Atenţie la peştii toxici!

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FIJI

‘Să mănânc sau să nu mănânc’, aceasta era dilema lui Arebonto. Deşi ştia ce-l aşteaptă, era lihnit, iar peştele la grătar avea un miros îmbietor. În final, pofta lui a câştigat. Dar nu a trecut mult timp că au şi apărut senzaţia de greaţă, durerile abdominale, urmate de vărsături şi diaree. Arebonto îşi dorea acum să nu fi mâncat niciodată din peştele acela.

ÎN TIMP ce prietenii îl duceau de urgenţă la spitalul de pe mica insulă din Pacific, Arebonto aproape că-şi pierduse cunoştinţa. În plus, era deshidratat şi avea dureri în piept, o tensiune mult sub limitele normale şi pulsul slab. În următoarele câteva zile, pe lângă dureri de cap, ameţeală şi oboseală, Arebonto şi-a simţit picioarele amorţite, a avut dureri la urinat şi a prezentat o ciudată inversare a senzaţiilor de cald şi de rece. Deşi pulsul i s-a stabilizat după opt zile, amorţeala şi oboseala au persistat câteva săptămâni.

Lui Arebonto i s-a făcut rău din cauza unor toxine naturale, foarte puternice, care contaminează peşti de altfel comestibili, ce populează recifurile tropicale. Afecţiunea, numită intoxicaţie cu ciguatera (IC), apare în regiunile tropicale şi subtropicale ale Oceanului Indian şi Pacific, precum şi în Marea Caraibilor. O mare parte din hrana consumată în aceste zone provine din pescuit.

IC nu este o boală nouă. De fapt, a fost vreme îndelungată năpasta exploratorilor europeni. La fel stau lucrurile şi cu mulţi turişti din zilele noastre, care cad victimă efectelor sale debilitante. Fireşte, boala a impus anumite restricţii asupra industriilor pescuitului şi turismului practicate pe multe dintre aceste insule. Mai mult, comerţul internaţional cu peşte congelat sau viu, pescuit în preajma coralilor, a contribuit la răspândirea IC în afara tropicelor, ajungând în regiuni în care simptomele bolii nu sunt imediat recunoscute. *

De ce sunt toxici peştii ce populează coralii? Pot aceştia să fie identificaţi? Să analizăm în continuare rezultatele obţinute în urma cercetărilor de zeci de ani.

Cine-i vinovatul?

Se crede că sursa toxinelor ce cauzează IC  este un microorganism din clasa dinoflagelatelor *. Acest microb parazitează coralii morţi şi algele. Peştii mici se hrănesc cu alge şi ingerează toxinele, numite ciguatoxine, produse de dinoflagelate. Peştişorii aceştia sunt hrana altor peşti mai mari, care, la rândul lor, sunt mâncaţi de alţii, concentraţia de toxine crescând spre ultimele verigi ale lanţului trofic. Se pare însă că peştii nu sunt afectaţi de aceste toxine.

Ciguatoxinele sunt printre cele mai nocive substanţe biologice cunoscute. Din fericire, „numai câteva specii de peşti pot cauza IC“, precizează un ziar guvernamental australian. Ele nu modifică cu nimic aspectul, mirosul sau gustul peştelui şi nu se distrug dacă peştele e gătit, uscat, ţinut la saramură, afumat sau marinat. Lui Arebonto nu i s-a părut nimic suspect, până când au apărut simptomele gastrointestinale, cardiovasculare şi neurologice.

Diagnosticul şi tratamentul

La ora actuală, nu există nici un test de laborator pentru identificarea IC la oameni. Diagnosticul se stabileşte în funcţie de simptome, care de regulă debutează la câteva ore după ingestie, şi poate fi confirmat prin evaluarea concentraţiei de toxine din resturile de peşte (vezi chenarul de pe pagina alăturată). Dacă suspectaţi că aveţi IC, ar fi înţelept să mergeţi la medic. Deşi nu există un antidot, tratamentul poate ameliora simptomele, care în general cedează în câteva zile. Cu toate acestea, întrucât manifestările IC pot fi debilitante, aplicarea din timp a tratamentului poate preveni cronicizarea atacurilor ulterioare.

Severitatea simptomelor variază de la caz la caz, depinzând de o serie de factori. Între aceştia sunt toxicitatea peştelui, cantitatea şi părţile consumate, concentraţia de ciguatoxine deja existentă în organismul bolnavului şi provenienţa peştelui; toxinele par să difere de la o regiune la alta. În loc să dezvolte imunitate la aceste toxine, omul devine mai sensibil, manifestările agravându-se cu fiecare atac! Mai mult, alcoolul amplifică simptomele. Pentru a evita o recidivă, bolnavul trebuie să se abţină de la peşte timp de trei până la şase luni după un atac de IC, se explică într-o publicaţie despre această boală larg răspândită.

