„Este excepţională!“
„Este excepţională!“
Astfel a descris un cuplu din Georgia (SUA) cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia?. Este o carte de 224 de pagini, frumos ilustrată, care a fost publicată în 2005. Cei doi soţi din Georgia au spus: „Este suficient de simplă ca să o poată înţelege oricine, dar suficient de profundă ca să satisfacă necesităţile spirituale ale celui mai învăţat om“.
Titlul însuşi atrage atenţia, după cum reiese dintr-o întâmplare trăită de un cuplu din New Jersey (SUA). După ce au asistat în Florida la un congres al Martorilor lui Iehova, de unde au luat fiecare câte o carte, cei doi au plecat cu avionul în vacanţă, în Bahamas. Când le-a verificat bagajul, o funcţionară de la vamă a citit titlul cărţii şi a exclamat: „Întotdeauna am vrut să aflu răspunsul la această întrebare!“ Spre bucuria ei, cei doi Martori i-au dăruit o carte.
Ziua următoare, cei doi soţi erau pe plajă şi citeau din carte, când o femeie care vindea diverse produse turiştilor a remarcat-o. Le-a spus că mai devreme se rugase lui Dumnezeu să-i răspundă la întrebarea: Ce învaţă în realitate Biblia? Femeia s-a interesat cum ar putea să obţină şi ea această carte şi a fost peste măsură de bucuroasă când cei doi i-au oferit exemplarul care le mai rămăsese.
Cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia? este acum disponibilă în peste 145 de limbi. Până acum s-au tipărit peste 40 de milioane de exemplare. Pentru a solicita această carte, vă rugăm să completaţi cuponul de mai jos şi să-l trimiteţi prin poştă la adresa indicată sau, dacă nu locuiţi în România, la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 5 a acestei reviste.
□ Aş dori, fără să-mi asum vreo obligaţie, un exemplar al acestei cărţi.
□ Vă rog să luaţi legătura cu mine în vederea unui studiu biblic gratuit la domiciliu.