Mucegaiul: Şi prieten, şi duşman!

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SUEDIA

Unele mucegaiuri salvează vieţi, altele ucid. Unele dau mai mult gust şi aromă anumitor brânzeturi şi vinuri, altele alterează alimentele făcându-le toxice. Unele cresc pe buşteni, altele invadează băile şi cărţile. De fapt, ele se găsesc peste tot în jurul nostru. Poate chiar în timp ce citiţi această frază aţi şi inspirat câţiva spori de mucegai!

DACĂ nu credeţi că sunt peste tot, lăsaţi afară o bucată de pâine. O puteţi lăsa chiar şi în frigider. Nu peste mult timp, pe ea va apărea un strat pufos: mucegaiul!

Ce este mucegaiul?

Mucegaiurile aparţin încrengăturii fungidelor, cu peste 100 000 de specii, dintre care fac parte diverse tipuri de mană, ciuperci, rugina plantelor şi drojdii. Numai despre aproximativ 100 de fungide se ştie că pot cauza boli la om şi animale. Multe altele au un rol esenţial în lanţul trofic: descompun materia organică moartă şi o reciclează, prelucrând elementele esenţiale astfel încât să poată fi folosite de plante. Există şi fungide care trăiesc în simbioză cu alte plante, ajutându-le să absoarbă nutrienţii din sol. Altele însă sunt parazite.

Mucegaiul îşi începe viaţa ca spor microscopic purtat de curenţii de aer. Dacă ajunge pe o sursă de hrană potrivită care are, printre altele, temperatura şi nivelul de umiditate corespunzătoare, sporul germinează, formând nişte celule asemănătoare unor filamente, numite hife. Când hifele alcătuiesc o colonie, rezultă o masă pufoasă de fire încâlcite care se numeşte miceliu, partea vizibilă a mucegaiului. Acesta poate semăna chiar şi cu o pată obişnuită ori cu o pată de murdărie: cam aşa arată mucegaiul când se formează pe rosturile dintre plăcile de faianţă din baie.

Mucegaiul e un maestru în ce priveşte reproducerea. Când se formează mucegai (Rhizopus stolonifer) pe pâine, la început se văd doar nişte puncte negre, micuţe. Ele sunt sporangii, sau corpuri care poartă spori. Un singur punct conţine peste 50 000 de spori, fiecare putând produce sute de milioane de alţi spori în decurs de doar câteva zile! Iar în condiţii favorabile, mucegaiul creşte la fel de bine pe o carte, o cizmă ori un tapet ca şi pe un buştean din pădure.

Dar cum „se hrănesc“ mucegaiurile? Spre deosebire de om şi animale, care mai întâi mănâncă şi apoi asimilează alimentele prin digestie, în cazul mucegaiurilor acest proces de obicei se inversează. Când moleculele organice sunt prea mari ori prea complexe pentru a le putea mânca, mucegaiurile eliberează treptat nişte enzime digestive care descompun moleculele respective în unităţi mai simple, pe care apoi le absorb. În plus, deoarece nu se pot deplasa în căutare de hrană, mucegaiurile trebuie să trăiască în interiorul sursei lor de hrană.

Mucegaiurile pot produce substanţe toxice numite micotoxine, care ar putea cauza reacţii adverse la  om şi animale. Se poate intra în contact cu mucegaiul prin inhalare, ingestie ori prin contact direct cu pielea. Dar lucrurile nu stau chiar atât de rău, întrucât mucegaiul are şi unele proprietăţi foarte folositoare.

Faţa prietenoasă a mucegaiului

În 1928, omul de ştiinţă Alexander Fleming a observat întâmplător că mucegaiul verde are proprietăţi bactericide. Ulterior, mucegaiul care ucide bacteriile, dar care este inofensiv pentru om şi animale, a fost numit Penicillium notatum. Această descoperire a dus la apariţia penicilinei, despre care s-a spus că e „singurul medicament din epoca modernă care a salvat cele mai multe vieţi“. Pentru cercetările lor, Fleming şi colegii săi, Howard Florey şi Ernst Chain, au primit Premiul Nobel pentru medicină în 1945. De atunci încoace, din mucegaiuri s-au obţinut şi alte medicamente, unele fiind utilizate în tratamentul cheagurilor de sânge, a migrenelor ori a bolii Parkinson.

