Uluitoarele „aspiratoare“ ale mării

De la corespondentul nostru din Fiji

„Se târăsc alene pe fundul mării, precum orarul unui ceas, sau se cufundă în mâlul bogat în materii organice. Îi găseşti peste tot: din zona intercotidală până în adâncurile oceanului. Pribegind pe întinderile abisale aidoma unei turme de antilope în miniatură, ei se ospătează cu pulberea bogată în materii organice aşternută pe fundul oceanului.“ — Philip Lambert, custode al Royal British Columbia Museum.

VĂ SURPRINDE, probabil, că cineva vorbeşte elogios la adresa umilului castravete-de-mare, numit şi holoturie. În fond, despre această creatură s-a spus că e „un soi de cârnăcior fără cap, ca de cauciuc“. Dar aparenţele înşală. În ce sens?

Lucrători harnici

Castraveţii-de-mare se pare că se înrudesc cu stelele-de-mare şi cu aricii-de-mare. Deşi aduc cu nişte melci, ei se deosebesc foarte mult de melcii marini, care nu au cochilie. Până în prezent, au fost identificate peste 1100 de specii de holoturii. Dintre acestea, multe, inclusiv cele comestibile, nu se remarcă prin frumuseţe. Altele însă izbesc ochiul prin exoticul veşmintelor. Dar de ce seamănă holoturiile cu nişte castraveţi noduroşi? Datorită micilor excrescenţe ale pielii.

Dacă unii castraveţi-de-mare sunt microscopici, alţii pot atinge 5 m lungime. Majoritatea însă au între 10 şi 30 cm. Potrivit estimărilor, castraveţii-de-mare constituie peste 90% din totalitatea formelor de viaţă de la adâncimi de 8000 m, fiind organismele dominante în unele abisuri oceanice. Majoritatea se târăsc pe fundul mării; câteva specii însă pot înota.

Castraveţii-de-mare populează toate oceanele planetei. Nimic nu pare să le tulbure liniştea. Asemenea unei echipe de „aspiratoare“ subacvatice, ei curăţă mâlul de pe fundul mării înghiţind mari cantităţi de sedimente, filtrând materia organică şi lăsând în urma lor nisip curat. Într-o zonă coraliferă, pe o suprafaţă de un hectar pot trăi circa 5000 de castraveţi-de-mare.

 Meniul castravetelui-de-mare e alcătuit din microorganisme şi sedimente depuse pe fundul oceanului sau purtate de curenţii marini. Înzestrate cu terminaţii nervoase speciale, cele circa 30 de tentacule asemănătoare unor pene le slujesc la detectarea şi la apucarea hranei. Castravetele-de-mare îşi „linge“ fiecare tentacul în parte înainte de a-l trimite din nou în recunoaştere.

Unele holoturii au rolul de „gazdă“ ce-şi întreţine „oaspeţii“, peşti şi alte organisme. Aceştia — vreo 27 de specii de peşti-castravete din familia Carapidae — trăiesc în intestinul gazdei şi ies doar noaptea ca să se hrănească. Când însă îi pândeşte vreun pericol, se năpustesc cât ai clipi înapoi în ascunzătoarea lor. Unii paraziţi chiar se hrănesc cu organele de reproducere şi respiratorii ale gazdei. Asta însă nu îi primejduieşte viaţa castravetelui-de-mare, deoarece ţesuturile lui se regenerează.

Se descurcă de minune în caz de pericol

Data viitoare când veţi înota prin ocean, dacă daţi de vreun castravete-de-mare, merită să vă uitaţi mai cu băgare de seamă la el. Dar atenţie! Dacă se simt ameninţate, aceste „aspiratoare“ ale adâncurilor recurg la trucuri de mare ingeniozitate pentru a scăpa de prădători. Unii castraveţi-de-mare, de pildă, împroaşcă prădătorii cu nişte fire lipicioase care se înfăşoară în jurul lor sau le distrag atenţia. Substanţa aceasta cleioasă se întăreşte foarte repede. Unui om care ar face imprudenţa de a se apropia nu i-ar  rămâne decât să-şi radă părul de care s-au lipit firele.

Alţi castraveţi-de-mare secretă o toxină numită holoturină, o substanţă letală pentru multe specii de peşti. Deşi poate să dăuneze ochilor sau să irite pielea, se pare că holoturina nu are efect asupra omului. Veacuri la rând, insularii au folosit această substanţă pentru a otrăvi, a ucide şi a ameţi peştii comestibili. Mai mult, holoturina poate ţine rechinii la distanţă. Potrivit cercetărilor, din toxinele secretate de castraveţii-de-mare s-ar putea produce substanţe farmaceutice utile în tratarea cancerului şi a infecţiilor. Diverse extracte din castraveţi-de-mare sunt utilizate de cei ce practică medicina naturistă în tratarea artritei, regenerarea cartilajelor şi scăderea presiunii sanguine. Prin procesare, din holoturii se pot obţine şi suplimente de vitamine şi minerale.

