Tinerii se întreabă . . .

De ce îmi fac rău singură?

„Mi-am făcut tăieturi atât de mari la încheieturile mâinilor, că a trebuit să mi se pună câteva copci. Atunci îi spusesem medicului că m-am tăiat într-un bec, lucru adevărat de-altfel, însă nu i-am zis şi că o făcusem intenţionat.“ — Sasha, 23 de ani.

„Părinţii mi-au văzut tăieturile, dar numai pe cele mai mici, care arătau ca nişte zgârieturi. . . . Uneori, vedeau câte o tăietură nouă, aşa că inventam o explicaţie. . . . Nu voiam să afle adevărul.“ — Ariel, 13 ani.

„Îmi provocam răni de la 11 ani. Ştiam că Dumnezeu preţuieşte mult corpul omenesc, dar nici chiar asta nu m-a oprit să-mi fac rău singură.“ — Jennifer, 20 de ani.

POATE şi tu cunoşti pe cineva cu un comportament asemănător cu al acestor fete, Sasha, Ariel ori Jennifer. * Ar putea fi o colegă de şcoală ori chiar fratele sau sora ta. Sau poate chiar tu eşti în această situaţie. Numai în Statele Unite se estimează că milioane de oameni, în mare parte tineri, îşi fac rău singuri în multe moduri, tăindu-se, arzându-se, lovindu-se ori julindu-se. *

Îşi fac rău în mod intenţionat? În trecut, mulţi ar fi asociat un asemenea comportament cu o modă excentrică ori cu o sectă ciudată. În ultimii ani însă, se cunosc tot mai multe despre automutilare. În plus, numărul celor care mărturisesc că au această problemă a crescut considerabil. „Toţi medicii clinicieni spun că fenomenul ia amploare“, declară Michael Hollander, directorul unui centru de tratament din Statele Unite.

Deşi este rareori fatală, automutilarea este periculoasă. Să luăm exemplul lui Beth. „Când mă tai folosesc o lamă“, spune ea. „Am ajuns de două ori la spital: o dată chiar la urgenţă deoarece mă tăiasem rău de tot.“ Ca mulţi alţii care suferă de această tulburare, Beth a continuat să-şi  facă rău singură chiar şi când a devenit adultă. „Fac asta de la 15 ani, iar acum am 30“, mărturiseşte ea.

Eşti şi tu o victimă a acestei practici? Ori poate un cunoscut al tău? Dacă da, nu dispera. Poţi primi ajutor. În numărul următor al revistei Treziţi-vă! vom vedea cum pot fi ajutaţi cei care îşi fac rău singuri. * Mai întâi de toate însă, ar fi bine să vedem ce fel de persoane dezvoltă un astfel de comportament şi de ce fac acest lucru.

Caracteristici diverse

Cei care practică automutilarea nu fac parte dintr-o singură categorie. Unii provin din familii cu probleme, alţii însă din familii fericite, stabile. Unii dintre ei au rezultate slabe la învăţătură; mulţi însă sunt elevi foarte buni. De obicei, nu-i prea poţi identifica pe cei cu un astfel de comportament deoarece o persoană care trece printr-o situaţie dificilă nu lasă mereu să se vadă acest lucru. Biblia spune: „Chiar în mijlocul râsului, inima poate fi mâhnită“. — Proverbele 14:13.

În plus, nu toţi îşi fac rău în aceeaşi măsură. Potrivit unui studiu, unii se taie doar o dată pe an, în timp ce alţii cam de două ori pe zi. Este interesant că numărul băieţilor cu un astfel de comportament este mai mare decât se credea înainte. Totuşi, această practică se observă cu precădere în rândul tinerelor adolescente. *

Chiar dacă au caracteristici atât de diferite, se pare că aceste persoane au totuşi unele trăsături comune. Iată ce se spune într-o enciclopedie despre tineri: „Adolescenţii care practică automutilarea se simt adesea slabi, nu reuşesc să-şi exprime sentimentele în faţa altora, se simt singuri sau lăsaţi deoparte, le e teamă şi au un respect de sine scăzut“.

Unii ar putea spune că această descriere s-ar potrivi aproape oricărui tânăr care, pe măsură ce se maturizează, se confruntă cu temeri şi sentimente de nesiguranţă. Însă pentru persoana care practică automutilarea, lupta este deosebit de dificilă. Întrucât, când se destăinuieşte unui prieten, nu reuşeşte să-şi exprime sentimentele ce o frământă, presiunile de la şcoală, îndatoririle de la muncă sau conflictele de acasă par să o copleşească. Nu vede nici o soluţie şi consideră că nu are cui să i se destăinuiască. Tensiunea pare de nesuportat. În cele din urmă descoperă un lucru: rănindu-se fizic, chinul sufletesc pare să devină mai suportabil şi, cel puţin pentru moment, simte că poate merge mai departe.