În cazurile grave, manifestările bolii pot dura de la câteva săptămâni sau luni la câţiva ani uneori, simptomele fiind întrucâtva asemănătoare cu cele ale sindromului oboselii cronice. Foarte rar, poate surveni moartea ca urmare a şocului, a insuficienţei cardiorespiratorii sau a deshidratării. Astfel de efecte depind de consumul unor ţesuturi în care concentraţia de toxine este mai mare, cum ar fi capul sau organele interne ale peştelui.

Un mister nedesluşit

Practic toţi peştii care populează recifurile de corali, precum şi prădătorii lor, pot fi ciguatoxici. Tocmai aici e misterul: Peştii ce populează zona unui recif pot fi foarte toxici, pe când peştii  aceleiaşi specii prinşi în apropiere nu prezintă nici un risc. O specie răspunzătoare de IC într-o parte a globului poate fi considerată inofensivă în altă parte a globului. Întrucât dinoflagelatele eliberează toxinele la întâmplare, apariţia peştilor toxici e imposibil de prevăzut.

Mai rău, nu există încă un test ieftin şi demn de încredere pentru depistarea peştilor toxici. Cel mai bun lucru pe care-l pot face autorităţile medicale este să ofere publicului informaţii privitoare la speciile ce trebuie evitate şi locul unde au fost capturaţi peştii respectivi, informaţii bazate pe cazuri reale de IC. Specii cu risc deosebit de ridicat sunt barracuda, Serranidae, Scomberomorus, Lutjanus, Epinephelus şi Plectropomus, peşti din familia Lutjanidae şi ţipar Gymnothorax. În general, consumarea peştilor mai bătrâni şi mai mari prezintă un risc sporit. În unele locuri, este ilegal să vinzi peşte care ar putea fi toxic. Cu toate acestea, de regulă, peştii oceanici care nu se hrănesc cu peşti din corali, precum şi peştii din zonele cu climă temperată nu prezintă riscuri.

Se estimează însă că incidenţa IC va creşte. Parţial, deoarece coralii morţi sunt un mediu favorabil înmulţirii dinoflagelatelor toxice şi, după câte se pare, tot mai mulţi corali mor sau se îmbolnăvesc.

În pofida naturii imprevizibile a IC, riscurile pe care le comportă consumul de peşte pot fi diminuate urmând câteva principii de bază (vezi chenarul de mai sus). Arebonto a fost la un pas de moarte pentru că nu a respectat aceste norme. El a mâncat capul şi carnea unui peşte din zonă, deşi despre acesta se ştia că e toxic. Asemenea multor insulari, el mai consumase acest fel de peşte, fără să păţească nimic, devenind peste măsură de încrezător.

Având în vedere cele prezentate până acum, înseamnă oare că va trebui să evitaţi cu desăvârşire peştele când vă petreceţi vacanţa la tropice? Nicidecum. Cel mai bine ar fi să respectaţi avertismentele şi să alegeţi cu atenţie peştele.

[Note de subsol]

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 21]

Simptome obişnuite

▪ Diaree, greaţă, vărsături, dureri abdominale

▪ Frisoane, transpiraţie, ameţeală, dureri de cap, mâncărime

▪ Amorţeală sau furnicături în jurul gurii, în mâini sau în picioare

▪ Inversarea senzaţiilor de cald şi de rece

▪ Dureri musculare, articulare şi la urinat

▪ Puls slab, tensiune scăzută, oboseală

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 21]

Evitaţi riscul

▪ Cereţi informaţii de la unităţile piscicole şi de la specialiştii din zonă despre speciile ce trebuie evitate şi zonele în care se prind peşti toxici

▪ Nu consumaţi peşte din zonele în care au fost semnalate cazuri recente de IC

▪ Evitaţi peştii mai bătrâni şi mai mari

▪ Nu consumaţi capul, ficatul sau alte organe interne

▪ Imediat după ce aţi prins un peşte ce populează coralii, scoateţi-i măruntaiele şi curăţaţi-l bine

[Legenda fotografiilor de la paginile 20, 21]

Peşti care de obicei prezintă un risc sporit

 

Lutjanidae

Serranidae

Barracuda

Epinephelus

Scomberomorus

Gymnothorax

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Dinoflagelat, sursa toxinelor

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 20]

Toţi peştii, cu excepţia ţiparului: Imagini realizate de Diane Rome Peebles – Furnizate de Florida Fish and Wildlife Conservation Commission, Division of Marine Fisheries Management; ţipar: Fotografie de John E. Randall; dinoflagelat: Imagine de D. Patterson şi R. Andersen, obţinută prin amabilitatea micro*scope (http://microscope.mbl.edu)

[Provenienţa ilustraţiilor de la pagina 21]

Fundaluri: Imagini realizate de Diane Rome Peebles – Furnizate de Florida Fish and Wildlife Conservation Commission, Division of Marine Fisheries Management