Când îl pândeşte pericolul, castravetele-de-mare dispune de încă un şiretlic, o metodă de autoapărare cu totul şi cu totul neobişnuită. Dacă încercaţi să-l mişcaţi, castravetele-de-mare recurge la autoeviscerare, cu alte cuvinte se dezmembrează eliminându-şi măruntaiele. Îngroziţi de priveliştea şocantă, vă întrebaţi ce aţi făcut de i-aţi cauzat bietei făpturi un sfârşit atât de tragic. Dar liniştiţi-vă! Nu i-aţi luat nici pe departe viaţa. Dimpotrivă, aţi asistat la o extraordinară strategie de apărare. În câteva săptămâni, organele interne ale rezistentului animal se vor dezvolta din nou!

Foarte căutaţi pe piaţă

Străvechea îndeletnicire a pescuitului de castraveţi-de-mare se practică şi în zilele noastre, nu numai în apele din zone temperate, ci şi în cele tropicale. De fapt, mulţi scufundători îşi riscă sănătatea sau chiar viaţa pentru a-şi mări captura. Cea mai mare cantitate e destinată Chinei şi altor regiuni orientale, lucru care se întâmplă de secole. O primă etapă în prepararea castraveţilor-de-mare uscaţi este fierberea lor în apă sărată, urmată de scoaterea măruntaielor. După aceea, aceştia sunt afumaţi şi uscaţi la soare pentru a fi vânduţi pe piaţă. În prezent se găsesc şi congelaţi.

Aţi dori să gustaţi castravete-de-mare? Probabil că da. Deşi i se spune castravete, poate că n-o să-l găsiţi în salată. Odată gătit, castravetele-de-mare devine gelatinos şi aproape transparent, fiind folosit la îngroşarea sau la aromatizarea supelor. În Fiji, speciile locale se prepară cu cremă de cocos în stilul tradiţional insular, iar preparatul culinar e gumos, are gust de peşte şi e delicios.

Totuşi, aceşti lucrători blânzi şi silenţioşi, dar harnici sunt mai mult decât o delicatesă. Le suntem îndatoraţi castraveţilor-de-mare pentru necontenita lor activitate de curăţare şi de menţinere a sănătăţii mărilor. Indiferent cum le-aţi numi, holoturii sau castraveţi-de-mare, aceste uluitoare „aspiratoare“ ale mării îi aduc în linişte laude Celui ce le-a creat! — Psalmul 104:24, 25.

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 24]

Caracteristicile castraveţilor-de-mare

▪ Sistemul respirator al castraveţilor-de-mare nu se apropie nici pe departe de unul obişnuit. Apa este absorbită prin intestin, iar oxigenul, prin pereţii celor două tuburi respiratorii ramificate. Anumite specii din adâncuri inspiră oxigen cu toată suprafaţa corpului, iar altele respiră chiar prin pielea de pe picioare.

▪ Osiculele, ce ţin locul oaselor adevărate, sunt formaţiunile care le dau multor holoturii aspectul tipic de castravete. Privite prin microscopul electronic, osiculele au forme neobişnuite, semănând cu nişte rotiţe, ancore sau cârlige şi dau epidermei castravetelui-de-mare consistenţa unui material de piele. Întrucât diferă de la o specie la alta, minusculele cristale de carbonat de calciu sunt foarte utile în clasificarea exemplarelor.

▪ Castraveţii-de-mare înaintează folosindu-se de forţa hidraulică. Mişcările sutelor de picioruşe tubulare sunt sincronizate şi controlate cu ajutorul unui sistem hidrovascular. Prin dilatarea şi contracţia veziculelor, apa este pompată în picioruşe. Acestea se întind unul câte unul, în ordinea corespunzătoare, iar astfel holoturia obţine mişcarea dorită.

▪ Reproducerea se face de regulă prin fertilizare externă, după care embrionii ce înoată independenţi se aşază pe fundul mării. Cu toate acestea, unele specii au metode mai dure de a se înmulţi. Indivizii pur şi simplu se rup în două, după care, lucru uluitor, organele lipsă li se regenerează. Această metodă de reproducere asexuată presupune o extraordinară reorganizare a ţesuturilor fiecărei părţi.

[Provenienţa fotografiilor]

De sus în jos: Prin amabilitatea lui Bruce Carlson, Georgia Aquarium; prin amabilitatea UC Museum of Paleontology, www.ucmp.berkeley.edu; © Houseman/BIODIDAC; Ocean Sky Diving, Hong Kong

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Castravete-de-mare împroşcând fire lipicioase pentru a se apăra

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Castravete-de-mare noduros

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Castravete-de-mare cu un tentacul în gură

[Legenda fotografiilor de la pagina 25]

Castravete-de-mare preparat cu cremă de cocos, în stilul tradiţional insular

[Provenienţa fotografiei de la pagina 22]

http://www.JohnHarveyPhoto.com

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 23]

Sus, în medalion: © David Wrobel/Visuals Unlimited; în fundal: © Phillip Colla/SeaPics.com; stânga jos: © Doug Perrine/SeaPics.com