Barca galileeană — o comoară din timpurile biblice

REDARE

Barca galileeană — o comoară din timpurile biblice

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ISRAEL

MAREA Galileii a fost martoră la unele dintre cele mai emoţionante evenimente din timpul activităţii lui Isus. Aici a mers pe apă Fiul lui Dumnezeu. Tot aici, el a liniştit marea cuprinsă de furtună, iar pe ţărmul ei a hrănit în mod miraculos mii de oameni şi a vindecat bolnavi.

În 1986, în apropiere de anticul oraş Capernaum s-a făcut o descoperire uluitoare. A fost scoasă la lumină o barcă ce navigase pe această mare chiar pe vremea lui Isus. Dar cum a fost descoperită barca? Şi ce anume ne dezvăluie ea?

Seceta scoate la lumină o comoară

După mai mulţi ani în care precipitaţiile înregistrate în zonă au fost sub medie, a urmat o vară caniculară în 1985, care a afectat serios nivelul apelor Mării Galileii. Fiind, de fapt, un lac cu apă dulce, din el se irigă culturile din apropiere. Ca urmare, nivelul apei a scăzut considerabil, scoţând la iveală o mare suprafaţă acoperită de noroi. Doi fraţi de corp dintr-un kibbutz din zonă şi-au dat seama că era o ocazie unică de a căuta comori ascunse. Croindu-şi drum prin nămol, ei au zărit nişte monede de bronz şi câteva cuie vechi. Apoi au dat cu ochii de ea! Din nămol se putea vedea conturul oval al unei bărci vechi. Într-adevăr, găsiseră o comoară!

Arheologii nu au crezut că vor găsi vreodată în Marea Galileii o barcă veche de 2 000 de ani. Ei au presupus că microorganismele distruseseră de mult orice bucată de lemn. Totuşi, datarea cu carbon şi monedele descoperite i-au determinat pe specialişti să afirme că barca datează din secolul I î.e.n. sau din secolul I e.n. În mod surprinzător, bordajul bărcii se păstrase destul de bine. Cum a fost posibil acest lucru?

Se pare că barca fusese abandonată într-o zonă liniştită şi astfel întreaga parte inferioară a bărcii a fost acoperită de un nămol fin. Cu timpul, mâlul s-a întărit. Astfel, s-a păstrat intactă o frântură de istorie timp de aproape 20 de secole!

Vestea despre această descoperire s-a răspândit, iar ambarcaţiunea a fost numită Barca lui Isus. Bineînţeles, nimeni nu s-a gândit în mod serios că această barcă fusese folosită de Isus sau de discipolii lui. Totuşi, vechimea ei şi asemănările cu bărcile descrise în evanghelii au trezit interesul istoricilor şi bibliştilor deopotrivă.

Barca descoperită are 8,2 m lungime şi 2,3 m lăţime. Constructorul a realizat mai întâi bordajul ambarcaţiunii. Aceasta înseamnă că în loc să fixeze scândurile pe o structură, el le-a fixat direct pe chilă şi a construit părţile laterale ale bărcii formând astfel bordajul. Metoda era folosită pe scară largă la construirea ambarcaţiunilor destinate navigaţiei pe Marea Mediterană. Totuşi, barca galileeană a fost probabil adaptată pentru a se putea naviga cu ea pe un lac.

După cât se pare, barca a avut o singură velă pătrată. Cele patru vâsle arată că echipajul era de minim cinci persoane: patru vâslaşi şi un cârmaci. Totuşi, în ambarcaţiune puteau urca mai mult de opt persoane. Nu e greu să ne imaginăm o barcă de dimensiuni asemănătoare atunci când citim că şapte discipoli care pescuiau l-au văzut pe Isus după învierea sa. — Ioan 21:2–8.

Barca galileeană avea o punte la pupă unde se puneau plasele mari de pescuit. Sub această punte, făcută din câteva scânduri, exista un loc, oarecum retras, unde pescarii obosiţi se puteau odihni. Se pare că Isus a folosit acest loc când, în timpul unei furtuni, „el era la pupă, dormind pe o pernă“ (Marcu 4:38). Unii au sugerat că „perna“ nu era decât un sac cu nisip ţinut la bord ca balast. *

Pescari din zona Mării Galileii

Să ne imaginăm că suntem în secolul întâi şi ne aflăm într-o astfel de barcă. În timp ce ne plimbăm pe Marea Galileii, ce vedem în jurul nostru? Vedem pescari, unii în bărci mai mici, iar alţii înaintând cu greu prin apa mică, aruncându-şi plasele de pescuit. Cu îndemânarea unor specialişti, ei aruncă cu o mână plase circulare. Ele au un diametru de 6 până la 8 m şi sunt grele din cauza plumbului prins în ele. Stropind uniform când lovesc suprafaţa apei, plasele se scufundă uşor prinzând peştii ca-ntr-o capcană. Pescarul goleşte apoi conţinutul plasei după ce o trage la mal. Sau poate că o lasă în apă şi se scufundă să ia peştele prins în ea. În Biblie se spune că Simon şi Andrei ‘îşi aruncau’ plasele de pescuit, probabil în acelaşi mod. — Marcu 1:16.

