Încotro ne îndreptăm?
Încotro ne îndreptăm?
CE SE va întâmpla în următorii 10, 20 sau 30 de ani? În această epocă a terorismului, viitorul poate că ne sperie. Tehnologia se dezvoltă rapid, iar, datorită globalizării, multe naţiuni sunt interdependente. Se vor uni conducătorii lumii pentru a pregăti calea spre un viitor mai luminos? Unii sunt optimişti în acest sens, sperând că, până în anul 2015, conducătorii acestei lumi vor combate sărăcia şi foametea, vor stăvili flagelul SIDA şi vor înjumătăţi numărul celor care nu au acces la apă potabilă şi la condiţii corespunzătoare de igienă. — Vezi chenarul „Optimism şi realitate“.
Cu toate acestea, modul în care a privit omul viitorul s-a dovedit a fi adesea iluzoriu. De pildă, cu zeci de ani în urmă, un specialist a spus că, până în anul 1984, agricultorii vor ara fundul oceanelor cu tractoare subacvatice. Altul a spus că, până în 1995, automobilele vor fi echipate cu sisteme computerizate care să prevină coliziunile, iar altul a prezis că, până în anul 2000, circa 50 000 de oameni vor trăi şi vor munci în spaţiu. Fireşte, poate că acum cei ce au făcut astfel de previziuni ar vrea să fi tăcut. Un jurnalist a spus: „Mai mult ca orice, trecerea timpului îi poate face pe cei mai luminaţi oameni de pe pământ să pară de-a dreptul idioţi“.
O „hartă“ care să ne ghideze
Deşi oamenii speculează la nesfârşit pe tema viitorului, uneori modul lor de a vedea lucrurile este mai mult idealist decât realist. Atunci încotro ne putem îndrepta pentru a avea o perspectivă demnă de încredere cu privire la viitor?
Să ne gândim la o ilustrare. Imaginează-ţi că faci o călătorie cu autocarul într-o ţară străină. Întrucât nu eşti familiarizat cu locurile pe care le vizitezi, începi să te simţi uşor neliniştit. „Dar unde mă aflu?“, poate că te întrebi. „Merge autocarul în direcţia corectă? Cât mai am până la destinaţie?“ Consultând o hartă exactă şi urmărind indicatoarele pe fereastră vei găsi răspunsul la întrebările tale.
Situaţia multor oameni de azi pe care îi îngrijorează viitorul este oarecum asemănătoare. „Încotro ne îndreptăm?“, se întreabă ei. „Chiar ne aflăm pe calea spre o pace mondială? Dacă da, când vom ajunge la destinaţie?“
Biblia este asemenea unei hărţi care ne ajută să găsim răspunsul la aceste întrebări. Examinând-o şi privind cu atenţie „pe fereastră“ la ce se întâmplă afară, pe scena lumii, putem afla unde suntem şi încotro ne îndreptăm. Dar mai întâi trebuie să ştim cum au apărut toate problemele noastre.Un punct de plecare tragic
Biblia ne spune că Dumnezeu i-a creat perfecţi pe primul bărbat şi pe prima femeie şi că i-a aşezat într-un mediu paradiziac. Adam şi Eva au fost creaţi ca să trăiască veşnic, nu doar 70 sau 80 de ani. Dumnezeu le-a spus: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l“. Scopul lui Dumnezeu era ca Adam, Eva şi urmaşii lor să extindă Paradisul pe tot globul. — Geneza 1:28; 2:8, 15, 22.
Adam şi Eva însă s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, şi-au pierdut locuinţa paradiziacă. Mai mult, ei simţeau acum efectele unui proces lent şi constant de deteriorare fizică şi mintală. Cu fiecare zi ce trecea, Adam şi Eva se apropiau tot mai mult de moarte. De ce? Deoarece, întorcându-se împotriva Creatorului lor, ei au păcătuit, iar „salariul pe care îl plăteşte păcatul este moartea“. — Romani 6:23.
În cele din urmă, Adam şi Eva au murit, dar nu înainte de a avea fii şi fiice. Aveau aceşti copii să ducă la îndeplinire scopul iniţial al lui Dumnezeu? Nu, deoarece ei au moştenit imperfecţiunea de la părinţii lor. De fapt, generaţie după generaţie, toţi descendenţii lui Adam au moştenit păcatul şi moartea. În aceeaşi situaţie ne aflăm şi noi. Biblia spune: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel Romani 3:23; 5:12.
moartea s-a extins la toţi oamenii, deoarece toţi păcătuiseră“. —Unde ne aflăm în prezent
Răzvrătirea lui Adam şi a Evei a marcat începutul unei lungi şi amarnice călătorii a omenirii, călătorie ce continuă şi în ziua de azi. Aşa cum a spus scriitorul biblic, omenirea a fost „supusă inutilităţii“ (Romani 8:20). Cât de bine descriu aceste cuvinte zbuciumul ei! E adevărat, între descendenţii lui Adam s-au numărat oameni de ştiinţă iluştri şi genii ale medicinei şi ale tehnologiei. Totuşi, nici unul dintre ei nu a reuşit să instaureze pacea pe întregul glob şi să le asigure o sănătate optimă tuturor oamenilor, aşa cum a dorit Dumnezeu.
