Salt la conţinut

Salt la cuprins

Începuturile industriei diamantelor

Începuturile industriei diamantelor

Începuturile industriei diamantelor

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AFRICA DE SUD

ERA în ianuarie 1871. Adrian van Wyk, un fermier căruia îi plăcea să citească din Biblie, ducea o viaţă liniştită alături de familia sa, în regiunea semideşertică Griqualand West din Africa de Sud. Liniştea lui însă a luat sfârşit odată cu venirea unui val de necunoscuţi care şi-au ridicat tabere pe pământurile sale. De pe veranda casei, Van Wyk se uita la toţi aceşti oameni şi nu-i venea să creadă ce se întâmpla!

În doar câteva zile, ferma lui devenise un furnicar de oameni. Cât vedeai cu ochii erau numai oameni! Unii băteau pari delimitând parcele chiar în grădina din faţa casei lui. Şi asta fără să-i ceară permisiunea, ba chiar fără să-l salute! Dar ce se întâmplase? De ce toată această agitaţie? De îndată ce s-a dus vestea că la ferma lui Van Wyk se găseau diamante din belşug, a început o nouă goană.

Ce a dus la goana după diamante?

Cu vreo 12 ani în urmă, în apropierea râului Vaal, la aproximativ 70 km nord de ferma lui Van Wyk, s-a găsit un diamant de cinci carate. Bărbatul care-l găsise l-a vândut în schimbul a 5 lire sterline preotului ce coordona activitatea misiunii unei societăţi protestante cu sediul la Berlin. Nu s-a găsit nici o consemnare privind descoperirea acestui prim diamant. Însă, cum ştirea s-a dus din gură în gură, oamenii au început să caute diamante.

După nouă ani, firul poveştii noastre ne duce la ferma lui Schalk van Niekerk, aflată în apropiere de Râul Orange, la câţiva kilometri sud de confluenţa cu râul Vaal. Pe pământurile lui Van Niekerk trăia o familie, pe nume Jacobs. Copiii lor jucau „cinci pietre“, cum numeau ei jocul. Printre pietrele pe care le aveau era una strălucitoare, găsită de băiatul cel mai mare, Erasmus.

Într-o zi, pe la începutul anului 1867, Van Niekerk a trecut pe la familia Jacobs. D-na Jacobs ştia că îl interesau pietrele preţioase, aşa că i-a vorbit de piatra strălucitoare cu care se jucau copiii ei. „Noaptea, la lumina lumânărilor, străluceşte extraordinar“, a spus ea. După ce a examinat-o, Van Niekerk a simţit cum îl cuprinde emoţia. „Mi se pare a fi un diamant!“, a exclamat el. Şi-a amintit că citise undeva despre o modalitate de a verifica dacă o piatră este sau nu un diamant. A luat piatra şi a încercat să tragă cu ea o linie pe geamul din spate al căsuţei lor modeste. Cu uimire s-a uitat la urma adâncă lăsată pe sticlă şi şi-a cerut scuze că le zgâriase geamul. * D-na Jacobs i-a dat bucuroasă piatra lui Van Niekerk, refuzând să primească în schimb vreo sumă de bani.

Cu prima ocazie când a mers în oraşul Hopetown, aflat în apropiere, Van Niekerk le-a arătat piatra unor prieteni, dar nici unul nu i-a putut confirma că era un diamant. Piatra a trecut apoi prin mâinile mai multor oameni de încredere până când a ajuns prin poştă la un medic, mai precis la dr. Atherstone, din Grahamstown. El a apelat la un profesor. În laboratorul şcolii, s-a verificat greutatea specifică a pietrei. Rezultatele au confirmat că era vorba de un diamant. Apoi, piatra a ajuns în mâna unui bijutier din oraş, care în zadar a tot încercat să-i facă o zgârietură cu o pilă. Au fost consultaţi şi alţi bijutieri, toţi ajungând la aceeaşi concluzie. Dr. Atherstone i-a scris o scrisoare de confirmare, în care preciza că diamantul cântărea 21,25 carate. Van Niekerk a primit pentru piatra preţioasă 350 de lire (520 euro), bani pe care i-a împărţit imediat cu d-na Jacobs. Pietrei i s-a dat un nume potrivit: Eureka, însemnând „triumful descoperirii“.

Un păstor şi un fermier cinstit

Povestea noastră continuă după alţi doi ani. Ea ne poartă într-o regiune aflată la sud de confluenţa Râului Orange cu Vaal. Aici trăia un păstor african pe nume Booi. El era cu oile la păscut când, deodată, a zărit ceva strălucitor pe pământ. S-a aplecat, a luat piatra strălucitoare, mare cât o nucă, şi a băgat-o în buzunar. Auzise că prin zonă erau mulţi oameni interesaţi de anumite pietre. În peregrinările sale, în timp ce-şi căuta de lucru, a oferit piatra mai întâi unui fermier şi apoi unui negustor. Amândoi l-au îndrumat spre ferma lui Van Niekerk.

