batian, Nelion şi Lenana. Numeroasele lacuri cu ape verzi ca jadul din apropierea piscurilor stâncoase sporesc frumuseţea peisajului.

Floră şi faună bogate

Muntele oferă un adevărat spectacol pentru iubitorii de natură. De-a lungul anilor, unii gheţari care s-au topit au transformat deşertul de lavă într-un imens teren fertil, pe care au crescut o mulţime de specii de plante. În zonele mai joase cresc păduri dese, întinse. Aici se poate vedea ienupărul, podocarpusul şi arborele de camfor, al cărui lemn este foarte apreciat de producătorii de mobilă. Tot aici creşte şi o specie de bambus (Arundinaria alpina). Bambuşii sunt atât de înalţi, peste 6 m, încât formează adevărate  păduri de graminee. De aceea, subarboretul nu se mai poate dezvolta.

În această regiune trăiesc o mulţime de animale. Printre mamiferele mai mari amintim lei, leoparzi, zebre de câmpie, bivoli negri, o specie de ţapi de tufiş (Tragelaphus scriptus) şi antilope-cerb. Elefanţii şi rinocerii negri şi-au găsit şi ei adăpostul pe acest munte. Din categoria animalelor mai mici găsim o specie de cercopitecide (Cercopithecus mitis), o specie de maimuţe-mătăsoase (Colobus polikomos), damanul arboricol şi mai multe specii de rozătoare.

Tot aici trăiesc nenumărate păsări de o mare varietate. Unele dintre ele, cum ar fi o specie de vultur pleşuv (Gyps bengalensis africanus), gaia brună, acvila cu coroană, acvila Lophaetus occipitalis şi două specii de şorecari (Buteo oreophilus şi Buteo rufofuscus augur), preferă rozătoarele şi şerpii. Pe verdele pădurilor luxuriante iese mai uşor în evidenţă turacoul cu moţul albastru, o specie de graur cu penajul violet (Cinnyricinclus leucogaster verreauxi), pasărea-rinocer cu obraji argintii, precum şi grangurul cu capul negru. O prezenţă constantă a acestor păduri montane o constituie mai multe specii de sugătoare-de-nectar, ce atrag privirea cu penajul lor.

Mai sus de 3 000 m, pădurile fac loc zonelor cu vegetaţie măruntă care se întind cât vezi cu ochii. Aici, rogozul creşte în voie, acoperind totul ca un adevărat covor. O altă plantă cu caracteristici interesante este o specie de cruciuliţă (Senecio brassica), care înfloreşte o dată la 20 de ani. Tot aici se găseşte şi arborele Senecio keniodendron, ale cărui frunze late cresc chiar în vârful tulpinii, precum şi lobelia uriaşă, care poate ajunge la 6 m înălţime. Toate aceste plante, alături de erica uriaşă (Erica arborea), formează peisajul alpin al imensului ţinut.

Puţine animale trăiesc la aceste altitudini, unde relieful e pietros. Dar cele mai multe dintre ele nu stau aici tot timpul anului. Singurul locuitor permanent este damanul de stâncă. Dintre speciile de animale montane, el trăieşte la cele mai mari altitudini, fiind văzut până la aproape 4 300 m. Corpul lui e adaptat să reziste la asemenea înălţimi, vieţuind în spaţiile dintre stânci, după cum sugerează şi numele său. Se hrăneşte în principal cu vegetaţie. Nefiind deloc timide, aceste mamifere prietenoase, de mărimea unui iepure, şi-au făcut reputaţia de hoţi, furându-le mâncarea excursioniştilor obosiţi şi neatenţi!

Aproape de magnificele piscuri

În contrast evident cu poalele muntelui sunt superbele lui piscuri. Cele mai înalte vârfuri, Batian (5 199 m) şi Nelion (cu 11 m mai mic), seamănă cu două coarne uriaşe. Aceste piscuri, formate din fragmente imense de rocă vulcanică neagră, plutesc parcă deasupra norilor. Mai jos, 11 gheţari sfidează soarele fierbinte de la ecuator, care, fără îndoială, a contribuit de-a lungul timpului la dispariţia a cel puţin alţi şapte gheţari. În prezent, cel mai mare gheţar a rămas doar jumătate din cât era în urmă cu o sută de ani. Unii dintre aceşti gheţari se văd chiar din Nairobi, capitala Kenyei, aflată la 130 km depărtare.

Această „insulă“ de piatră de pe înălţimi a atras numeroşi iubitori de alpinism din toate colţurile lumii. Potrivit documentelor existente, Halford Mackinder a fost primul european care a cucerit vârful Batian, în 13 septembrie 1899. De-abia după 30 de ani s-a anunţat că a mai reuşit cineva să ajungă pe acest vârf! Muntele a cerut un imens tribut unora care au cutezat să urce pe înălţimile lui. Până în 1987, mai mult de 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în încercarea de a-i cuceri vârfurile.

Alpiniştii au avut de luptat cu diferite forme ale răului de altitudine. De fapt, se spune că acest munte se face vinovat de jumătate dintre cazurile de edem pulmonar provocat de altitudine înregistrate în întreaga lume. În cartea On God’s Mountain — The Story of Mount Kenya se spune: „Dacă n-ai căzut victimă bolii [răului de altitudine] şi-ţi continui drumeţia şi ascensiunea, eşti atât de extenuat că de-abia te mai târăşti. La picioarele tale se cască o prăpastie de câteva sute de metri. Capul parcă-ţi plesneşte de durere. Simţi cum îţi vine să vomiţi. Tălpile-ţi sunt pline de băşici, iar ochii plini de lacrimi“.

Deşi crestele muntelui Kenya sunt probabil erodate de forţele naturii, iar gheţarii lui continuă să se micşoreze, splendoarea şi măreţia acestui bastion din înaltul cerului rămân neatinse. Frumuseţea lui, chiar aşa aspră, continuă să-i aducă laude în tăcere Creatorului său, Iehova Dumnezeu. — Psalmul 148:9, 13.

[Harta de la pagina 16]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Ecuator

Muntele Kenya

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Unul dintre numeroasele lacuri montane

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Cele mai înalte vârfuri ale muntelui Kenya

 [Legenda fotografiei de la pagina 18]

Piscurile mai înalte atrag alpinişti din întreaga lume

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Aici trăiesc numeroase păsări, cum e şi această sugătoare-de-nectar cu pieptul roşu

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Damanul de stâncă trăieşte la o altitudine de aproape 4 300 m

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Spre poale, o mulţime de arbori, precum acest podocarpus, îmbracă versanţii muntelui

[Provenienţa fotografiei de la pagina 16]

Pagina 16: fotografii prin amabilitatea Camerapix Ltd.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 17]

Fotografie obţinută prin amabilitatea Camerapix Ltd.

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 18]

Fotografiile din medalioane, exceptând cea cu alpinistul: prin amabilitatea Camerapix Ltd.; fundalul: Duncan Willetts, Camerapix