Neascultarea lui Adam şi a Evei ne afectează pe fiecare în parte. Cine nu a simţit suferinţa cauzată de nedreptate, criminalitate, o boală cronică sau pierderea în moarte a unei persoane dragi? Orice perioadă de acalmie din viaţa noastră pare a fi pe neaşteptate întreruptă de o tragedie. Deşi ne bucurăm de momente plăcute uneori, existenţa noastră este exact aşa cum a descris-o în antichitate patriarhul Iov: „Omul . . . are viaţa scurtă, dar plină de necazuri“. — Iov 14:1.
Având în vedere de unde venim şi condiţia lamentabilă în care ne aflăm în prezent, viitorul pare sumbru. Însă Biblia ne asigură că Dumnezeu Isaia 55:10, 11). De ce putem fi siguri că aceasta se va întâmpla în curând?
nu va permite astfel de condiţii la nesfârşit. El îşi va duce la îndeplinire scopul iniţial cu privire la om (Potrivit Bibliei, în prezent ne aflăm într-o perioadă critică numită „ultimele zile“ (2 Timotei 3:1). Expresia nu se referă la sfârşitul planetei Pământ şi al formelor de viaţă de pe ea, ci la ‘încheierea sistemului de lucruri’ şi, prin urmare, la sfârşitul situaţiilor care ne cauzează suferinţă (Matei 24:3). Biblia vorbeşte despre evenimentele şi trăsăturile predominante ale oamenilor din aceste ultime zile. Observaţi câteva dintre acestea în chenarul de la pagina 8, iar apoi uitaţi-vă „pe fereastră“ la scena lumii. Harta noastră, Biblia, ne ajută să vedem unde ne aflăm în prezent: foarte aproape de sfârşitul acestui sistem de lucruri. Dar ce va urma după aceea?
Ce ne stă în faţă
La scurt timp după răzvrătirea lui Adam şi a Evei, Dumnezeu şi-a dezvăluit scopul de a lua măsuri în vederea instaurării unui Regat ‘care nu va fi distrus’ (Daniel 2:44). Acest Regat, cu privire la care mulţi au fost învăţaţi să se roage în aşa-numita rugăciune „Tatăl nostru“, va aduce binecuvântări nepreţuite pentru omenire. — Matei 6:9, 10.
Regatul lui Dumnezeu nu este un concept vag care există în inimă. Acesta este un guvern ceresc real, sub a cărui conducere pământul va fi schimbat radical. Să ne gândim doar la ce promite Dumnezeu că va realiza pentru om prin intermediul Regatului. Biblia spune că mai întâi Dumnezeu îi ‘va ruina pe cei care ruinează pământul’ (Revelaţia 11:18). Ce va face Dumnezeu pentru cei ce ascultă de el? Cuvântul său scris spune că „va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi“ (Revelaţia 21:4). Ar putea un om să realizeze toate acestea? Doar Dumnezeu poate să aducă acele condiţii pe care le avea iniţial în vedere pentru omenire.
Cum puteţi trage foloase din binecuvântările Regatului lui Dumnezeu? În Ioan 17:3 se spune: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“. Martorii lui Iehova iau parte la un program mondial de instruire prin care îi ajută pe oameni să facă tocmai acest lucru. Ei îşi îndeplinesc ministerul în aproximativ 230 de ţări şi teritorii, iar literatura lor este publicată în mai bine de 400 de limbi. Dacă doriţi să aflaţi mai multe, luaţi legătura cu Martorii lui Iehova din zona în care locuiţi sau scrieţi la cea mai apropiată adresă dintre cele menţionate la pagina 5 a acestei reviste.
