Cât de mult puteţi trăi?

„Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui.“ — IOV 33:25.

CÂND un câine moare, după ce a trăit 10 sau 20 de ani, se poate spune că a făcut probabil cam tot ceea ce face în general un câine. A crescut căţeluşi, a alergat după pisici, a îngropat oase şi şi-a păzit stăpânul. Dar când un om moare, după ce a trăit 70 sau 80 de ani, se constată că el nu a făcut decât o mică parte din ceea ce ar fi putut să facă. Dacă i-a plăcut sportul, probabil că a excelat doar în unu sau două sporturi. Dacă i-a plăcut muzica, probabil că a ajuns să ştie să cânte foarte bine la unu sau două instrumente. Dacă i-a plăcut să le vorbească oamenilor în limba lor maternă, poate că a ajuns să vorbească fluent doar două sau trei limbi străine. Ar fi putut să se bucure de mult mai multe lucruri: să cunoască oameni, să descopere lucruri noi şi să se apropie de Dumnezeu. Şi asta doar dacă ar fi trăit mai mult!

Poate că vă întrebaţi: De ce să-l fi înzestrat Dumnezeu pe om cu o minte capabilă să găsească plăcere în atât de multe lucruri, ca apoi să-l împiedice să se bucure de ele stabilindu-i o durată de viaţă ce-i permite să facă atât de puţin? Durata scurtă de viaţă a omului pare să nu se potrivească cu ideea de proiect conceput cu un scop, atât de evidentă în creaţie. O altă întrebare pe care probabil v-o puneţi ar fi: De ce să-l fi înzestrat Dumnezeu pe om cu calităţi unice, precum dreptatea şi compasiunea, şi în acelaşi timp să întipărească în el înclinaţia de a face rău?

Dacă aţi vedea o maşină frumoasă, dar lovită, v-aţi gândi că aşa era modelul? Bineînţeles că nu! Fără îndoială că vă spuneţi: Nu aşa trebuia să arate maşina! Trebuie să fi fost frumos realizată, însă cineva a lovit-o. În mod asemănător, când ne gândim la viaţa omului, această minunată moştenire pe care am primit-o, nu putem decât să tragem concluzia că în prezent viaţa nu este aşa cum ar fi trebuit să fie. Durata scurtă a vieţii noastre şi înclinaţia de a face rău sunt ca nişte lovituri urâte. În mod clar cineva a distrus frumoasa noastră moştenire. Dar cine a făcut-o? Biblia arată cu claritate cine este vinovatul.

Dacă omul a avut un început bun, adică a avut capacitatea de a trăi veşnic, cine ar fi putut distruge frumoasa noastră moştenire? Nimeni altul decât primul strămoş al oamenilor, din care ne tragem cu toţii! Oricare alt om n-ar fi putut distruge decât genele câtorva oameni, adică pe cele ale propriilor lui descendenţi. Realitatea confirmă cele spuse de Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu: „Printr-un singur om [Adam, primul om] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii“ (Romani 5:12). Prin urmare,  Scripturile îl găsesc pe Adam vinovat de distrugerea moştenirii noastre. Dar cum ar fi trebuit să fie viaţa omului, potrivit proiectului iniţial?

Cum era proiectul iniţial

Când afirmă că moartea ‘a intrat în lume’, Biblia vrea să spună că la început omul nu trebuia să moară. În cazul oamenilor, bătrâneţea şi moartea sunt consecinţe ale răzvrătirii primului om împotriva lui Dumnezeu. Animalele însă nu au fost create să trăiască veşnic. — Geneza 3:21; 4:4; 9:3, 4.

Oamenii au fost creaţi diferiţi de animale. Omul e superior animalelor, aşa cum îngerii sunt superiori oamenilor (Evrei 2:7). Spre deosebire de animale, omul a fost făcut „după chipul lui Dumnezeu“ (Geneza 1:27). În plus, în paginile Bibliei, Adam este numit „fiul lui Dumnezeu“, lucru care nu se poate spune despre animale (Luca 3:38). Aşadar, avem motive întemeiate să credem că omul nu trebuia să îmbătrânească şi să moară. Dumnezeu ‘nu moare’ şi nici nu i-a creat pe fiii lui să moară. — Habacuc 1:12, NW; Romani 8:20, 21.

Putem înţelege mai clar care a fost proiectul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la viaţa omului dacă analizăm consemnările istorice despre primele generaţii. Oamenii din acea vreme trăiau sute de ani. Adam a trăit 930 de ani. Câteva generaţii mai târziu, Sem, fiul lui Noe, a trăit doar 600 de ani, iar Arpacşad, nepotul lui Noe, a trăit 438 de ani * (Geneza 5:5; 11:10–13). Mai târziu, Avraam a trăit 175 de ani (Geneza 25:7). Păcatul pare să fi afectat durata de viaţă tot mai mult, aceasta scurtându-se cu cât oamenii se îndepărtau de proiectul perfect de la început. Însă, iniţial, omul trebuia să trăiască veşnic. Aşadar, este cât se poate de firesc să ne întrebăm: Mai doreşte Dumnezeu ca oamenii să aibă parte de o viaţă fără sfârşit pe pământ?