În sfârşit, Booi a ajuns la Van Niekerk şi i-a arătat piatra. Acesta şi-a dat seama imediat că avea în faţă un diamant mai mare şi mai valoros decât cel primit de la d-na Jacobs. L-a întrebat pe umilul păstor cât cerea pe piatră. „Stăpâne, dă-mi cât crezi tu de cuviinţă“, i-a răspuns păstorul cu respect. Fără să mai stea pe gânduri, Van Niekerk i-a dat aproape tot ce avea: 500 de oi cu coada grasă, 10 boi, căruţa cu care îşi ducea legumele la oraş, chiar şi calul înşeuat pe care călărea! În ce-l priveşte pe Booi, cu siguranţă că s-a considerat de-acum un om bogat. Şi asta în schimbul unei pietre strălucitoare, mare cât o nucă!

Van Niekerk s-a dus repede la Hopetown să-şi vândă diamantul. Aici, mai mulţi oameni de afaceri au rămas uluiţi când au văzut piatra şi au căzut de acord să-i dea 11 300 de lire (16 720 de euro) pe diamantul de 83,5 carate. A ajuns în cele din urmă cunoscut sub numele de Steaua Africii de Sud. * A fost tăiat şi polisat devenind piesa principală a frumosului colier pe care îl puteţi admira în fotografia de pe această pagină. Când vestea despre diamant a ajuns peste hotare, orice îndoială s-a risipit şi mii de oameni din toate părţile lumii, America de Nord şi de Sud, Anglia, Europa şi Australia, au venit îndată în Africa de Sud înflăcăraţi de dorinţa de a se îmbogăţi.

Începe goana după diamante

La început s-a săpat după diamante de-a lungul râurilor Orange şi Vaal. Apoi, în 1870, s-a dus vestea că pe terenurile unor ferme, aflate în interiorul regiunii dintre cele două râuri, s-au făcut descoperiri impresionante. Ca urmare, toţi cei care săpau de-a lungul râurilor s-au grăbit să se mute în regiunea unde se afla ferma lui Adrian van Wyk. Fără să ştie, Van Wyk şi vecinii săi îşi aveau pământurile pe locul unor vulcani stinşi. Diamantele au fost descoperite în aşa-numitele roci albastre din coşurile vechilor vulcani.

Între timp, au răsărit sate întregi de corturi, apoi s-au înălţat şi structuri acoperite cu tablă ondulată. Neavând apă suficientă şi nici o infrastructură adecvată, ca să nu spunem mai mult, satele nu asigurau decât strictul necesar. Noii sosiţi au trebuit să îndure nori de praf, roiuri de muşte, zile de vară fierbinţi cu temperaturi de peste 40°C, iar pe timp de iarnă, nopţi reci în care temperaturile scădeau uneori sub zero grade. Dar au suportat toate aceste neajunsuri în speranţa că se vor îmbogăţi.

Dar ce s-a întâmplat cu Adrian van Wyk după ce ferma sa a fost invadată de căutătorii de diamante? La început, el le-a permis să sape pe o porţiune din fermă în schimbul unei mici taxe lunare. Însă cum tot mai mulţi oameni îi luau cu asalt ferma, lucrurile începeau să scape de sub control. Astfel, când o companie minieră i-a oferit 2 000 de lire (aproape 3 000 de euro) pentru fermă, el a acceptat bucuros, a semnat actele şi a plecat spre păşuni mai liniştite.

Nu departe de ferma lui Van Wyk se afla o altă fermă, ai cărei proprietari erau doi fraţi, porecliţi De Beer. Numele lor a fost inclus în denumirea unei companii miniere, mai exact De Beers Consolidated Mines, care funcţionează şi în prezent. Ea scoate pe piaţă cele mai mari diamante brute din lume. Oraşul Kimberley se întinde chiar pe terenurile care cândva fuseseră ale umililor fermieri despre care am vorbit. La ferma fraţilor De Beer activitatea a devenit foarte intensă săpându-se o groapă atât de adâncă şi de largă, încât a ajuns să fie cunoscută ca The Big Hole (Marea Groapă).

Înainte de descoperirea primelor diamante în Africa de Sud, preţioasele pietre erau extrase din minele din India şi Brazilia. Dar nu erau suficiente pentru a satisface cererea de pe piaţa mondială. Descoperirea unor mari cantităţi de diamante în Africa de Sud a dus la apariţia industriei diamantelor, aşa cum este astăzi.

