De ce îmbătrânim?

„Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.“ — IOV 14:1.

PROBABIL vă gândiţi că tot ceea ce este viu trebuie neapărat să se şi uzeze. Maşinile şi aspiratoarele folosite zilnic ajung, în cele din urmă, să nu mai funcţioneze. E uşor să tragem concluzia că lucrurile ar sta oarecum la fel şi cu animalele care îmbătrânesc şi mor. Însă profesorul de zoologie Steven Austad spune: „Organismele vii sunt foarte diferite de maşini. De fapt, ceea ce le distinge net este chiar capacitatea lor de a se repara singure“.

Modul în care organismul nostru se repară după ce a suferit un accident este uluitor. Însă reparaţiile de rutină sunt, în unele privinţe, şi mai uluitoare. Să ne gândim, de exemplu, la oase. „Privit din afară, osul pare un ţesut mort. În realitate însă, este un ţesut viu care se distruge şi se reface neîncetat pe tot parcursul vieţii de adult“, explică revista Scientific American. „În urma acestui proces de refacere, întregul schelet este, de fapt, înlocuit la fiecare 10 ani.“ Alte părţi ale corpului se reînnoiesc şi mai des. Unele celule ale pielii, ficatului şi intestinelor pot fi înlocuite aproape zilnic. În fiecare secundă, organismul nostru produce aproximativ 25 de milioane de noi celule care le vor înlocui pe altele. Dacă acest lucru nu s-ar întâmpla şi dacă toate părţile corpului nostru n-ar fi reparate ori înlocuite în mod constant, am îmbătrâni încă din copilărie.

Ideea că noi, oamenii, nu ne uzăm a fost înţeleasă într-un mod şi mai remarcabil când biologii au început să studieze moleculele din interiorul celulelor vii. Când celulele noastre sunt înlocuite, fiecare celulă nouă trebuie să aibă o copie a ADN-ului nostru, molecula care conţine o mare parte din informaţiile necesare pentru a reproduce întregul nostru organism. Imaginaţi-vă de câte ori a fost reprodus ADN-ul, nu doar în propriul organism în timpul vieţii voastre, ci de când există oameni pe pământ! Pentru  a înţelege cât de uluitor este acest proces, să ne gândim ce s-ar întâmpla dacă am folosi un xerox pentru a copia un document, iar copia obţinută am folosi-o pentru a face următoarea copie. Dacă am repeta procesul de copiere de multe ori, calitatea copiilor ar deveni tot mai slabă, iar în final textul de pe foaie nu s-ar mai putea citi deloc. Din fericire, calitatea ADN-ului nostru nu se deteriorează, cu alte cuvinte ADN-ul nu se uzează de-a lungul diviziunii repetate a celulelor. De ce? Deoarece celulele noastre au diverse mecanisme prin care repară erorile de copiere a ADN-ului. Dacă n-ar fi fost aşa, omenirea s-ar fi prefăcut demult într-un morman de praf!

Având în vedere că toate elementele organismului nostru — de la structurile mari la micuţele molecule — sunt înlocuite ori reparate în mod constant, înseamnă că procesul de îmbătrânire nu poate fi explicat pe deplin prin teoria uzurii. Numeroasele sisteme ale organismului nostru se repară sau se înlocuiesc pe parcursul multor ani, fiecare sistem avându-şi propriul mod şi ritm de refacere. Dacă aşa stau lucrurile, atunci de ce toate încep să nu mai funcţioneze cam în acelaşi timp?

Este îmbătrânirea programată?

De ce o pisică domestică trăieşte 20 de ani, dar un oposum *, care e la fel de mare cât o pisică, trăieşte doar 3 ani? De ce un liliac trăieşte 20, chiar 30, de ani, dar un şoarece doar 3 ani? De ce o ţestoasă uriaşă trăieşte 150 de ani, dar un elefant doar 70 de ani? Factori precum alimentaţia, greutatea corporală, mărimea creierului ori metabolismul nu pot constitui o explicaţie pentru aceste diferenţe în ce priveşte durata de viaţă. Iată ce se spune în Encyclopædia Britannica: „În codul genetic se află instrucţiunile care stabilesc vârsta pe care o specie nu o poate depăşi“. Durata maximă de viaţă este scrisă în gene. Însă, când organismul se apropie de această limită, ce  anume face ca, treptat, toate funcţiile acestuia să înceteze?