[Text generic pe pagina 6]
„Veniţi acum, voi care ziceţi: «Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare oraş, vom petrece acolo un an, ne vom ocupa de afaceri şi vom obţine câştiguri», în timp ce nu ştiţi ce va fi cu viaţa voastră mâine.“ — Iacov 4:13, 14
[Text generic pe pagina 6]
Biblia prezintă istoria omenirii începând de la primul bărbat şi prima femeie, spunându-ne astfel de unde venim. De asemenea, ea ne indică şi încotro ne îndreptăm. Însă pentru a înţelege ce ne spune Biblia trebuie să o studiem cu atenţie, aşa cum am cerceta o hartă
[Text generic pe pagina 7]
Termenul „păcat“ se poate referi la o acţiune greşită sau la o înclinaţie spre rău. Ne naştem într-o stare păcătoasă, care îşi lasă amprenta asupra acţiunilor noastre. „Pe pământ nu este nici un om drept, care să facă binele fără să păcătuiască.“ — Eclesiastul 7:20
[Text generic pe pagina 8]
Dacă ar trebui să fotocopiezi o coală de hârtie care are o pată pe ea, pata va apărea pe toate copiile. Ca urmaşi ai lui Adam, noi, „copiile“ sale, purtăm cu toţii pata păcatului. E acelaşi semn care a apărut şi pe Adam, pe „original“
[Text generic pe pagina 8]
Biblia spune: „Nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii“ (Ieremia 10:23). Aceasta explică de ce au eşuat eforturile omului de a aduce pacea mondială. Nu a fost creat pentru ‘a-şi îndrepta paşii’ independent de Dumnezeu
[Text generic pe pagina 9]
Psalmistul i-a adresat lui Dumnezeu următoarele cuvinte: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea“ (Psalmul 119:105). Asemenea unei candele, Biblia ne ajută să luăm decizii înţelepte. Asemenea unei ‘lumini pe cărarea noastră’, ea ne iluminează calea pentru a discerne viitorul omenirii
[Chenarul de la pagina 7]
OPTIMISM ŞI REALITATE
În septembrie 2000, statele membre ale Naţiunilor Unite au căzut de acord ca până în 2015 să îndeplinească mai multe obiective. Între acestea se numără:
▪ Reducerea la jumătate a numărului de oameni care trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi, precum şi a numărului celor ce suferă de foame.
▪ Asigurarea unei instruiri primare complete pentru toţi copiii.
▪ Eliminarea inegalităţii între sexe indiferent de nivelul de instruire.
▪ Reducerea cu 66% a mortalităţii în rândul copiilor sub cinci ani.
▪ Reducerea cu 75% a mortalităţii în rândul femeilor la naştere.
▪ Stoparea şi reducerea răspândirii HIV/SIDA, precum şi a altor boli grave ca malaria.
▪ Reducerea cu 50% a numărului de oameni care nu au acces la apă potabilă.
Pot fi atinse aceste obiective? După reevaluarea situaţiei în 2004, un grup internaţional de specialişti în domeniul sănătăţii a tras concluzia că optimismul trebuie temperat de conştientizarea faptului că năzuinţele nu reflectă întotdeauna realitatea. În prefaţa cărţii Starea lumii 2005 (în engl.) se precizează: „Sărăcia încă subminează progresul în multe domenii. Boli precum HIV/SIDA continuă să se răspândească, fiind în multe ţări adevărate bombe cu ceas. În ultimii cinci ani, aproximativ 20 de milioane de copii au murit din cauza unor boli transmise prin apă, boli ce pot fi prevenite, iar sute de milioane de oameni continuă să trăiască în sărăcie şi în mizeria pe care o aduce cu sine lipsa apei potabile şi a instalaţiilor sanitare corespunzătoare“.
[Chenarul/Fotografiile de la paginile 8, 9]
ASPECTE ALE ‘ULTIMELOR ZILE’
Războaie fără precedent. — Matei 24:7; Revelaţia 6:4.
Foamete. — Matei 24:7; Revelaţia 6:5, 6, 8.
Ciume. — Luca 21:11; Revelaţia 6:8.
Creşterea nelegiuirii. — Matei 24:12.
Ruinarea pământului. — Revelaţia 11:18.
Mari cutremure. — Luca 21:11.
Timpuri critice cărora cu greu li se face faţă. — 2 Timotei 3:1.
O iubire de bani exagerată. — 2 Timotei 3:2.
Copii neascultători de părinţi. — 2 Timotei 3:2.
Oameni lipsiţi de afecţiune naturală. — 2 Timotei 3:3.
Iubirea de plăceri ia locul iubirii de Dumnezeu. — 2 Timotei 3:4.
Lipsă a stăpânirii de sine. — 2 Timotei 3:3.
Oameni ce nu iubesc binele. — 2 Timotei 3:3.
Oamenii nu dau atenţie apropiatului pericol. — Matei 24:39.
Batjocoritori care resping dovezile că trăim în ultimele zile. — 2 Petru 3:3, 4.
Predicarea la scară mondială a Regatului lui Dumnezeu. — Matei 24:14.
[Provenienţa fotografiilor]
© G.M.B. Akash/Panos Pictures
© Paul Lowe/Panos Pictures
[Legenda fotografiei de la pagina 9]
Martorii lui Iehova sunt cunoscuţi pentru lucrarea de predicare a veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu