Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

„În fiecare an mor aproape 6 milioane de copii, adică un copil la fiecare 5 secunde, din cauza hranei insuficiente.“ — JAMES T. MORRIS, DIRECTOR EXECUTIV ÎN CADRUL PROGRAMULUI MONDIAL ONU PENTRU ALIMENTAŢIE

Potrivit datelor oficiale, uraganul Katrina, care a lovit coastele sudice ale Statelor Unite în august 2005, a provocat moartea a peste 1 300 de oameni. — THE WASHINGTON POST, SUA.

Cutremurul care s-a înregistrat în nordul Pakistanului şi al Indiei în octombrie 2005 a făcut peste 74 000 de victime. BBC NEWS, MAREA BRITANIE.

Potrivit unui raport, „anual, la nivel mondial, aproape 1,2 milioane de oameni mor în accidente rutiere“. — SOUTH AFRICAN MEDICAL JOURNAL, AFRICA DE SUD.

Comori care dau de furcă

Autorităţile Bisericii Romano-Catolice sunt în impas: nu ştiu cum să mai protejeze lucrările de artă din perioada colonială ce împodobesc bisericile din Peru. În ultimii şase ani, 200 de biserici au fost ţinta hoţilor. Numai în oraşul Cuzco, în ultimii 15 ani au fost furate aproximativ 5 000 de lucrări de artă, în principal picturi în ulei de mare valoare. Nu se ştie cu exactitate câte obiecte au dispărut la nivel naţional. Ca măsură de combatere a jafurilor, unele biserici au ascuns obiectele de artă, însă în condiţii neadecvate. Într-o parohie, o parte din colecţia de picturi în ulei a fost mâncată de rozătoare!

Criză pe piaţa forţei de muncă în Finlanda

În Finlanda, industria şi sectorul serviciilor se confruntă cu problema lipsei muncitorilor calificaţi, absolvenţi de şcoli profesionale. Este mare nevoie de tâmplari, instalatori, sudori, zidari, mecanici, maşinişti şi asistenţi medicali. De ce s-a ajuns în această situaţie? Deoarece s-a pus accentul pe instruirea superioară, se arată în ziarul Helsingin Sanomat. „Este absurd ca o generaţie întreagă de tineri să-şi dea masteratul şi doctoratul în ştiinţe şi artă“, declară Heikki Ropponen, de la Federaţia Finlandeză a Detailiştilor. „Ar trebui să se pună mai mare preţ pe şcolile profesionale.“

Sentinţă favorabilă pentru Martorii lui Iehova din Franţa

La 1 decembrie 2005, Curtea de Apel din Paris a cerut ministrului de interne al Franţei să le permită Martorilor lui Iehova accesul la documentele poliţiei în baza cărora fuseseră trecuţi pe lista neagră şi declaraţi „sectă“ în 1996. Lista a fost întocmită în cadrul unor şedinţe cu uşile închise, iar conţinutul documentelor fusese ţinut secret invocându-se ca motiv „siguranţa statului şi securitatea publică“. Instanţa a constatat însă că „aprecierile privind efectul“ activităţii Martorilor asupra individului şi a societăţii, aşa cum apar în aceste documente, sunt „nesemnificative“ şi „irelevante“. Cu toate acestea însă, lista a fost folosită în repetate rânduri pentru a justifica tratamentul discriminatoriu aplicat Martorilor lui Iehova din Franţa. Ministrul de interne a făcut recurs după această decizie a curţii.

„Marele zid verde“

Păşunatul excesiv, seceta, defrişările şi exploatarea în exces a surselor de apă transformă imense regiuni din China în zone fără strat superior al solului. Prin urmare, autorităţile chineze au iniţiat „cel mai mare proiect ecologic din lume de până acum“, se spune în New Scientist. „În cadrul acestui program, numit «marele zid verde», se plantează arbori la o scară fără precedent pentru a crea o barieră în calea prafului spulberat de vânt“. De asemenea, se plantează arbuşti şi se seamănă iarbă pentru a stabiliza solul nisipos. Iniţiat în 1978, proiectul este acum la jumătate de drum, ca să spunem aşa, obiectivul fiind acoperirea unei suprafeţe de 35 de milioane de hectare cu arbori şi plante rezistente la secetă.