Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
Cum să-i lecuim pe copii de televizor
În urma unui studiu care a durat cinci luni şi la care au participat 16 grădiniţe din nordul statului New York s-a constatat că, dându-li-se copiilor ceva simplu de făcut în loc să fie lăsaţi în faţa televizorului, „timpul lor de vizionare s-a redus cu 3 ore pe săptămână“, precizează ziarul The New York Times. Printre altele s-a încurajat cititul şi unele activităţi cum ar fi confecţionarea unor seturi de masă pentru servirea mesei în familie şi a unor afişe de tipul „Interzis vizionarea programelor TV“ pentru fiecare televizor din casă. Chiar copiii au venit cu propuneri ce să facă dacă nu se uită la televizor sau la videocasete. Părinţii au fost încurajaţi să le citească poveşti copiilor zilnic şi să închidă televizorul când servesc masa. De două ori pe parcursul acestui studiu, familiile au stat fără televizor timp de o săptămână. Cercetătoarea care a condus studiul, dr. Barbara Dennison, a declarat că părinţii nu trebuie să creadă că e imposibil să pună capăt acestui obicei rău, arătând că „e surprinzător cât de deschişi sunt copiii la alte activităţi“.
Tutunul dăunează întregului organism
„Nu numai plămânii şi arterele fumătorilor sunt în pericol: toate ţesuturile au de suferit“, semnalează revista New Scientist. Într-un raport dat publicităţii de ministrul american al sănătăţii, dl Richard Carmona, sunt enumerate multe boli asociate consumului de tutun, printre care pneumonie, leucemie, cataractă, afecţiuni ale gingiilor şi cancer la rinichi, cervix, stomac şi pancreas. „De zeci de ani ştim că fumatul e dăunător, însă din acest raport ne dăm seama că lucrurile stau mai rău decât credeam“, spune dl Carmona. „Toxinele din fumul de ţigară ajung peste tot unde ajunge sângele.“ Celor care cred că evită problemele trecând la ţigări cu conţinut scăzut de nicotină şi gudron, ministrul Carmona le spune: „Nu există ţigară fără risc, indiferent că i se zice «light», «ultra-light» ori alt fel“. De obicei, fumătorii mor cu 13–14 ani mai repede decât nefumătorii, a precizat ministrul. „Fumatul îmbolnăveşte aproape orice organ, indiferent de vârstă“, a mai spus dl Carmona, după cum se arată în ziarul The New York Times.
Transformarea armelor în obiecte de joacă
În Brazilia s-a organizat o campanie cu scopul de a reduce numărul armelor deţinute de populaţie. Sumele oferite pentru fiecare armă predată variau de la 30 la 100 de dolari americani. Potrivit ziarului Folha Online, din iulie până în decembrie 2004 au fost strânse în întreaga ţară peste 200 000 de arme. Toate armele adunate în statul São Paulo au fost zdrobite, presate, topite şi transformate în obiecte de joacă, instalate apoi într-un parc din oraş. În prezent, în parcul respectiv există un balansoar, mai multe leagăne şi un tobogan, toate făcute din aceste materiale reciclate. Ministrul justiţiei, Márcio Thomaz Bastos, a spus: „Unul dintre principalele scopuri ale campaniei de dezarmare este implementarea unei culturi a păcii“.
Mai puţine călugăriţe
„În Argentina, tot mai puţine femei vor să se călugărească“, anunţa ziarul Clarín din Buenos Aires în 2004. Tot aici se mai spunea: „În ultimii patru ani, numărul călugăriţelor a scăzut cu 5,5%, de la 9 113, câte erau în 2000, la 8 612, în prezent. Dacă ne raportăm însă la anul 1960, când existau 13 423 de călugăriţe, declinul este şi mai mare, de aproape 36%“. Printre cauzele menţionate amintim „o imagine negativă creată în jurul vocaţiei religioase“ şi „teama de a-şi lua un angajament pe viaţă“ urmând o carieră ecleziastică. În aceeaşi perioadă a scăzut şi numărul preoţilor. „Mulţi consideră că declinul se va agrava în următorii ani, toţi fiind de acord că e vorba de un fenomen mondial“, se spunea în ziar.
Aziluri de bătrâni pe vase de croazieră
Costurile îngrijirii celor în vârstă au crescut atât de mult, încât unii propun ca alternativă atrăgătoare la viaţa în ALF-uri (assisted living facility, nişte centre specializate de asistenţă) viaţa la bordul unui vapor de croazieră. Potrivit unui articol apărut în revista Journal of the American Geriatrics Society, „vapoarele de croazieră seamănă cu aceste centre de asistenţă în ce priveşte calitatea serviciilor oferite, costul lunar şi altele“. De fapt, multe vapoare de croazieră oferă servicii pe care ALF-urile nu le oferă întotdeauna. Am putea aminti prezenţa unui medic la bord 24 de ore din 24, existenţa unui personal ce însoţeşte clienţii la toate mesele şi servicii de curăţenie în cameră şi de spălătorie. Alte avantaje ar mai fi plăcerea de a călători şi ocazia de a cunoaşte alte persoane. Articolul mai spunea că, probabil, „vor veni mai mulţi «s-o vadă pe bunica» dacă se află pe un vapor de croazieră“.
Atacuri de panică
„Atacurile de panică se pot declanşa în orice moment, bolnavul putându-se trezi chiar şi noaptea cu simptome precum dureri în piept, dificultăţi în respiraţie, teamă exagerată, senzaţie de sufocare, transpiraţie şi o dorinţă intensă de a fugi“, precizează ziarul Vancouver Sun. Un raport recent realizat în urma unui sondaj în rândul a 36 894 de persoane arată că această tulburare afectează 3,7% din populaţia Canadei cu vârsta de peste 15 ani, adică aproape un milion de oameni. Numărul de femei care au recunoscut că au avut un atac de panică (4,6%) a fost mai mare decât cel al bărbaţilor (2,8%). Cei ce suferă de această tulburare „sunt de aproape trei ori mai predispuşi să fumeze şi de aproape două ori să recurgă la alcool în încercarea de a înfrunta problema decât cei care nu au astfel de probleme“, precizează ziarul. Partea pozitivă ar fi că aproape 70% dintre bolnavi merg la un medic specialist. În raport se mai spune că dr. Jacques Bradwejn, decanul catedrei de psihiatrie a Universităţii din Ottawa, este de părere că, deşi există factori de risc genetici şi biologici, atacurile „pot fi declanşate de situaţiile stresante din viaţă“.
Cea mai mare ruşine privind administrarea hranei
Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), aproape 5 milioane de copii mor anual de foame, anunţă ziarul italian Corriere della Sera. Raportul FAO dezvăluie că în întreaga lume 852 de milioane de oameni nu au suficientă mâncare: în ţările subdezvoltate 815 milioane, în cele în curs de dezvoltare 28 de milioane, iar în cele dezvoltate 9 milioane. Raportul făcea referire la o declaraţie semnată de reprezentanţii a 110 state care au participat la Summit-ul conducătorilor statelor lumii pe tema foametei ţinut la sediul ONU din New York în 2004. Printre altele, aici se spunea: „Cea mai mare ruşine n-ar fi că există foamete, ci că ea încă există cu toate că avem mijloacele de a o eradica“.