[Note de subsol]

^ par. 8 Azi, după mai bine de un secol, geamul cu zgârietura adâncă poate fi văzut la Muzeul din Colesberg (Africa de Sud).

^ par. 13 Numele acestui diamant este uneori confundat cu cel al altui diamant numit Steaua Africii. — Vezi chenarul „Premier Mine“, de la pagina 16.

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 16, 17]

PREMIER MINE

În 1903 a fost deschisă o nouă mină de diamante la aproximativ 30 km est de Pretoria (Africa de Sud). A fost numită, şi pe bună dreptate, Premier Mine (Mina Întâi). Doi ani mai târziu, când excavaţiile ajunseseră la 10 m adâncime, un muncitor a zărit ceva strălucitor în peretele de stâncă. I-a arătat şefului său, care a coborât cu grijă şi a scos obiectul cu ajutorul unui briceag. Ţinea în mână cel mai mare diamant brut care s-a extras vreodată dintr-o mină. Era cât pumnul. Acest diamant masiv de 3 106 carate poartă numele celui care a descoperit mina, Thomas Cullinan. A fost tăiat, iar din diamantul Cullinan s-au obţinut 9 pietre preţioase mari şi 96 mai mici. Una dintre ele, Cullinan I, sau Steaua Africii, este cel mai mare diamant prelucrat din lume. El împodobeşte sceptrul Coroanei Britanice, sceptru care se poate vedea în fotografia alăturată. După un secol, Premier Mine este încă la înălţimea numelui ei, de aici scoţându-se la lumină multe diamante mari, de calitate superioară.

[Legenda fotografiilor]

Sceptrul Coroanei Britanice

Diamantul Cullinan brut, de mărimea unui pumn

[Chenarul/Fotografia de la pagina 17]

CARACTERISTICI ALE DIAMANTELOR

◆ Diamantul este cea mai dură substanţă naturală cunoscută.

◆ Diamantul e alcătuit din atomi de carbon la fel ca mina de creion, adică grafitul. Dar de ce diamantul e tare, iar grafitul moale? Duritatea lor diferă din cauza modului în care sunt aranjaţi atomii de carbon.

◆ Greutatea diamantului se măsoară în carate. Un carat este egal cu a cincea parte dintr-un gram sau cu a 142-a parte dintr-o uncie.

◆ Adesea, pentru a se extrage un diamant de un carat trebuie cernute aproximativ 400 de tone de rocă, prundiş şi nisip.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 18]

THE BIG HOLE DE LA KIMBERLEY

Pe parcursul a patru ani (1869–1873), populaţia din zona pe care se întinde actualul oraş Kimberley a crescut de la câţiva fermieri la aproximativ 50 000 de locuitori. Mulţi dintre aceşti oameni dornici de îmbogăţire au sosit din toate colţurile pământului. Mii au venit pe jos 1 000 km, de la docurile oraşului Cape Town. Înarmaţi cu târnăcoape şi lopeţi, au transformat un deal în cea mai mare groapă săpată vreodată de mâini omeneşti. Când s-au oprit în cele din urmă din săpat, craterul avea o adâncime de 240 m. Exploatările în subteran au continuat până la o adâncime de 1 097 m. În anul 1914, când exploatările miniere au încetat, se excavaseră „25 de milioane de tone de pământ“, se spune în Standard Encyclopaedia of Southern Africa. Din tot pământul şi roca excavate s-au extras 3 tone de diamante în valoare de 47 000 000 de lire sterline (69,5 milioane de euro), precizează aceeaşi sursă.

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Dr. Atherstone

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Schalk van Niekerk

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Diamantul Eureka

[Provenienţa fotografiei]

De Beers Consolidated Mines Ltd.

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Steaua Africii de Sud

[Legenda fotografiilor de la paginile 18, 19]

The Big Hole în 1875. Pentru a-i coborî pe muncitori în groapă şi a aduce la suprafaţă minereul diamantifer, sutele de proprietari ai minelor foloseau frânghii

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Goana după diamante a dus la ridicarea în grabă a unor tabere miniere

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 16]

Crown ©/The Royal Collection © 2005, Her Majesty Queen Elizabeth II; Foto: www.comstock.com

[Provenienţa fotografiei de la pagina 16]

Fotografie de Fox Photos/Getty Images

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 17]

Portretele: din cartea The Grand Old Days of the Diamond Fields, de George Beet

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 18]

Fotografiile: De Beers Consolidated Mines Ltd.

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 19]

Fotografiile: De Beers Consolidated Mines Ltd.