Pe urmele muflonului

Într-o splendidă dimineaţă de primăvară, înarmaţi cu hărţi, camere foto, pălării şi bocanci, urcăm în maşina de teren şi pornim la drum. Destinaţia noastră este pădurea Paphos, situată la mare altitudine în lanţul muntos Troodos de pe insula Cipru. Sperăm să zărim muflonul, animal sfios din fire. Dar ce fel de animal este acesta?

MUFLONII sunt o specie de oi sălbatice, care populează întreaga regiune mediteraneeană. Însă specia care ne-a stârnit curiozitatea există numai în Cipru. Muflonul îmbină frumuseţea căprioarei cu agilitatea caprei sălbatice. Zoologii îl numesc Ovis gmelini ophion, pe când ciprioţii, agrinó. El poate fi zărit numai în regiunile montane izolate.

Ieşim de pe autostradă şi pătrundem în zona deluroasă de la poalele munţilor. Străbatem apoi o frumoasă vale. Satele îmbracă dealurile, iar livezile dau culoare văii. Nu după mult timp, drumul nu mai este atât de bun, iar pe alocuri vehiculul se apropie primejdios de mult de buza prăpăstiei. După ce ne adâncim în pădurea Paphos, pe a cărei suprafaţă de 60 000 ha cresc pini şi cedri, ajungem la destinaţie, popasul silvic. Comandăm o cafea şi stăm de vorbă cu Andreas, un paznic forestier în uniformă verde, care vorbeşte cu mult entuziasm despre muflon.

Muflonul, spune el, este cel mai mare mamifer din Cipru. În trecut, pe insulă hoinăreau mulţi mufloni. Apar şi în multe mozaicuri greco-romane, iar scrierile medievale înfăţişează partide aristocratice de vânătoare în pădurea Paphos.

În timp ce ne îndrumă spre un loc împrejmuit, Andreas ne spune mai multe despre muflonul din Cipru. Aflăm, de pildă, că, odată cu apariţia puştii de vânătoare, populaţiile de mufloni au scăzut drastic. Legile cipriote privitoare la vânătoare şi la ocrotirea muflonului nu au fost revizuite decât în 1938. Pentru stăvilirea braconajului a fost nevoie de colaborarea paznicilor forestieri şi a poliţiei. Un an mai târziu, vânătorilor li s-a interzis accesul în pădure. Aceste schimbări, alături de măsurile luate începând din 1960, au avut drept rezultat creşterea explozivă a populaţiei de mufloni.

Prima întâlnire cu muflonul

Îl urmăm pe Andreas spre un loc îngrădit. Ne face semn să păstrăm liniştea. Pândim printre arbuşti şi copaci. Apoi o  luăm după el şi urcăm câţiva paşi. Aici vedem trei femele adulte şi doi miei de curând născuţi păscând într-un luminiş. Animalele adulte au circa 90 cm înălţime, iar blana lor este castanie. Pe burtă este aproape albă.

Având hrană din abundenţă în această perioadă a anului, adulţii sunt prea ocupaţi cu păscutul ca să ne mai bage în seamă. Mieii însă se opresc din zburdat şi, curioşi, fac câţiva paşi spre noi. Suntem plăcut surprinşi! Clicul camerei foto însă îi sperie şi, cât ai clipi, tot grupul se face nevăzut în pădure.

Încântaţi de privelişte, ne hotărâm să explorăm pădurea pe jos, nădăjduind să zărim muflonii în mediul lor. Andreas ne sugerează să pornim la revărsatul zorilor, când animalele se aventurează uneori spre marginea pădurii după hrană. Întrucât intenţionăm să ne întindem corturile în vale peste noapte, muntele ce străjuieşte valea ar putea fi locul ideal de explorat. Aflăm că muflonii cutreieră versanţii mai înalţi în lunile mai calde, iar iarna, când piscurile sunt înzăpezite, caută plante pe la poale, îndrăznind uneori chiar să iasă în câmp deschis.

Toamna se împerechează. Cât e iarna de lungă, muflonii hoinăresc în turme de 10 până la 20 de animale. Când se nasc mieii, în lunile aprilie şi mai, turmele se despart în cete mai mici, cum era cea pe care am zărit-o mai înainte. Masculilor adulţi le place să pască singuri.

Un berbec în sălbăticie

A doua zi în zori, am urcat cu maşina pe versant, am lăsat-o într-o poiană şi am luat-o la picior prin pădure înainte ca soarele să se înalţe pe cer. Pădurea e încă adormită şi o ceaţă diafană învăluie copacii. Oprindu-ne să-i ascultăm liniştea, zărim un mascul musculos, în toată frumuseţea lui, care-şi lepădase aproape toată blana groasă de iarnă. Are pe piept o blană neagră. Ţanţoş, cu capul sus, se uită lung la noi pe sub genele-i negre şi ne adulmecă. Coarnele lui groase şi răsucite trebuie să aibă cel puţin 40 cm lungime! Are o statură mai mare decât a femelelor pe care le văzuserăm cu o zi înainte şi cântăreşte vreo 35 kg.

Rămânem încremeniţi, cu răsuflarea tăiată. Se pare însă că prudenta vietate ne-a simţit, pentru că îşi clatină capul în sus şi-n jos şi o ia la goană. Ceea ce am văzut şi am învăţat în aceste două zile ne-a impresionat profund. Mai mult, ne-a sporit aprecierea faţă de Creatorul nostru, care a spus: „Ale Mele sunt toate fiarele pădurii, toate animalele de pe o mie de dealuri“. — Psalmul 50:10.

[Legenda fotografiilor de la paginile 24, 25]

Muflon de Cipru (în spate) şi muflon european (în prim-plan)

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 25]

Dreapta sus: Oxford Scientific/​photolibrary/​Niall Benvie; muflonul european: Oxford Scientific/​photolibrary