Salt la conţinut

Salt la cuprins

Mângâiere în timp de necaz

Mângâiere în timp de necaz

Mângâiere în timp de necaz

Dolores Gómez, o Martoră a lui Iehova dintr-un orăşel situat în apropiere de Barcelona (Spania), era în vârstă de 44 de ani când medicul i-a spus că avea o tumoare la creier. El i-a zis că nu-i mai rămăseseră de trăit decât opt luni. Colaboratorii creştini nu s-au reţinut să-şi exprime iubirea. Cu câteva zile înainte ca Dolores să se stingă din viaţă, rudele ei, care nu sunt Martori, au sosit din diverse colţuri ale Spaniei.

Martorii locali s-au îngrijit de ele, asigurându-le cazare, hrană, transport şi alte lucruri necesare. Credinţa de neclintit şi demnitatea cu care a întâmpinat Dolores momentul morţii, precum şi ospitalitatea Martorilor locali au mişcat inimile celorlalţi membri ai familiei. Ei şi-au exprimat sentimentele într-o scrisoare, pe care o vom prezenta în continuare.

„Această scrisoare este adresată unui grup de bărbaţi şi femei care predică iubirea faţă de semeni nu numai prin vorbe, ci şi prin fapte, care vădesc sentimente nobile izvorâte din adâncul inimii. Am simţit toate acestea într-o perioadă foarte grea a vieţii noastre, şi anume în ultimele faze ale bolii ce s-a abătut asupra surorii noastre Loli [Dolores].

Prin urmare, noi (toate rudele ei din regiuni îndepărtate ale Spaniei), simţind durerea acestei mari pierderi, vrem să ne exprimăm profundele sentimente de recunoştinţă şi de afecţiune faţă de toţi cei care au fost alături de sora noastră, în bucurii şi necazuri, în victorii şi înfrângeri, până în ultimele clipe ale existenţei sale aici, pe pământ.

De asemenea, dorim să vă mărturisim că pentru noi a fost una dintre cele mai mari manifestări de iubire şi solidaritate pe care le-am văzut vreodată. Ne întoarcem la casele noastre, la familiile şi la responsabilităţile noastre, dar nu mai suntem la fel, deoarece iubirea care a animat-o pe sora noastră Loli şi pe voi ne-a marcat, iar asta ne dă puterea de a continua să trăim.

În încheierea acestei scrisori, vă îmbrăţişăm cu căldură şi vă asigurăm de cele mai profunde sentimente de recunoştinţă. Până când ne vom revedea, dragi prieteni, fie ca Iehova să reverse asupra voastră fericire.“

Semnată de rudele, fraţii şi surorile lui Dolores Gómez.

[Legenda fotografiilor de la pagina 31]

Câţiva dintre Martorii locali