Am simţit ajutorul din partea lui Dumnezeu

RELATARE DE ESTHER GAITÁN

„Am răpit-o pe mama voastră. Nu încercaţi să luaţi legătura cu poliţia. Mâine dimineaţă vă vom suna din nou.“

SORA mea mai mică a primit acest telefon anul trecut, într-o marţi. Eu şi soţul meu, Alfredo, tocmai ne întorseserăm de la o întrunire ţinută la Sala Regatului a Martorilor lui Iehova, când am aflat ce i s-a întâmplat mamei mele, Esther. Am plecat imediat spre locuinţa părinţilor, aflată în Ciudad de Mexico. Rudele noastre erau deja acolo. Sora mea cea mică şi fratele meu erau răvăşiţi, iar surorile mamei plângeau.

Tata şi fratele nostru mai mare erau plecaţi din oraş într-o călătorie de afaceri. După ce am vorbit cu ei la telefon, am fost de acord cu toţii că cel mai bine era să anunţăm poliţia. Pe tot parcursul acelei nopţi grele, ne-am rugat pentru ajutor. Am simţit cum Dumnezeu ne-a dat „puterea care depăşeşte normalul“. — 2 Corinteni 4:7.

A doua zi dimineaţă, eu le-am răspuns răpitorilor când au sunat. Deşi eram foarte agitată, am reuşit totuşi să vorbesc cu calm. Bărbatul dorea să discute cu tata, dar i-am zis că nu era în oraş. Atunci el mi-a spus că aşteaptă până când va veni tata ca să înceapă negocierile. M-a avertizat că, dacă nu le vom da o sumă foarte mare de bani, o vor ucide pe mama.

Următoarea zi tot eu am răspuns la telefon. Deoarece păream calmă în faţa ameninţărilor, răpitorul m-a întrebat: „Nu-ţi dai seama cât de gravă e situaţia?“

„Ba da“, i-am răspuns. „Aţi răpit-o pe mama. Dar noi suntem Martori ai lui Iehova şi suntem  siguri că Dumnezeul nostru ne va ajuta. În plus, Biblia ne pregăteşte pentru a suporta aceste vremuri grele în care trăim.“

„Da, da, ştiu toate astea“, a zis el. „Mama voastră spune acelaşi lucru. Se-ncrede foarte mult în Dumnezeul ei şi în voi.“ Aşa am aflat că mama a rămas fermă în credinţă, iar asta ne-a întărit.

Ajutaţi să rezistăm

Zilele treceau, iar colaboratorii creştini ne telefonau mereu şi ne trimiteau ilustrate şi e-mail-uri. Am continuat să mergem la întruniri şi să participăm la lucrarea de predicare. Citeam zilnic din Biblie şi din publicaţiile biblice, ceea ce ne aducea mângâiere. Dar mai presus de toate, rugăciunile ne-au adus „pacea lui Dumnezeu“. — Filipeni 4:6, 7.

Unul dintre ofiţerii de poliţie a spus: „În cei nouă ani de când lucrez în acest departament am văzut multe familii disperate, dar voi sunteţi altfel. Sunteţi atât de liniştiţi! Sunt sigur că asta se datorează Dumnezeului căruia vă închinaţi“.

I-am arătat revista Treziţi-vă! din 22 decembrie 1999, intitulată „Răpirile — De ce sunt o ameninţare mondială“, pe care noi o analizaserăm din nou. A citit-o şi ne-a cerut mai multe exemplare, spunând că ar vrea să-i cunoască pe Martorii lui Iehova mai bine.

În sfârşit, după 15 zile de negocieri, răpitorii au eliberat-o pe mama. Ea se simţea bine, deşi fusese ţinută singură într-o încăpere mică, legată cu un lanţ de un picior. Cu toate acestea, a fost tratată cu respect şi a primit medicamentele pe care obişnuia să le ia pentru diabet şi hipertensiune.

Mama ne-a povestit cum a reuşit să facă faţă atât de bine situaţiei. „La început, a recunoscut ea, mi-a fost foarte frică; dar m-am rugat lui Iehova, iar el m-a ajutat să nu cad pradă disperării. Nu m-am simţit niciodată singură între cei patru pereţi. Mi-am dat seama cât de real era Iehova pentru mine; nu m-a abandonat niciodată. L-am rugat să mă ajute să manifest roadele spiritului său; dintre toate, cel mai mult m-am rugat pentru răbdare.

Datorită ajutorului lui Dumnezeu n-am plâns niciodată şi nici n-am intrat în panică. Mi-am petrecut zilele rememorând toate versetele din Biblie pe care le ştiam. Am cântat cu voce tare melodiile Regatului. Uneori, îmi imaginam că mă aflu la întrunirile creştine şi că participam la ele. Mi-am imaginat şi că le predic oamenilor şi că ţin studii biblice. Mi-am ţinut mintea ocupată cu toate aceste lucruri, iar timpul a trecut repede.

Am avut chiar ocazia să le vorbesc răpitorilor despre credinţa mea. De fiecare dată când unul dintre ei îmi aducea de mâncare îi predicam, chiar dacă eram legată la ochi. De exemplu, odată i-am spus că Biblia a prezis că vom trăi timpuri grele şi că îmi dădeam seama că, fără îndoială, aveau mare nevoie de bani. Am mai spus că, deşi are putere absolută, Iehova Dumnezeu nu a abuzat niciodată de ea. Atunci i-am rugat frumos să nu abuzeze de puterea pe care o au asupra mea şi să se poarte omeneşte cu mine.

Bărbatul m-a ascultat şi mi-a zis să nu-mi fac griji, că n-o să-mi facă nici un rău. Îi sunt recunoscătoare lui Iehova că m-a sprijinit în acele momente dificile şi sunt mai hotărâtă ca oricând să-i slujesc în continuare ca pionieră regulară [evanghelizatoare cu timp integral] cât pot de mult.“

Fără îndoială că această încercare a apropiat-o pe mama mai mult de Iehova, aşa cum de altfel şi pe noi ne-a apropiat de el. N-avem cuvinte să ne exprimăm recunoştinţa pentru că mama e din nou acasă. Găsim mângâiere la gândul că sub Regatul lui Dumnezeu nu vor mai exista astfel de lucruri îngrozitoare. Până atunci, eu şi familia mea putem spune că am simţit cât de adevărate sunt cuvintele psalmistului: „Multe sunt necazurile celui drept, dar DOMNUL îl scapă din toate“. — Psalmul 34:19.