Pandemiile — ce ne rezervă viitorul
Pandemiile — ce ne rezervă viitorul
O SEAMĂ de cercetători ai pandemiei gripale din 1918–1919 şi-au amintit de profeţiile biblice. De pildă, Gina Kolata scrie în cartea sa Flu—The Story of the Great Influenza Pandemic of 1918 and the Search for the Virus that Caused It: „Ei au numit gripă plaga care a lovit omenirea în 1918, dar ea a fost ca nici o altă epidemie de gripă de până atunci. A fost mai degrabă o împlinire a unei profeţii biblice“.
Spune într-adevăr Biblia ceva cu referire la această catastrofă? Da.
Profeţiile biblice şi epidemiile
Isus Cristos a fost întrebat de discipolii săi care este semnul „încheierii sistemului de lucruri“ (Matei 24:3). El le-a răspuns: „Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi epidemii“ (Luca 21:7, 10, 11, Cornilescu, 1996). Biblia mai prezice că în acest timp al sfârşitului, vor fi ‘plăgi mortale’. — Revelaţia 6:8.
Epidemia de gripă spaniolă a izbucnit când se sfârşea Marele Război (1914–1918), numit mai târziu Primul Război Mondial. Această perioadă a marcat începutul împlinirii profeţiilor biblice referitoare la „ultimele zile“. Aceste profeţii vorbeau despre lipsuri foarte mari de alimente, cutremure puternice, creşterea nelegiuirii şi declinul accentuat al valorilor morale. Nu e de mirare că astăzi întâlnim la tot pasul aceste stări de lucruri. — Matei 24:3–14; 2 Timotei 3:1–5.
Împlinirea profeţiilor despre „epidemii“ şi ‘plăgi mortale’ a însemnat teroare, sărăcie şi moarte. Potrivit revistei Microbes and Infection, „nimic nu ne încurajează să credem că nu se va mai înregistra altă pandemie în viitor. O asemenea catastrofă pare inevitabilă“.
Ameninţarea încă există
Revista Emerging Infectious Diseases din aprilie 2005 precizează: „Optimiştii şi-au închipuit că bolile infecţioase grave nu aveau să mai fie o ameninţare în timpurile noastre. . . . Dar ele au continuat să apară“. Revista Nature, din 8 iulie 2004, vorbeşte despre urmările acestei situaţii: „Circa 15 milioane . . . dintre decesele înregistrate anual în lume se pare că sunt asociate cu bolile infecţioase“.
„SIDA i-a făcut pe oameni să se gândească din nou la iminenţa bolilor infecţioase şi la consecinţele lor“, mai explică Nature. „Se preconizează că între anii 2000 şi 2020, în cele 45 de ţări grav afectate de SIDA, vor muri prematur 68 de milioane de oameni“, precizează UNAIDS, un program privind SIDA, sponsorizat de organizaţia Naţiunilor Unite şi de alte grupări.
În ultimii 25 de ani, SIDA s-a dovedit cea mai necruţătoare plagă care s-a abătut vreodată asupra omenirii, secerând peste 20 de milioane de vieţi. Însă într-un an şi ceva, gripa spaniolă a răpus milioane de oameni! Potrivit unor avertismente lansate în repetate rânduri, omenirea va fi în curând lovită de o formă gravă de gripă, căreia nu este pregătită să-i facă faţă.
În 19 mai 2005, Reuters Alert Net a avertizat asupra apariţiei de noi virusuri gripale, adăugând că „riscul apariţiei unei pandemii creşte“. Cu o zi înainte, The Wall Street Journal spusese: „Virusul gripei aviare, care acum face victime în Asia, este H5N1 şi a fost detectat în 1997 în pieţele de pui din Hong Kong. Este neobişnuit de virulent: ucide 80% dintre purtători“. S-a spus că virusul îi poate infecta pe oamenii care vin în contact cu animalele infectate.
Viitorul: sumbru sau luminos?
Viitorul nu prea pare promiţător. Când Isus Cristos a prezis că în ultimele zile vor fi epidemii, el a arătat că există motive de îngrijorare. Cu toate acestea, Biblia ne dă o speranţă. De exemplu, Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Noe şi familiei sale înainte de potopul care s-a abătut asupra întregii omeniri. El l-a avertizat pe Noe asupra apropiatei distrugeri şi l-a învăţat să-şi construiască o arcă, unde şi el şi alţii se puteau refugia (Geneza 6:13, 14; 7:1). Apostolul Petru a explicat că „răbdarea lui Dumnezeu aştepta în zilele lui Noe, în timp ce se construia arca“, şi că, după ce arca a fost terminată, cei care aveau să rămână în viaţă ‘au fost transportaţi în siguranţă prin apă’. — 1 Petru 3:20.
Isus Cristos, care a profeţit multe despre stările de lucruri pe care le vedem astăzi în jurul nostru, a dezvăluit că timpurile noastre se aseamănă cu cele în care a trăit Noe. Cei ce se încred în Dumnezeu aşa cum s-a încrezut Noe au perspectiva de a supravieţui unei mari distrugeri (Luca 17:26, 27). Apostolul Ioan a scris: „Lumea trece, şi dorinţa ei la fel, dar cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna“. — 1 Ioan 2:17.
Sistemul actual va trece. De ce fel de viaţă se vor bucura supravieţuitorii? Apostolul Ioan a primit o viziune despre condiţiile minunate de trai care vor exista pe pământ sub guvernarea Regatului lui Dumnezeu: „El va locui cu ei, şi ei vor fi popoarele sale. Şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut“. — Revelaţia 21:3, 4.
Aşadar, nu fiţi pesimişti. Dacă îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu şi veţi ajunge să vă încredeţi în el, veţi avea parte de un viitor luminos. Dumnezeu face o promisiune sigură: că în lumea nouă morţii vor fi readuşi la viaţă (Ioan 5:28, 29; Faptele 24:15). Iar epidemiile vor fi de domeniul trecutului. Într-o profeţie care-şi va găsi împlinirea în acea lume nouă, se spune: „Nici un locuitor nu zice: «Sunt bolnav!»“ — Isaia 33:24.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]
În Biblie se promite o lume nouă în care „nici un locuitor nu zice: «Sunt bolnav!»“