Locuinţe pentru toţi: un vis împlinit

LA PORŢILE oraşului Nairobi (Kenya) se află Complexul Gigiri al ONU, un frumos teren de 56 ha unde este amplasat şi sediul central al UN-HABITAT. Acest complex este un simbol al dorinţei lumii de a soluţiona criza mondială a locuinţelor. O plimbare pe Gigiri Nature Trail, ce străbate acest complex, ne oferă dovada de netăgăduit a ceea ce se poate realiza prin eforturi conjugate şi cu fonduri suficiente. Un teren viran a fost transformat într-un loc funcţional, iar angajaţii şi vizitatorii se pot bucura de un peisaj splendid.

 La doar câţiva kilometri se întinde o mahala, o zonă destul de nouă aflată în expansiune. Aceasta este o sumbră aducere-aminte a cât de greu de rezolvat este actuala criză a locuinţelor. Cocioabele, făcute din noroi, ramuri de copac şi bucăţi de metal, ocupă fiecare în jur de 16 m². Cărările care le separă au un miros greu din cauza apelor reziduale. Locatarii plătesc pentru apă aproape de cinci ori mai mult decât plăteşte omul de rând din Statele Unite. Majoritatea celor aproximativ 40 000 de locuitori ai acestei zone au între 20 şi 40 de ani. Nu sunt nişte oameni leneşi şi nici nu le lipseşte motivaţia. De fapt, au venit în Nairobi să-şi găsească o slujbă.

În contrast izbitor, conducătorii lumii se reunesc în apropiere într-un loc curat, funcţional, cu împrejurimi frumoase pentru a discuta despre viitorul celor săraci, vecinii lor. Potrivit secretarului-general al Naţiunilor Unite, tristul adevăr este că „lumea are resursele, metodele şi puterea“ de a îmbunătăţi semnificativ viaţa celor nevoiaşi. Ce trebuie făcut? Domnul Kofi Annan afirmă: „Sper ca . . . toţi cei care au un cuvânt de spus în această problemă să învingă apatia şi lipsa motivaţiei politice care au fost o barieră în calea progresului“.

Dar este realistă această speranţă? Ar putea oare politicienii lumii să renunţe la propriile interese şi să-şi unească eforturile pentru a găsi o soluţie benefică pentru toţi? Există totuşi Cineva care are resursele, metodele şi puterea de a pune capăt crizei actuale, dar care, mai presus de toate, are compasiune şi hotărârea de a trece la acţiune în scurt timp. De fapt, guvernul său a şi elaborat un program detaliat prin care problema locuinţelor va fi pentru totdeauna rezolvată.

Un nou program

Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu, a arătat în Biblie ce intenţionează să facă. El promite: „Eu creez ceruri noi şi un pământ nou“ (Isaia 65:17). Aceasta înseamnă o schimbare uriaşă! Noile „ceruri“ guvernamentale vor realiza tot ceea ce actualele guverne umane nu pot să realizeze. Sub domnia Regatului lui Dumnezeu, sau a guvernului său, toţi cei care vor alcătui noua societate umană de pe pământ se vor bucura de sănătate, siguranţă şi respect de sine. Cu multă vreme în urmă, lui Isaia i s-a spus că viitorii membri ai acestei noi societăţi pământeşti vor fi strânşi „în zilele din urmă“ (Isaia 2:1–4). Înseamnă că aceste schimbări bat la uşă! — Matei 24:3–14; 2 Timotei 3:1–5.

În alte versete din Isaia, capitolul 65, se spune că Dumnezeu promite locuinţe permanente pentru toţi cei care vor trăi atunci. „Vor construi case şi le vor locui“, ne spune el. „Nu vor construi case, ca altul să locuiască în ele“ (Isaia 65:21, 22). Imaginaţi-vă că veţi avea în sfârşit un acoperiş deasupra capului, că veţi locui în siguranţă, într-un mediu curat, într-un paradis! Cui nu i-ar plăcea să trăiască în asemenea condiţii? Dar cum putem fi siguri de ceea ce ne promite Dumnezeu?

O promisiune în care putem avea încredere

Când i-a creat pe Adam şi Eva, Dumnezeu nu i-a abandonat într-un loc pustiu. El i-a dus în grădina Edenului, un parc superb cu aer curat, cu apă şi hrană din belşug (Geneza 2:8–15). Lui Adam i-a zis ‘să umple pământul’; pământul nu trebuia să fie suprapopulat (Geneza 1:28). Încă de la început, scopul lui Dumnezeu a fost ca toţi să se bucure de ordine şi armonie şi să aibă la dispoziţie numai lucruri bune.

După o vreme, în zilele lui Noe, oamenii au devenit violenţi şi imorali, ‘pământul stricându-se înaintea lui Dumnezeu’ (Geneza  6:11, 12). A închis Dumnezeu ochii la această situaţie? Nicidecum. El a luat imediat măsuri. De dragul numelui său şi spre folosul dreptului Noe şi al urmaşilor săi, Dumnezeu a adus un potop, curăţând pământul. Iar când Noe şi familia lui au ieşit din arcă, păşind în noua lor „casă“, li s-a spus şi lor să se răspândească pe faţa pământului, ‘să se înmulţească şi să umple pământul’. — Geneza 9:1.