Iată ce a scris dr. John Medina, cercetător în biologie moleculară: „Se pare că la un moment dat se declanşează nişte semnale misterioase care le «spun» celulelor să nu-şi mai îndeplinească funcţiile normale de celulă matură“. El a mai precizat: „Există gene care le «spun» celulelor şi, de fapt, întregului organism, să îmbătrânească şi să moară“.

Corpul nostru ar putea fi comparat cu o companie căreia afacerile i-au mers bine decenii la rând. Brusc, directorii nu mai fac angajări şi nu mai instruiesc personal nou, nu mai aprobă efectuarea de reparaţii şi înlocuirea maşinilor şi sistează lucrările de întreţinere şi de reparare a clădirilor. În scurt timp, compania va intra în declin. Dar de ce îşi schimbă aceşti directori politica ce le-a adus atâta succes? La o întrebare asemănătoare trebuie să găsească răspuns biologii care studiază îmbătrânirea. Iată ce se spune în cartea The Clock of Ages: „Studiind procesul de îmbătrânire, te afli în faţa unuia dintre marile mistere: să înţelegi de ce nu se mai replică celulele şi încep să moară“.

Poate fi eliminată îmbătrânirea?

Îmbătrânirea a fost numită „cea mai complexă problemă de natură biologică“. După decenii de cercetări, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să descopere cauza îmbătrânirii şi cu atât mai puţin să găsească un antidot. În 2004, revista Scientific American a publicat un avertisment dat de 51 de oameni de ştiinţă care studiază acest proces. Iată ce spuneau ei: „În prezent, nu există pe piaţă nici un produs — nici măcar unul — care să fi dovedit că încetineşte, opreşte ori inversează procesul de îmbătrânire la om“. Deşi o alimentaţie echilibrată şi exerciţiile fizice ne pot îmbunătăţi starea sănătăţii şi pot reduce riscul de a muri prematur din cauza unor boli, nu există dovezi că s-ar fi găsit ceva care să încetinească procesul de îmbătrânire. Aceste concluzii ne amintesc de cuvintele lui Isus consemnate în Biblie: „Cine dintre voi, îngrijorându-se, poate adăuga un cot la durata vieţii lui?“ — Matei 6:27.

Rezumând rezultatele obţinute de cei ce caută un antidot la îmbătrânire, dr. Medina scrie: „Pur şi simplu nu ştim care este răspunsul la întrebarea fundamentală de ce îmbătrânim. . . . Chiar dacă am declarat război cancerului cu zeci de ani în urmă, tot nu am găsit un remediu. Iar procesul îmbătrânirii este mult mai complicat decât mecanismele implicate în apariţia cancerului“.

Cercetările duc la o concluzie foarte importantă

Cercetările privind modul de funcţionare a organismelor vii şi cauza îmbătrânirii nu au spulberat în nici un caz speranţa de a trăi mai mult. Unii cercetători au constatat că munca lor i-a dus în mod inevitabil la o concluzie deosebit de importantă pentru înţelegerea procesului de îmbătrânire. Iată ce scrie Michael Behe, specialist în biochimie moleculară: „De-a lungul celor patruzeci de ani de biochimie modernă s-au descoperit secretele celulei. . . . Concluzia la toate aceste eforturi de a cerceta celula — de a analiza viaţa la nivel molecular — este clară şi categorică: «Există un proiect!»“ Cineva a proiectat în mod inteligent organismele vii. Bineînţeles, acest specialist nu este primul care a ajuns la concluzia aceasta. După ce a reflectat la structura corpului omenesc, un psalmist din antichitate a scris: „M-ai făcut într-un mod înfricoşător şi admirabil“. — Psalmul 139:14.

Dacă toate organismele vii au la bază un proiect, atunci apare o întrebare demnă de interes: Când Dumnezeu, Marele Proiectant, a creat omul, i-a stabilit oare o durată de viaţă aproximativ egală cu cea a multor animale? Sau vrea ca noi, oamenii, să trăim mai mult decât animalele?

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

‘Suntem făcuţi într-un mod admirabil’

[Legenda fotografiei de la paginile 4, 5]

Îmbătrânim fiindcă ne uzăm?

[Provenienţa fotografiei de la pagina 6]

ADN: foto: www.comstock.com