Abuzul de alcool — o catastrofă socială
Abuzul de alcool — o catastrofă socială
CONSUMUL de băuturi alcoolice poate aduce fie veselie, fie tristeţe. Consumul moderat de alcool înveseleşte inima omului, spune Biblia (Psalmul 104:15). Cu toate acestea, tot Biblia avertizează că excesul de alcool poate fi dăunător sau poate chiar ucide, asemenea muşcăturii unui şarpe veninos (Proverbele 23:31, 32). Dar să analizăm mai îndeaproape consecinţele dezastruoase ale abuzului de alcool.
„Sâmbătă, un şofer beat a lovit cu maşina o mamă de 25 de ani şi pe băieţelul ei de doi ani. . . . Duminică, tânăra femeie, aflată în a şasea lună de sarcină, a decedat. Fiul ei, care a suferit traumatisme craniene, este în stare critică“, scria ziarul Le Monde. Din nefericire, astfel de ştiri nu sunt deloc rare. Poate ştiţi pe cineva care a fost implicat într-un accident produs din cauza alcoolului. În fiecare an, mii de oameni sunt ucişi sau răniţi în accidente rutiere cauzate de şoferi în stare de ebrietate.
Statistici sumbre
În întreaga lume, tributul pe care-l ia abuzul de alcool este enorm. În Franţa, după cancer şi bolile coronariene, consumul excesiv de alcool este a treia cauză de deces, ucigând anual 50 000 de oameni, direct sau indirect. Potrivit unui raport autorizat de Ministerul Sănătăţii din această ţară, numărul victimelor este „egal cu cel pe care l-ar cauza prăbuşirea a două sau trei avioane Boeing pe săptămână“.
Mortalitatea asociată abuzului de alcool este deosebit de mare în rândul tinerilor. Conform unui raport dat publicităţii în 2001 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alcoolul este cauza principală de deces în rândul tinerilor europeni între 15 şi 29 de ani. Se preconizează că, în unele ţări est-europene, consumul excesiv de alcool va ucide în scurt timp unu din trei tineri.
Violenţa şi agresiunile sexuale
Alcoolul contribuie şi la comiterea unor acte violente. Cei ce-l consumă în exces îşi pierd controlul şi nu mai pot interpreta corect acţiunile altora, fiind gata mai mult ca oricând să reacţioneze într-o manieră violentă.
Alcoolul este un factor determinant în violenţa domestică şi agresiunile sexuale. În urma unui studiu efectuat în Franţa asupra unor deţinuţi, s-a constatat că două treimi dintre violuri şi acte indecente fuseseră comise sub influenţa alcoolului. Potrivit sondajelor, în Polonia 75% dintre soţiile alcoolicilor fuseseră ţinta actelor de violenţă, precizează revista Polityka. Autorii unui studiu au estimat că, „în rândul tuturor categoriilor de vârstă, cei ce consumă alcool sunt de circa două ori mai expuşi riscului de a fi ucişi şi că [până şi] cei care nu beau, dar care locuiesc cu persoane ce consumă alcool în exces sunt expuşi unui risc crescut de a fi ucişi“. — American Medical Association, Council on Scientific Affairs.
Consecinţe asupra societăţii
Dacă se iau în calcul costurile legate de sănătate, asigurări şi pierderea productivităţii ce apar în urma accidentelor, a bolii sau a morţii premature, se constată că povara financiară ce apasă pe umerii societăţii este covârşitoare. S-a spus că abuzul de alcool îi costă pe cei patru milioane de oameni din Irlanda cel puţin 900 de milioane de euro pe an. Potrivit unei surse citate în The Irish Times, cu aceşti bani „s-ar putea construi în fiecare an un spital nou, un stadion sportiv şi câte un avion pentru fiecare ministru“. În 1998, în Mainichi Daily News se spunea că excesul de alcool păgubeşte economia Japoniei cu „peste 6 000 de miliarde de yeni [43 de miliarde de euro] pe an“. Un raport al Congresului SUA declara: „În Statele Unite, valoarea estimativă a daunelor provocate de abuzul de alcool a fost, doar în 1998, de 184,6 miliarde de dolari, sau aproximativ 638 de dolari pe cap de locuitor“. Dar ce se poate spune despre consecinţele pe plan psihic pe care familiile dezbinate sau îndoliate le au de suportat din cauza abuzului de alcool ori despre obstacolele pe care acesta le ridică în calea instruirii şi a urmării unei cariere?
Consecinţele abuzului de alcool pe care le suferă societatea nu sunt greu de observat. Periclitează obiceiurile tale legate de băutură sănătatea ta şi a altora? Despre acest lucru se va vorbi în articolul următor.