Mai târziu, Dumnezeu le-a dat israeliţilor moştenirea pe care i-o promisese strămoşului lor Avraam. Ţara Promisă a fost descrisă drept ‘o ţară bună şi întinsă, o ţară unde curge lapte şi miere’ (Exodul 3:8). Din cauza neascultării, israeliţii au rătăcit 40 de ani prin pustiu, fără să aibă o locuinţă stabilă. Însă, fidel promisiunii sale, Dumnezeu le-a oferit în cele din urmă o ţară în care să locuiască. Relatarea inspirată spune: „DOMNUL le-a dat odihnă de jur împrejur. . . . Din toate cuvintele bune pe care DOMNUL le spusese casei lui Israel, nici unul n-a rămas neîmplinit: toate s-au împlinit“. — Iosua 21:43–45.

În sfârşit o casă!

Cuvintele lui Iehova din Isaia, capitolul 65, nu sunt nicidecum promisiuni deşarte. În calitate de Creator al tuturor lucrurilor, el are negreşit puterea de a face tot ceea ce trebuie pentru a curăţa pământul şi pentru a-şi împlini scopul originar cu privire la pământ (Isaia 40:26, 28; 55:10, 11). Mai mult decât atât, Biblia ne asigură că el doreşte să facă acest lucru (Psalmul 72:12, 13). El a luat măsuri în trecut pentru a le oferi oamenilor drepţi condiţii bune de locuit, şi la fel va face şi în viitorul apropiat.

De fapt, când a venit pe pământ, Fiul său, Isus Cristos, şi-a învăţat continuatorii să se roage ‘să se facă voinţa lui Dumnezeu, precum în cer, aşa şi pe pământ’ (Matei 6:10). El a spus că întreg pământul va fi un paradis (Luca 23:43). Gândiţi-vă ce înseamnă asta! Nu vor mai fi mahalale, oamenii nu vor mai ocupa ilegal locuinţe, nu vor mai fi daţi afară din casele lor şi nimeni nu va mai fi nevoit să doarmă pe străzi. Ce timpuri! Sub conducerea Regatului lui Dumnezeu, cu toţii vom avea în sfârşit o casă!

 [Chenarul/Ilustraţia de la pagina 10]

CASELE ÎN VECHIUL ISRAEL

După toate probabilităţile, israeliţii preferau, asemenea canaaniţilor care au locuit înaintea lor în Canaan, casele de piatră, întrucât acestea erau mai solide şi ofereau mai multă siguranţă (Isaia 9:10; Amos 5:11). În această zonă de câmpie, la construirea caselor se foloseau cărămizi din noroi, uscate la soare sau arse în cuptor. Acoperişurile erau de obicei plate. Unele case aveau o încăpere chiar pe acoperiş. În multe curţi puteai vedea un cuptor dar, uneori, şi o fântână sau un rezervor de apă. — 2 Samuel 17:18.

În Legea mozaică existau câteva prevederi privind locuinţele. De maximă importanţă era siguranţa. Trebuia construit un parapet de jur împrejurul acoperişului pentru a se preveni accidentele. A zecea poruncă îi avertiza pe israeliţi să nu râvnească la casa semenului lor. Cine era nevoit să-şi vândă casa avea dreptul, cel puţin pentru un timp, să o răscumpere. — Exodul 20:17; Leviticul 25:29–33; Deuteronomul 22:8.

În Israel, instruirea spirituală ocupa un loc de seamă. Taţii, mai ales, erau sfătuiţi să-şi înveţe copiii cerinţele lui Dumnezeu când erau acasă. În casă, nu trebuiau ţinuţi cu nici un chip idoli. — Deuteronomul 6:6, 7; 7:26.

[Legenda ilustraţiei]

În anticul Israel, casele erau locuri unde se desfăşurau activităţi spirituale, precum Sărbătoarea Corturilor

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 12]

PRIMELE CASE

Biblia nu specifică dacă primul om, Adam, a trăit într-o casă. În Geneza 4:17 se spune totuşi despre Cain că „a construit o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh“. Această cetate era, după standardele actuale, un oraş fortificat. Nu se menţionează însă ce fel de construcţii se făceau pe atunci. Probabil că în acel oraş trăiau urmaşii lui Cain.

În vechime, un tip de adăpost foarte răspândit era cortul. Un urmaş al lui Cain, Iabal, a fost numit „tatăl celor care locuiesc în corturi şi păzesc vitele“ (Geneza 4:20). Corturile erau, fără îndoială, mult mai uşor de ridicat şi de mutat.

Odată cu trecerea timpului, multe civilizaţii au întemeiat oraşe cu case mult mai impresionante. Ruinele oraşului Ur, de pildă, unde a trăit şi patriarhul Avram (Avraam), dovedesc că unii locuitori se bucurau de confortul unor case tencuite, văruite, cu 13–14 camere. Astfel de case erau de invidiat în acele timpuri.

 [Legenda ilustraţiei de la paginile 8, 9]

Dumnezeu le promite condiţii sigure de locuit celor drepţi