Mucegaiul este o binecuvântare şi pentru cerul gurii. Să ne gândim, de exemplu, la diverse sortimente de brânză. Ştiaţi că brânza Brie, Camembert, Gorgonzola, Roquefort, Stilton şi o specialitate de brânză daneză îşi datorează gustul şi aroma distincte unor specii de mucegai Penicillium? Chiar şi unele salamuri, sosul de soia şi berea le sunt foarte „îndatorate“ mucegaiurilor.

Despre vin se poate spune acelaşi lucru. Un vin de desert excelent se obţine dacă anumite soiuri de struguri se recoltează la momentul potrivit, când pe fiecare ciorchine s-a format un anumit strat de mucegai. Mucegaiul Botrytis cinerea, numit „putregaiul nobil“, măreşte conţinutul de zaharuri din struguri, îmbunătăţindu-i aroma. Iar în beciuri, mucegaiul Cladosporium cellare vine ca o completare în procesul de maturare a vinului. Am putea parafraza o zicală a viticultorilor unguri: ‘Un mucegai nobil face un vin bun’.

Când mucegaiul devine un duşman

Caracteristicile dăunătoare ale anumitor mucegaiuri sunt cunoscute de foarte mult timp. În secolul al VI-lea î.e.n., asirienii foloseau mucegaiul Claviceps purpurea pentru a otrăvi fântânile duşmanilor, aceasta fiind o formă antică a războiului biologic. În Evul Mediu, acelaşi mucegai, care se formează uneori pe secară, le-a provocat multora crize de epilepsie, senzaţii dureroase de arsură, cangrene şi halucinaţii. Cunoscută în prezent ca ergotism, boala fusese numită „focul Sf. Anton“ deoarece mulţi bolnavi mergeau în pelerinaj în Franţa unde se afla racla Sf. Anton, sperând să fie vindecaţi în chip miraculos.

Cea mai puternică substanţă cancerigenă cunoscută este aflatoxina, o toxină produsă de nişte mucegaiuri. Într-o ţară asiatică se înregistrează anual 20 000 de decese din cauza aflatoxinei. Acest compus letal a fost folosit la unele arme biologice moderne.

 Însă în viaţa de zi cu zi, simptomele expunerii la mucegaiurile obişnuite ne creează mai degrabă un disconfort, decât să ne pună în pericol sănătatea. „Majoritatea mucegaiurilor nu sunt dăunătoare, chiar dacă le-am inhala“, se arată într-un buletin medical (UC Berkeley Wellness Letter). De obicei, reacţii adverse pot avea alergicii, cei cu boli pulmonare precum astmul, cei sensibili la substanţe chimice, persoanele cu sistemul imunitar slăbit ori agricultorii care pot fi expuşi unor cantităţi excesive de mucegai. Copiii mici şi persoanele în vârstă pot fi afectaţi într-o măsură mai mare în urma expunerii la mucegai.

Potrivit Departamentului de Servicii Medicale din California (SUA), mucegaiul poate provoca următoarele simptome: ‘Probleme respiratorii, cum ar fi respiraţie şuierătoare, greutate în respiraţie, respiraţie rapidă; congestii nazale şi ale sinusurilor; iritaţie oculară (arsuri, lăcrimare sau înroşirea ochilor); tuse seacă, scurtă; iritaţie nazală sau la nivelul gâtului; erupţii ori iritaţii cutanate’.

Mucegaiul şi clădirile

În unele regiuni nu e ceva neobişnuit să auzi că şcolile se închid sau că oamenii sunt evacuaţi din case ori birouri pentru efectuarea unor lucrări de îndepărtare a mucegaiului. La începutul anului 2002, Muzeul de Artă Modernă din Stockholm (Suedia), deschis publicului de puţin timp, a trebuit să fie închis din cauza mucegaiului. Lucrările au costat aproximativ 4 milioane de euro! Dar de ce s-au înmulţit aceste cazuri în ultima perioadă?