Eliberaţi de îmbătrânire

Întrucât Iehova Dumnezeu declarase că oricine nu va asculta de El va plăti preţul pentru păcatul lui murind, se părea că descendenţii lui Adam erau într-o situaţie fără ieşire (Geneza 2:17). Cu toate acestea, Scripturile inspirate au oferit o speranţă: cineva avea să plătească pentru ca omul să fie eliberat de îmbătrânire. Iată ce citim: „«Salvează-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!» Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui“ (Iov 33:24, 25; Isaia 53:4, 12). Aici Biblia prezintă o perspectivă minunată: Cineva plăteşte o răscumpărare pentru ca oamenii să fie eliberaţi de îmbătrânire!

Cine putea plăti această răscumpărare? Ea nu putea fi plătită cu bani. Referindu-se la oamenii imperfecţi, Biblia spune: „Nici unul nu poate să răscumpere pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării pentru el însuşi . . . ca să trăiască pe vecie“ (Psalmul 49:7–9). Totuşi, Isus Cristos a avut ceva mult mai valoros decât banii. Când a fost pe pământ, el s-a bucurat de o viaţă umană perfectă deoarece, ca Fiu al lui Dumnezeu, nu a moştenit păcatul lui Adam. Isus a spus că a venit „să-şi dea sufletul ca răscumpărare în schimbul multora“. Cu altă ocazie a zis: „Am venit ca . . . să aibă viaţă, şi să o aibă din abundenţă“. — Matei 20:28; Ioan 10:10.

Speranţa vieţii veşnice a fost o temă importantă a predicării lui Isus. Petru, un discipol fidel, i-a zis cândva: „Tu ai cuvinte de viaţă veşnică“ (Ioan 6:68). Ce vrea să spună Biblia prin expresia „viaţă veşnică“?

Viaţă fără sfârşit

Apostolii lui Isus nutreau speranţa de a trăi etern în cer, făcând parte din guvernul Regatului  lui Isus (Luca 22:29; Ioan 14:3). Cu toate acestea, Isus a vorbit de multe ori despre scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ (Matei 5:5; 6:10; Luca 23:43). Prin urmare, miracolele înfăptuite de Isus şi învăţăturile sale despre viaţa veşnică constituie o confirmare a promisiunilor lui Dumnezeu făcute cu mult timp în urmă prin profetul Isaia: „Nimiceşte moartea pe vecie: Stăpânul, DOMNUL [Iehova, NW] va şterge lacrimile de pe toate feţele“ (Isaia 25:8). Viaţa omului nu se va mai limita la câţiva ani de tinereţe, care zboară iute, urmaţi de o perioadă de declin.

În lumea nouă a lui Dumnezeu, odată ajunşi la perfecţiune, oamenii fideli vor fi eliberaţi de îmbătrânire. În Biblie se spune: „Creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia descompunerii şi va avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“ (Romani 8:21). Gândiţi-vă! Oamenii vor continua să crească în înţelepciune şi-şi vor îmbogăţi experienţa. Iar secolele vor trece şi vigoarea fizică a tinereţii nu le va scădea. Veţi ajunge să trăiţi toate acestea?

Cât de mult veţi trăi?

Potrivit cuvintelor lui Isus, populaţia pământului va scădea drastic după ziua de judecată a lui Dumnezeu (Matei 24:21, 22). Iată ce a zis Isus: „Larg şi spaţios este drumul care duce la distrugere, şi mulţi sunt cei care intră pe el; în timp ce strâmtă este poarta şi îngust drumul care duce la viaţă, şi puţini sunt cei care îl găsesc“. — Matei 7:13, 14.

Pentru a vă număra printre cei ce vor avea viaţă eternă, trebuie să ajungeţi să vă bucuraţi de favoare în ochii lui Dumnezeu. Un prim pas este acela de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Iată ce a spus Isus: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat“ (Ioan 17:3). E adevărat, pentru a-l cunoaşte bine pe Dumnezeu trebuie eforturi, însă merită. Şi pentru a câştiga bani cu care să ne asigurăm hrana zilnică trebuie eforturi. Asemănând cunoştinţa despre Dumnezeu cu hrana, Isus ne-a îndemnat: „Lucraţi nu pentru hrana care piere, ci pentru hrana care rămâne pentru viaţă veşnică“ (Ioan 6:27). Nu merită oare să depunem toate eforturile pentru a obţine viaţă fără sfârşit? — Matei 16:26.

Isus a zis: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16). Aşadar, cât de mult veţi trăi? Depinde de cum veţi răspunde la iubirea lui Dumnezeu.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 7]

După ce a trăit 80 de ani, un om nu a realizat decât o mică parte din ceea ce ar fi putut să facă

[Text generic pe pagina 8]

Prin modul în care au fost creaţi, oamenii sunt superiori animalelor

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Era prevăzută şi lovitura în proiectul acestei maşini?

[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]

Cuvântul lui Dumnezeu arată că oamenii se vor întoarce ‘la zilele tinereţii lor’