Bureţii-de-mare — Organisme simple, dar uluitoare

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

V-AŢI spăla cu scheletul unui animal? Probabil că nu vă surâde ideea. Totuşi, buretele natural de baie nu este altceva decât scheletul fibros al unui animal.

„Bureţii-de-mare, sau spongierii, constituie cea mai veche şi mai simplă încrengătură a regnului animal“, se spune în National Geographic News. Din acest motiv, unii au emis ipoteza că strămoşul comun al animalelor şi al omului a fost un spongier. Într-o ştire referitoare la un documentar de televiziune, acest spongier a fost numit „Eva regnului animal“, cu alte cuvinte „strămoşul oricărei forme de viaţă“.

Dar ce cunosc oamenii de ştiinţă despre spongieri? Sunt ei nişte vieţuitoare simple? Sau sunt mărturii vii ale unui proiect impresionant?

N-au inimă, n-au creier: Nici o problemă!

Chiar dacă spongierii arată ca nişte plante, Aristotel şi Pliniu cel Bătrân i-au catalogat drept ceea ce sunt, şi anume animale. Potrivit specialiştilor, în lacurile şi oceanele lumii trăiesc cel puţin 15 000 de specii de spongieri, într-o uluitoare varietate de forme şi culori. Ei pot semăna cu nişte degete subţirele ori cu butoiaşe bombate; pot semăna şi cu nişte covoare întinse, cu evantaie elegante sau chiar cu vase fragile de cristal. Iar acestea nu sunt decât câteva dintre formele lor! Unii sunt mai mici decât un bob de orez, în timp ce alţii cresc mai înalţi decât un om. Cercetătorii spun că există spongieri care au probabil câteva sute de ani.

„Spongierii se deosebesc de celelalte animale în ce priveşte structura, funcţiile şi dezvoltarea“, se spune în Encyclopædia Britannica. În ce sens? Spre deosebire de alte animale, spongierii nu au organe interne. Dar cum trăiesc ei dacă nu au nici inimă, nici creier, nici sistem nervos? În interiorul buretelui, celule minuscule îndeplinesc numeroasele funcţii necesare susţinerii vieţii. Celule specializate prind hrana, transportă substanţele nutritive ori elimină reziduurile. Altele se ocupă cu realizarea componentelor scheletului sau ale pielii. Alte celule pot chiar să se transforme în alt tip de celule, în funcţie de necesităţi.

Spongierii sunt unici şi în alte privinţe. Încercaţi să treceţi un burete viu printr-o sită şi veţi vedea că celulele se vor aduna formând la loc buretele. Măcinaţi doi bureţi împreună şi veţi vedea cum celulele se vor separa încetul cu încetul pentru a reconstitui fiecare burete, exact aşa cum a fost la început. „Nici o altă plantă ori animal nu se poate regenera în acest mod“, se spune în National Geographic News.

Spongierii se remarcă şi printr-o uluitoare flexibilitate a modului de reproducere. Unii spongieri echipează şi lansează „navete“ celulare pentru a coloniza alte zone. Călătorind într-o stare în care funcţiile lor vitale sunt întrerupte temporar, aceşti „colonizatori“ în cele din urmă aterizează, se trezesc la viaţă, după care ies din „navetă“ şi produc un nou spongier. În cazul altora se poate vorbi de înmulţire sexuată, când spongierii îşi schimbă sexul în funcţie de necesităţi. Unii spongieri depun ouă. „Cu cât examinăm mai îndeaproape aceste organisme, considerate cele mai simple, cu atât descoperim o mai mare complexitate“, a scris uluit Paul Morris.

Aspiratoare marine

Spongierii au „un sistem de hrănire unic în lumea animalelor“, scrie zoologul Allen Collins. Nişte pori micuţi de pe suprafaţa corpului duc spre un labirint de tunele şi camere ce se găsesc peste tot în interiorul spongierului. Pereţii acestui labirint sunt căptuşiţi cu milioane de minuscule celule flagelate cu guleraş, numite coanocite. Fiecare celulă are un filament asemănător unui flagel, care se mişcă înainte şi înapoi. „Ca vâslaşii de pe o galeră romană, [aceste celule] împing  un curent constant de apă spre alte celule ale buretelui, care au rolul de a prinde şi de a ingera particulele de hrană conţinute în apă“, explică Ben Harder, autor de articole ştiinţifice. Pompând într-o oră un volum de apă de până la 10 ori mai mare decât volumul propriu, spongierul extrage substanţe nutritive, substanţe toxice şi aproximativ 90% din totalul bacteriilor prezente în apă. Un spongier poate chiar să regleze viteza de pompare ori să inverseze sensul de pompare pentru a compensa schimbarea direcţiei curenţilor de apă sau pentru a elimina  sedimente interne. „Spongierii sunt . . . cele mai eficiente aspiratoare ale mării“, afirmă dr. John Hooper.

