O grădină tradiţională de o frumuseţe neasemuită

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN GUADELUPA

TRĂIAU într-un loc superb, dar nu se puteau bucura de splendorile ce-i înconjurau. Începând cu secolul al XVII-lea, aceasta a fost soarta a mii de bieţi africani care erau răpiţi din ţara lor natală şi duşi în Guadelupa şi Martinica. Tot restul vieţii aveau să fie sclavi pe plantaţiile de trestie-de-zahăr din aceste insule din Marea Caraibilor.

Întrucât mulţi proprietari de plantaţii de pe aceste insule îi lăsau pe sclavi să-şi procure singuri hrana, sclavii au trebuit să-şi facă propriile grădini. Era ultimul lucru de care aveau nevoie: o muncă în plus. Totuşi, ei puteau sădi plantele pe care le voiau. Între acestea se numărau maniocul, ignama şi alte plante mai gustoase şi mai nutritive decât cele pe care le-ar fi primit de la stăpân. Cultivau şi plante medicinale, precum şi plante aromatice pentru condimentarea mâncărurilor.

În 1848, guvernul francez a abolit sclavia pe aceste insule. Totuşi, cetăţenii de curând eliberaţi au continuat să-şi îngrijească grădinile. Locuitorii din Guadelupa şi Martinica, mulţi fiind descendenţi ai acelor harnici africani, cultivă chiar şi în prezent aşa-numitele grădini creole.

O pădure tropicală în miniatură

Casele sclavilor aveau două grădini. Grădina de legume era de regulă la o oarecare distanţă de casă. Însă „grădina casei“ (sau jardin de case, cum o numesc localnicii) era lângă casă.  Actualmente, grădina creolă tipică a preluat forma acesteia şi adăposteşte o abundenţă de flori, plante, arbori şi tufe, vegetaţie care poate fi la fel de deasă precum subarboretul unei păduri tropicale. Iată de ce la prima vedere grădina îţi lasă o plăcută impresie de dezordine. Dar la o privire mai atentă, îţi dai seama că e bine organizată şi secţionată. Cărări înguste îi permit grădinarului să aibă acces la toate plantele.

Grădina se întinde din spatele casei până în faţă, unde slujeşte ca loc de primire îmbietor. Când sosesc oaspeţii, gazdele îi întâmpină în mijlocul crotonilor înveşmântaţi în culori vii, al trompetelor-aurii (Alamanda cathartica) şi al frunzelor viu-colorate de bughenvilia şi de ixora.

Plantele medicinale au şi ele locul lor în grădina creolă, adesea în zonele umbrite de casă. Busuiocul, arborele de scorţişoară, Capraria biflora, Pimenta racemosa şi eupatorium fac parte din colecţia farmaceutică a acestor insule. Tot aici creşte şi Cymbopogon citratus stapf. Arse, frunzele ei uscate îndepărtează ţânţarii.

Mulţi insulari sunt foarte mândri de cunoştinţele lor despre plantele medicinale. În trecut, când cineva se îmbolnăvea sau se rănea, era greu să fie văzut de un medic, din cauza distanţei. Prin urmare, oamenii foloseau plantele din grădina creolă pentru a se trata de boli. Aceste plante sunt încă folosite ca remedii, deşi automedicaţia poate fi periculoasă. În loc să vindece bolnavul, o plantă medicinală incorect administrată i-ar putea agrava starea. Prin urmare, insularii apelează în prezent la cei instruiţi în domeniul îngrijirii medicale.

Principala parte a grădinii creole, partea din spatele casei, este rezervată plantelor alimentare. Aici se găsesc vinete, igname, porumb, ştir, salată verde şi alte plante, precum şi condimente folosite la pregătirea mâncărurilor din aceste plante. Tot aici pot creşte şi banani sau arbori precum arborele-de-pâine, avocado, guava sau mango.

Pe aripile imaginaţiei

Când te plimbi prin apropierea unei grădini creole, poate că te simţi atras să-i savurezi frumuseţea mai îndeaproape. După primii paşi prin grădină, culorile florilor şi ale frunzelor scăldate în bătaia soarelui îţi fură numaidecât privirile. O uşoară adiere făureşte un amestec de miresme pe care parfumeriile nu-l pot imita cu nici un chip. Într-adevăr, grădina te încântă, şi nu eşti decât în vizită. Imaginează-ţi bucuria de care are parte cel ce a plantat grădina şi o îngrijeşte zilnic!

Dar va supravieţui grădina creolă? Unii insulari se plâng de lipsa de interes a tinerilor faţă de perpetuarea acestei tradiţii atrăgătoare şi benefice. Cu toate acestea, mulţi tineri, precum şi vârstnici, preţuiesc frumuseţea grădinii şi valoarea ei culturală. Fiecare grădină creolă e un ecou al ingeniozităţii sclavilor africani, care au creat ceva frumos în pofida situaţiei lor nefericite.

[Chenarul de la pagina 27]

CE ÎNSEAMNĂ CUVÂNTUL „CREOL“?

Iniţial, cuvântul „creol“ se referea la oameni de origine europeană, născuţi în Lumea Nouă. În timp însă, termenul a căpătat mai multe sensuri. Unii locuitori din Haiti îl folosesc pentru a descrie un lucru foarte atrăgător sau de înaltă calitate. Anumite limbi din Jamaica, Haiti şi alte locuri sunt numite creole. În esenţă, creola este o limbă care a evoluat dintr-o limbă pidgin, dar care a devenit limba maternă a unui grup de vorbitori.

Termenul „creol“ defineşte şi un anumit stil de viaţă: cultura care s-a dezvoltat pe multe insule din Marea Caraibilor. În Puerto Rico şi Republica Dominicană, cuvântul spaniol înrudit, criollo, are această semnificaţie. În Antile, de-a lungul secolelor, descendenţii băştinaşilor, ai africanilor şi ai europenilor s-au căsătorit între ei dând naştere unor copii frumoşi şi unor tradiţii unice. În spiritul acestor tradiţii şi-a căpătat numele grădina creolă din Guadelupa şi Martinica.

 [Legenda fotografiilor de la pagina 26]

În medalioane (de sus în jos): alpinia, piper, ananas, arbore de cacao şi arbore de cafea