Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Îngrijitori stresaţi

Potrivit unui studiu efectuat de Institutul de Statistică din Canada, „trei din zece oameni având între 45 şi 64 de ani se îngrijesc de o rudă în vârstă, se ocupă în acelaşi timp de copii sub 25 de ani şi, de multe ori, au şi o slujbă cu normă întreagă“, se spune în ziarul canadian National Post. Studiul a dezvăluit că, dintre cei ce se îngrijesc de vârstnici şi cresc şi copii, femeile sunt mai expuse riscului de a se îmbolnăvi de depresie decât bărbaţii. Femeile care au o slujbă alocă lunar 29 de ore îngrijirii vârstnicilor, spre deosebire de bărbaţi care alocă doar 13 ore. Femeile se ocupă şi de alte necesităţi ale celor pe care îi îngrijesc, precum îmbăierea acestora şi gătitul. Peste jumătate dintre cei intervievaţi au mărturisit că „ar fi mai eficienţi dacă ar putea să ia din când în când câte o pauză“, precizează ziarul.

Cât ar trebui să dormiţi la siestă?

„Oamenii de ştiinţă au tot mai multe dovezi care arată că aşa-numitul pui de somn poate spori productivitatea“, anunţă ziarul australian Sydney Morning Herald. Totuşi, are importanţă şi durata acestuia. După ce a urmărit efectele unui pui de somn de durate diferite, Leon Lack, specialist în igiena somnului şi profesor la Universitatea Flinders, a afirmat: „Se pare că un minut de somn nu aduce nici un folos. Cinci minute îi ajută pe unii, dar nu prea mult. Totuşi, s-a observat că zece minute de somn aduc foloase semnificative în aproape toate domeniile testate“. În schimb, cei ce dormeau mai mult, până la 30 de minute, au spus că o oră după aceea se simţeau obosiţi.

Un ateu se întoarce la Dumnezeu

Un profesor britanic de filozofie, care fusese numit „cel mai influent ateu din lume“, declară acum că crede în Dumnezeu. Într-un anunţ on-line al interviului care avea să fie publicat în revista Philosophia Christi, Antony Flew, doctor în filozofie, în vârstă de 81 de ani, a afirmat că „a trebuit să se îndrepte încotro îl îndrumă dovezile“. Potrivit opiniei sale, dovezi sunt şi descoperirile recente din domeniul cosmologiei şi al fizicii. În plus, „descoperirile din ultimii 50 de ani de cercetări în domeniul geneticii au adus dovezi covârşitoare şi argumente incontestabile în favoarea existenţei unui proiect“, explică el. Chiar şi „relatarea biblică [din Geneza, capitolul 1] ar putea fi exactă din punct de vedere ştiinţific“. Aşadar, este Flew gata să devină un creştin practicant? „Puţin probabil“, spune el. Cu toate acestea, „dacă aş dori o viaţă viitoare, aş deveni Martor al lui Iehova“.

Are sănătatea gingiilor o influenţă asupra sănătăţii inimii?

Spălarea cu regularitate pe dinţi, obicei care previne afecţiunile periodontale, poate diminua riscul unui accident vascular cerebral sau al unui infarct, precizează ziarul Milenio din Ciudad de Mexico. Cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au descoperit că oamenii cu populaţii mari de bacterii răspunzătoare de afecţiuni periodontale prezentau o arteră carotidă mai îngustă. O posibilă explicaţie este că „microorganismele răspunzătoare de afecţiunile periodontale migrează şi călătoresc prin aparatul circulator, fapt care stimulează sistemul imunitar şi determină apariţia unui proces inflamator“, se spune în ziar. La rândul lui, acest fenomen favorizează depunerile de grăsimi pe pereţii arterelor sau contribuie la formarea unor cheaguri de sânge, care pot provoca un infarct, spun cercetătorii. Prin urmare, „sănătatea bucală poate avea o influenţă semnificativă asupra sănătăţii sistemului cardiovascular“, se afirmă în Milenio.

Amintirile legate de Auschwitz se şterg

Pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, peste un milion de oameni au murit în înfiorătorul lagăr al morţii din Auschwitz (Polonia). Cu toate acestea, potrivit ziarului londonez The Daily Telegraph, „aproape jumătate din populaţia adultă [a Angliei] nu a auzit niciodată de Auschwitz“. Sondajul efectuat în rândul a 4 000 de oameni a fost autorizat de BBC (British Broadcasting Corporation) pentru a marca cea de-a 60-a aniversare de la eliberarea din lagărul morţii.

O păpuşă care predă Braille

Organizaţia Naţională a Orbilor din Spania (ONCE) a dat în folosinţă o păpuşă numită Braillín. Creată cu scopul de a-i învăţa pe copii codul Braille, păpuşa are în partea din faţă o plăcuţă cu şase butoane mari care corespund celor şase puncte folosite în Braille. Jucându-se cu Braillín, chiar şi băieţii şi fetiţele care nu au deficienţe vizuale pot învăţa Braille. Treizeci de specialişti i-au adus îmbunătăţiri şi au testat-o, iar 50 de copii au contribuit la optimizarea designului ei. ONCE intenţionează să distribuie în şcolile pentru orbi peste 1 100 de păpuşi Braillín. Potrivit Maríei Costa, de la Asociaţia de Cercetări din Industria Jucăriilor, „Braillín este un excelent instrument de predare. Mai mult, ea promovează o nouă metodă de joacă cu păpuşile, una ce îmbină învăţatul cu joaca“.

Poluare mortală

„În fiecare an, poluarea atmosferică provoacă în Europa 310 000 de decese“, semnalează ziarul spaniol El País. Specialiştii sunt extrem de îngrijoraţi în privinţa a doi factori poluanţi: nivelul scăzut al ozonului din atmosferă şi particulele poluante din aer. Aceste particule rezultă în urma arderii combustibililor fosili, sursele poluante principale fiind automobilele, termocentralele şi uzinele industriale. Cele mai ridicate nivele de poluare din Europa au fost înregistrate în zona Benelux, urmând nordul Italiei şi Europa Răsăriteană. Ziarul adaugă: „Pe lângă că dăunează sănătăţii omului, poluarea afectează şi mediul înconjurător. Contribuie la acidificarea pădurilor, a lacurilor şi a altor ecosisteme. Ozonul dăunează culturilor, iar poluarea contribuie la degradarea clădirilor din oraşe“.

Dioceze catolice în pragul falimentului

Până în prezent, trei dioceze catolice din Statele Unite s-au declarat falimentare. Toate trei au fost obligate să ia această măsură din cauza costurilor la care le-au supus scandalurile privind abuzurile sexuale comise de clerici. Mai multe dioceze au analizat posibilitatea de a se declara falimentare, dar prima care a întreprins acest pas a fost Arhiepiscopia din Portland (Oregon), în iulie 2004. Acţiunea a oprit două procese în care reclamanţii solicitau despăgubiri în valoare de 155 de milioane de dolari pentru molestări. Potrivit ziarului National Catholic Reporter, „arhiepiscopia şi societăţile ei de asigurări au plătit până în prezent 53 de milioane de dolari celor 130 de oameni care spun că au fost abuzaţi de preoţi şi care au depus plângere“. În septembrie 2004, dioceza din Tucson (Arizona) a fost a doua care s-a declarat falimentară pentru a se proteja de reclamanţii care cereau despăgubiri în valoare de milioane de dolari. În decembrie 2004, dioceza din Spokane (Washington) a procedat la fel.