Dar de ce recurge la durere fizică în încercarea de a scăpa de chinul sufletesc? Să ilustrăm: Gândeşte-te ce se întâmplă când eşti în cabinetul medical şi aştepţi să ţi se facă o injecţie. Nu ţi s-a întâmplat ca, atunci când asistenta înfige acul, să începi să te ciupeşti ori să apeşi cu unghiile în piele doar pentru a uita de înţepătura acului? Cam la fel se întâmplă şi cu o persoană care practică automutilarea, doar că e vorba de ceva mult mai grav. Când se taie, ea uită oarecum de „înţepătura“ cauzată de chinul sufletesc şi găseşte puţină alinare. Şi cum acest chin e foarte mare, îi este mai uşor să suporte o durere fizică. Din acest motiv probabil, o astfel de persoană a spus că automutilarea este „un medicament pentru temerile mele“.

 „Metodă de luptă contra stresului“

Cei care nu cunosc nimic despre această tulburare ar putea crede că o persoană care îşi face rău singură încearcă de fapt să se sinucidă. Dar, în general, lucrurile nu stau aşa. „De obicei, o astfel de persoană încearcă doar să pună capăt durerii, nicidecum vieţii“, scrie Sabrina Solin Weill, redactor-şef la o revistă pentru adolescenţi. Prin urmare, potrivit unei lucrări de referinţă, automutilarea este „mai degrabă un «colac de salvare» decât o modalitate de a-şi pune capăt vieţii“. Practica mai este numită şi „metodă de luptă contra stresului“. Ce fel de stres?

S-a constatat că mulţi dintre cei ce îşi fac rău singuri au suferit un anumit tip de traumă, de pildă au fost abuzaţi ori neglijaţi în copilărie. În cazul altora, este vorba de un conflict în familie ori de un părinte alcoolic. La unii însă, cauza poate fi o boală psihică.

Ar putea fi şi alte probleme. De exemplu, Sara era victima „perfecţionismului autocritic“, cum îl numeşte ea. Cu toate că făcuse greşeli grave şi primise ajutorul bătrânilor creştini, ea se lupta cu un sentiment exagerat de vinovăţie din cauza imperfecţiunilor zilnice. „Mă gândeam că trebuie să fiu severă cu mine“, spune Sara. „În mintea mea, automutilarea nu era decât autodisciplină. Iar «autodisciplinarea» mea însemna să mă trag de păr, să-mi fac tăieturi la încheieturile mâinilor şi pe braţe, să mă lovesc şi să-mi fac vânătăi urâte şi chiar să mă pedepsesc, de pildă, ţinându-mi mâna în apă foarte fierbinte, stând afară în ger fără haină ori stând nemâncată o zi întreagă.“

În cazul Sarei, automutilarea reflecta un dezgust profund faţă de propria persoană. „Erau momente când ştiam că Iehova m-a iertat pentru greşelile mele, dar aş fi vrut să nu fi făcut asta“, mărturiseşte ea. „Îmi doream să sufăr pentru că mă uram foarte mult. Ştiam că Iehova n-ar fi putut să conceapă un loc de chin precum iadul creştinătăţii, dar îmi doream să fi inventat unul doar pentru mine.“

„Timpuri critice“

Unii se pot întreba de ce o asemenea practică teribilă a devenit cunoscută numai în ultimele decenii. Însă cei ce studiază Biblia ştiu că acestea sunt ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’ (2 Timotei 3:1). Prin urmare, nu sunt surprinşi să afle că unii oameni, chiar tinerii, adoptă un comportament pentru care este greu de găsit o explicaţie.

Biblia recunoaşte că „asuprirea înnebuneşte pe cel înţelept“ (Eclesiastul 7:7). Perioada dificilă a adolescenţei, asociată în unele cazuri cu evenimente tragice din viaţă, poate fi un „sol“ fertil în care se dezvoltă un comportament dăunător, inclusiv automutilarea. Un tânăr care se simte singur şi crede că nu are cui să i se destăinuiască ar putea începe să-şi facă rău în încercarea de a găsi uşurare. Însă oricâtă eliberare ar aduce automutilarea, ea este de scurtă durată. Mai devreme sau mai târziu, problemele vor reapărea şi el va recurge din nou la această practică.

În general, cei care îşi fac rău singuri doresc să se oprească, dar le este foarte greu. Cum au reuşit unii să pună capăt acestui comportament? Vom discuta despre acest lucru în articolul de la rubrica „Tinerii se întreabă . . . Cum pot renunţa la obiceiul de a-mi face rău?“ care va apărea în numărul din februarie 2006 al revistei Treziţi-vă!

[Note de subsol]

MEDITEAZĂ LA ACESTE ÎNTREBĂRI

▪ De ce recurg unii tineri la automutilare?

▪ După ce ai citit acest articol, cum crezi că ai putea înfrunta mai bine unele sentimente ce te frământă?

[Text generic pe pagina 11]

„Chiar în mijlocul râsului, inima poate fi mâhnită“ — Proverbele 14:13

[Text generic pe pagina 11]

„De obicei, o astfel de persoană încearcă doar să pună capăt durerii, nicidecum vieţii“

[Text generic pe pagina 12]

Trăim în ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’ — 2 Timotei 3:1