Se pare că e vorba de doi factori principali: materialele de construcţie şi proiectele. În ultimele decenii, ca materiale de construcţie s-au folosit şi produse care favorizează formarea mucegaiului. Un exemplu în acest sens sunt plăcile de ipsos, care se realizează adesea din mai multe straturi de carton fixate pe un miez de ipsos întărit. Acest miez reţine umiditatea. Prin urmare, dacă materialul rămâne umed un timp îndelungat, sporii de mucegai pot germina şi se pot extinde hrănindu-se cu cartonul din placă.

Şi proiectele de structură s-au schimbat. Înainte de anii ’70, multe clădiri din Statele Unite şi din alte ţări erau mai puţin izolate şi etanşate decât cele care se realizează după proiecte mai recente. Schimbările au venit din dorinţa de a realiza clădiri mai economice din punct de vedere energetic, reducând la minimum schimbul de căldură interior-exterior şi etanşând mai bine clădirea. Însă din acest motiv, când apa se infiltrează, umezeala rămâne mai mult timp, ceea ce contribuie la formarea mucegaiului. Există o soluţie la această problemă?

Cea mai eficientă soluţie, sau cel puţin soluţia prin care se reduce la minimum problema mucegaiului, este aceea de păstra totul în casă curat şi uscat şi de a menţine un nivel scăzut al umidităţii. Dacă observaţi că undeva este umezeală, uscaţi imediat suprafaţa şi faceţi schimbările ori reparaţiile necesare pentru ca apa să nu se mai acumuleze în acel loc. De exemplu, păstraţi acoperişul şi jgheaburile de scurgere a apei de pe acoperiş curate şi în stare bună. Asiguraţi-vă că terenul din jurul casei este puţin înclinat astfel încât apa să nu se acumuleze la baza fundaţiei. Dacă aveţi aparat de aer condiţionat, păstraţi curate tăvile pentru colectarea condensului şi asiguraţi-vă că tuburile de scurgere a condensului nu sunt înfundate.

„Pentru a ţine sub control mucegaiul este esenţial să se ţină sub control umiditatea“, se spune într-o lucrare de specialitate. Unele măsuri simple vă pot scuti de o „întâlnire“ neplăcută cu mucegaiul. În unele privinţe, mucegaiul este ca focul. Poate face rău, dar poate fi şi deosebit de util. Acest lucru depinde în mare parte de modul în care îl utilizăm şi îl ţinem sub control. Bineînţeles că mai avem multe de învăţat despre mucegai. Însă cunoaşterea uluitoarelor creaţii ale lui Dumnezeu nu poate fi decât în avantajul nostru.

[Chenarul/Fotografia de la paginile 14, 15]

SE VORBEŞTE ÎN BIBLIE DESPRE MUCEGAI?

În Biblie se menţionează ‘lepra peste o casă’, cu referire la construcţia în sine (Leviticul 14:34–48). S-a sugerat că acest fenomen, numit şi „lepră care roade“, ar fi o formă de mucegai, însă acest lucru nu e sigur. Indiferent ce ar fi fost, Legea lui Dumnezeu îi cerea proprietarului casei să scoată pietrele atinse de boală, să răzuiască tot interiorul casei şi să arunce în afara cetăţii „într-un loc necurat“ tot ceea ce bănuia că fusese atins de boală. Dacă ea apărea din nou, întreaga casă trebuia declarată necurată, apoi era dărâmată, iar resturile aruncate. Instrucţiunile detaliate date de Iehova demonstrează iubirea sa profundă faţă de membrii poporului său şi faţă de sănătatea lor.

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Medicamentele obţinute din anumite tipuri de mucegai au salvat multe vieţi

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Plăcile de ipsos şi tapetele de vinil pot reţine umezeala, ducând la apariţia mucegaiului