Întrucât printr-un burete trece în permanenţă apă şi hrană, el devine o locuinţă ideală pentru crevete, crabi şi alte vieţuitoare micuţe. S-a găsit un burete care avea 17 128 de „locatari“. Multor bacterii, alge şi fungi le place să trăiască în simbioză cu spongierii. Bacteriile pot reprezenta până la 50% din greutatea unui burete ud.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că bureţii şi „locatarii“ lor constituie o promiţătoare sursă de medicamente noi, cu proprietăţi deosebite. Unii cred că aceste medicamente ar putea fi utile în lupta împotriva SIDA, a cancerului, a malariei şi a altor boli. Referindu-se la un astfel de compus spongios, cercetătoarea Shirley Pomponi a spus: „Natura ne oferă mult mai multe molecule interesante decât cele pe care le concepem noi pe calculator“.

Modele uluitoare de cristale

Spre deosebire de bureţii de baie moi şi fibroşi, mulţi bureţi sunt rigizi ori au un aspect abraziv. Aceşti spongieri conţin milioane de cristale micuţe numite spicule. Dacă am examina la microscop aceste spicule, am rămâne uluiţi de varietatea şi de frumuseţea lor ce depăşeşte imaginaţia. Întrucât se leagă unele de altele în diverse moduri, spiculele pot forma schelete complicate, armuri protectoare şi chiar cabluri lungi de 3 m şi groase de 1 cm. Un spongier carnivor îşi prinde prada cu ajutorul unor plase de pescuit, asemănătoare materialului folosit în sistemul de închidere Velcro.

„Coşuleţul Venerei“, care trăieşte la mari adâncimi în mări, se foloseşte de aceste spicule pentru a realiza o complicată împletitură silicioasă, de o frumuseţe uluitoare. Fibrele silicioase extrem de pure seamănă foarte bine cu cablurile de fibră optică din comerţ. „Aceste fibre optice biologice sunt foarte rezistente“, explică o cercetătoare. „Le poţi lega strângând bine nodurile şi, spre deosebire de fibrele din comerţ, nu se vor rupe.“ Oamenii de ştiinţă nu reuşesc încă să înţeleagă cum se dezvoltă aceste fibre complexe în apa mării, la temperaturi scăzute. „În acest caz, un organism relativ simplu deţine soluţia la o problemă foarte complicată din domeniul opticii integrate şi al proiectării materialelor“, declară Cherry Murray de la Laboratoarele Bell.

Întâmplare sau proiect?

După analizarea numeroaselor şi uluitoarelor caracteristici ale spongierilor, dr. Hooper face următoarea observaţie: „Acest «spongier simplu» este, de fapt, [un animal] foarte complex, pe care nici până azi nu am reuşit să-l înţelegem bine“. Aşadar, este cât se poate de firesc să ne întrebăm: Cum şi de ce a apărut acest organism complex? Să fie rezultatul întâmplării? Sau o uluitoare mărturie a existenţei unui Proiectant inteligent?

Deşi poate că unii nu vor să accepte existenţa unui Creator, mulţi vor fi de acord însă cu observaţia făcută de un psalmist din antichitate: „Cât de multe sunt lucrările Tale, DOAMNE! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pământul este plin de bogăţiile Tale . . . [de] vietăţi mici şi mari“. — Psalmul 104:24, 25.

[[Schiţa/Fotografiile de la pagina 23]

Structura tipică a unui spongier. Imagine mărită a celulelor care pompează apa

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Spicule ale unui spongier

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

„Coşuleţul Venerei“

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 23]

Căluţ-de-mare: Rudie H Kuiter; cele trei fotografii din dreapta sus: dr. John Hooper, Queensland Museum

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 24]

Sus: Eye of Science/Photo Researchers, Inc.; jos: Kim Taylor / Warren Photographic