Scurtă istorie a purpurei

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MEXIC

„Şi tu, fiu al omului, rosteşte această cântare de jale asupra Tirului . . . Pânzele care-ţi slujeau ca steag erau de in subţire brodat, din Egipt, iar învelitoarea ta era albastră şi purpurie, din insulele Elişei. . . . Cu tine făceau schimb de haine scumpe.“ — Ezechiel 27:2, 7, 24.

TIRUL a fost principalul port maritim al anticei Fenicii, situată pe teritoriul actualului Liban. Semeţul Tir era un oraş prosper, celebru pentru comerţul cu purpură. De fapt, tocmai datorită lui a ajuns această culoare vie să fie cunoscută în Imperiul Roman sub denumirea de purpură de Tir.

Datorită preţului ei ridicat, culoarea purpurei a ajuns să fie asociată cu regalitatea, onoarea şi bogăţiile. * De fapt, în Roma antică, un om „de rând“ care îndrăznea să poarte o robă vopsită în întregime cu purpură de calitate superioară se făcea, prin decret imperial, vinovat de înaltă trădare.

Ca în trecut, astăzi, acest colorant deosebit se obţine în mici cantităţi de la melcii marini, câte o picătură de la fiecare melc. Tirienii foloseau melcii murex, îndeosebi speciile brandaris şi trunculus, care populează unele zone de coastă ale Mediteranei. Nuanţa acestei culori depindea de locul de unde erau culeşi melcii.

Pe urmele purpurei în Mexic

Cu secole în urmă, când au văzut pentru prima dată materiale textile vopsite cu purpură,  conchistadorii spanioli din America de Sud au fost impresionaţi de rezistenţa culorii. Ei au observat că, după spălare, culoarea acestor materiale era şi mai intensă. Potrivit dovezilor arheologice, multe dintre hainele băştinaşilor erau vopsite cu purpură.

Popoarele indigene din Mexic, îndeosebi mixtecii, îşi vopseau materialele cu o substanţă secretată de un melc numit Purpura patula pansa, despre care se crede că e înrudit cu melcul folosit de tirieni. Ambele specii produc o substanţă care pare ştearsă, dar în contact cu aerul şi cu lumina devine purpurie. Substanţa colorează fibrele textile fără să fie nevoie de un mordant, sau fixativ, proprietate unică între coloranţi.

Mixtecii adunau melcii Purpura din apele Oceanului Pacific. Spre deosebire de tirieni şi de romani care ucideau molusca — chiar s-a descoperit o movilă de carapace datând din acea perioadă —, mixtecii doar „mulgeau“ melcii. Suflând spre moluscă, ei o făceau să secrete preţiosul lichid, care era picurat direct pe fibrele textile; după aceea i se dădea din nou drumul în mare. Întrucât popoarele indigene nu „mulgeau“ melcii în sezonul împerecherii, practica a contribuit la ocrotirea populaţiei de melci până în zilele noastre.

Potrivit Comisiei Naţionale pentru Cunoaşterea şi Folosirea Biodiversităţii, până pe la începutul anilor ’80, vopsitorii mixteci parcurgeau 200 km până la golfurile Huatulco, între lunile octombrie şi martie, ca să aducă purpură. Echilibrul natural păstrat prin această practică neagresivă a fost însă tulburat în perioada 1981–1985, când o firmă străină a exploatat această resursă. Ca urmare, populaţia de melci Purpura a scăzut. Astfel s-a impus necesitatea emiterii unui acord oficial care interzicea uciderea melcilor, dar care permitea folosirea lor după metoda tradiţională şi doar de către comunităţile indigene.

Industria turismului se extinde în golfurile populate de melcii Purpura, punând în pericol specia. Totuşi, există speranţa că această fascinantă creatură va fi ocrotită, ca să ne mai poată dărui şi în viitor splendida ei culoare.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Melc „Purpura“

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Melcul e „muls“, după care i se dă drumul din nou în mare

[Provenienţa fotografiei]

© FULVIO ECCARDI

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Fir textil purpuriu gata pentru ţesut

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Cum se ţese un „posahuanco“ (fustă)