S-ar putea să zărim şi un grup de pescari care poartă o conversaţie animată în timp ce îşi pregătesc năvodul. El poate avea 300 m lungime, iar la capete, două frânghii lungi; partea din mijloc a năvodului coboară în apă până la 8 m adâncime. După ce îşi aleg locul unde vor pescui, jumătate din pescari merg pe ţărm cu una din frânghii. Barca se îndepărtează apoi de ţărm, desfăşurând năvodul pe toată lungimea lui; după aceea, barca se întoarce, trăgând încetul cu încetul năvodul astfel încât să formeze un semicerc când barca ajunge înapoi la ţărm. Pescarii din barcă coboară trăgând de a doua frânghie. Cele două grupuri de pescari se apropie tot mai mult unul de altul, trăgând după ei năvodul cu peşti. — Matei 13:47, 48.

În depărtare, vedem un pescar singur care pescuieşte cu undiţa. Isus îi spusese cândva lui Petru să-şi arunce undiţa chiar în Marea Galileii. Să ne imaginăm cât de uluit a fost Petru când a prins un peşte care avea în gură o monedă de argint, exact suma care îi trebuia ca să plătească taxa de la templu. — Matei 17:27.

Pe înserat, peste lac se aşterne liniştea. Deodată, liniştea este tulburată de pescarii care încep să bată cu picioarele în barcă şi să lovească apa cu vâslele făcând cât mai mult zgomot. Ei puseseră deja în apă plasele cu matiţă astfel încât peştii, speriaţi de zgomot, să intre direct în ele. Acest tip de plasă verticală, care nu se vede pe întuneric, este făcută în aşa fel încât peştii se prind uşor în ea. Plasele sunt coborâte de mai multe ori pe timpul nopţii. Dimineaţa sunt spălate şi puse la uscat. Poate că vă întrebaţi: Să se fi folosit astfel de plase când s-a pescuit în mod miraculos acea cantitate mare de peşte, cum aflăm din Luca 5:1–7?

Lucrările de restaurare

Dar să ne întoarcem în zilele noastre. Ce s-a întâmplat cu barca scoasă din nămol? Deşi intactă, structura ei nu era mai tare decât un carton îmbibat cu apă. Prin urmare, nu era deloc indicat să se sape în jurul ei, în mâl. Ce trist ar fi fost dacă, după ce a supravieţuit atâta timp, barca ar fi fost distrusă când se încerca scoaterea ei din mâl! Întrucât exista pericolul ca nivelul apelor lacului să crească, s-a construit un dig în jurul locului unde se afla barca. Apoi s-au săpat pe sub carenă nişte tunele în care s-au introdus suporturi de fibră de sticlă. În timp ce mâlul era îndepărtat cu mare grijă, structura bărcii a fost acoperită atât pe interior, cât şi pe exterior cu un strat de spumă poliuretanică.

Următoarea problemă era transportarea acestui „pachet“ fragil pe o distanţă de 300 m, până la locul unde aveau să înceapă lucrările de restaurare. Carcasa de spumă poliuretanică era destul de tare, totuşi o zdruncinătură putea să fărâme lemnul aflat înăuntru. Echipa de specialişti a optat pentru o soluţie ingenioasă. Au deschis digul şi au lăsat să intre apa. Astfel, după mai multe secole, barca, de data asta închisă într-un înveliş modern, plutea din nou pe Marea Galileii.

S-a construit apoi un bazin de beton unde avea să fie ţinută barca pe parcursul lucrărilor de restaurare, care au durat 14 ani. A apărut însă o problemă când bazinul a fost infestat cu larve de ţânţari, creându-le probleme celor care lucrau la barcă. Însă echipa a găsit o soluţie deosebit de originală, dar şi străveche. A apelat la ajutorul peştelui Sfântului Petru, care a mâncat larvele şi a curăţat apa.

Apoi a sosit timpul ca barca să fie uscată. Întrucât era încă destul de fragilă, nu putea fi lăsată să se usuce natural. Apa care îmbibase lemnul trebuia înlocuită. Echipa a folosit o tehnică prin care a înlocuit apa cu o ceară sintetică solubilă în apă, astfel că lemnul s-a uscat fără să-şi schimbe forma.

Când lucrările de restaurare au luat sfârşit, a ieşit la iveală o ambarcaţiune relativ simplă. Era făcută însă din 12 tipuri de lemn. Care să fi fost motivul? O explicaţie ar putea fi că pe vremea aceea lemnul nu era uşor de procurat. O altă explicaţie, mai plauzibilă, ar putea fi că proprietarul nu fusese un om înstărit. Barca a fost reparată de mai multe ori până când, în cele din urmă, a fost abandonată pe lac.

Poate că această barcă galileeană n-a avut nimic în comun cu Isus. Totuşi, pentru mulţi ea este o comoară. Ea ne-a dat ocazia să ne întoarcem în timp cu multe secole şi să ne imaginăm cum a fost viaţa pe Marea Galileii în zilele când Isus şi-a desfăşurat importanta activitate pe pământ.

[Notă de subsol]

^ par. 12 Vezi articolul „Pe Marea Galileii“, apărut în numărul din 15 august 2005, pagina 8, al revistei Turnul de veghe, publicată de Martorii lui Iehova.