Salt la conţinut

Salt la cuprins

Vor fi eradicate bolile prin intermediul ştiinţei?

Vor fi eradicate bolile prin intermediul ştiinţei?

Vor fi eradicate bolile prin intermediul ştiinţei?

VOR fi eradicate bolile prin intermediul ştiinţei moderne? Îndreaptă atenţia profeţiile din Isaia şi Revelaţia spre un timp în care omul va realiza cu propriile-i puteri o lume fără boli? Pentru unii, aceasta nu ar fi o idee nerealistă, având în vedere multiplele progrese înregistrate în asistenţa sanitară.

În prezent, guvernele, precum şi organizaţiile şi persoanele care oferă ajutoare umanitare şi-au unit forţele cu Organizaţia Naţiunilor Unite într-o campanie fără precedent împotriva bolilor. De pildă, se depun eforturi conjugate pentru imunizarea copiilor din ţările în curs de dezvoltare. Potrivit Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii, dacă ţările îşi vor atinge aceste obiective, „până în 2015, peste 70 de milioane de copii ce trăiesc în cele mai sărace ţări ale lumii vor fi vaccinaţi anual împotriva unor boli ce le pot pune în pericol viaţa, cum ar fi tuberculoza, difteria, tetanosul, tusea convulsivă, rujeola, rubeola, febra galbenă, Haemophilus influenzae tip B, hepatita B, poliomielita, boli cauzate de rotavirus, pneumococ şi meningococ, precum şi encefalita japoneză“. De asemenea, se iau măsuri în vederea satisfacerii unor necesităţi sanitare elementare, între care accesul corespunzător la apă potabilă, o alimentaţie mai bună şi instruire privitoare la igienă.

Oamenii de ştiinţă însă doresc să asigure mai mult decât o asistenţă sanitară elementară. Tehnologia de vârf revoluţionează medicina. S-a spus că, într-un interval de aproximativ opt ani, oamenii de ştiinţă îşi dublează cunoştinţele medicale. Prezentăm în cele ce urmează câteva dintre cele mai recente realizări tehnologice şi obiective în lupta împotriva bolilor.

Imagistica cu raze X De peste 30 de ani, medicii şi spitalele folosesc tehnica de investigare TC. TC este un acronim pentru tomografie computerizată. Cu ajutorul razelor X, computerul tomograf reproduce imagini tridimensionale din interiorul corpului uman, care servesc la diagnosticarea bolii şi la examinarea anomaliilor interne.

Deşi pericolele asociate expunerii la radiaţii sunt o temă controversată, specialiştii în medicină se arată optimişti cu privire la foloasele pe care le va aduce în viitor această tehnologie în plin avânt. Michael Vannier, profesor de radiologie la Spitalul Universitar din Chicago, spune: „Progresele făcute doar în ultimii câţiva ani sunt ameţitoare“.

Acum computerele tomograf sunt mai rapide, mai exacte şi mai puţin costisitoare. Un avantaj important pe care-l prezintă cele mai recente metode de imagistică este viteza, lucru deosebit de util mai cu seamă când este examinată inima. Întrucât inima bate fără întrerupere, multe imagini obţinute cu ajutorul razelor X erau neclare, fiind greu de analizat. Aşa cum explică revista New Scientist, noile computere tomograf „îţi scanează întregul corp în numai o treime de secundă, mult mai rapid decât durata unei singure bătăi a inimii“, ceea ce oferă astfel posibilitatea obţinerii unor imagini mult mai clare.

Cu ajutorul scanerelor de ultimă oră, medicii reuşesc nu numai să surprindă detalii anatomice ale corpului nostru, dar şi să examineze activitatea biochimică a anumitor zone. Aplicaţia ar putea ajuta la depistarea cancerului în stadiu incipient.

Chirurgia robotică Roboţii sofisticaţi nu mai sunt de domeniul fantasticului, cel puţin pe plan medical. Până în prezent s-au efectuat mii de operaţii chirurgicale cu ajutorul roboţilor. În unele cazuri, chirurgii operează prin intermediul unui dispozitiv de tip telecomandă care le permite să dirijeze mai multe braţe robotice. Aceste braţe sunt dotate cu bisturie, foarfece, videocamere, cautere şi alte instrumente chirurgicale. Tehnologia le permite chirurgilor să efectueze operaţii extrem de complicate cu o precizie incredibilă. „Chirurgii care folosesc acest sistem au descoperit că, în cazul pacienţilor operaţi astfel, sângerările şi durerile sunt mai mici, riscul de complicaţii este mai scăzut, perioada de spitalizare este mai scurtă, iar recuperarea mai rapidă decât în cazul pacienţilor supuşi unor intervenţii chirurgicale deschise“, precizează revista Newsweek.

Nanomedicina Nanomedicina constă în aplicarea nanotehnologiei în domeniul medical. La rândul ei, nanotehnologia este ştiinţa creării şi manevrării de obiecte microscopice. Unitatea de măsură folosită în această tehnologie este nanometrul, unitate egală cu a miliarda parte dintr-un metru. *

Ca să înţelegem mai bine, pagina pe care o citiţi acum are o grosime de circa 100 000 de nanometri, iar firul de păr 80 000. O globulă roşie are un diametru de circa 2 500 de nanometri. O bacterie are o lungime de circa 1 000 de nanometri, iar un virus în jur de 100 de nanometri. ADN-ul are un diametru de circa 2,5 nanometri.

Susţinătorii acestei tehnologii sunt de părere că, în viitorul apropiat, oamenii de ştiinţă vor crea dispozitive minuscule care să poată executa unele proceduri medicale în corpul uman. Numiţi adesea „nanomaşini“, aceşti mici roboţi vor putea transporta computere microscopice programate pentru sarcini specifice. Şi, surprinzător, componentele acestor „maşini“ de mare complexitate nu vor depăşi 100 de nanometri. Adică vor fi de 25 de ori mai mici decât diametrul unei globule roşii!

Fiind atât de mici, se speră că aceste nanodispozitive vor putea să circule într-o bună zi prin capilarele fine ca să transporte oxigenul la ţesuturile anemice, să înlăture obstrucţiile din vasele sanguine şi plăcile senile din celulele cerebrale şi chiar să detecteze şi să ucidă viruşii, bacteriile şi alţi agenţi patogeni. Nanomaşinile pot fi folosite şi la transportarea medicamentelor direct la celulele bolnave.

Oamenii de ştiinţă prezic că prin intermediul nanomedicinei se vor înregistra mari progrese în depistarea cancerului. Dr. Samuel Wickline, profesor de medicină, fizică şi inginerie biomedicală, a afirmat: „Avem şanse enorme să depistăm formaţiuni canceroase foarte mici mult mai devreme decât în trecut şi să le tratăm cu medicamente puternice exact la locul tumorii, reducând astfel efectele secundare“.

Deşi pare un domeniu futurist, nanomedicina este cât se poate de reală în mintea unor oameni de ştiinţă. Cercetători de seamă ai acestui domeniu sunt de părere că, în următorul deceniu, nanotehnologia va fi folosită la refacerea şi reorganizarea structurii moleculare a celulelor vii. Iată ce afirmă un susţinător al acesteia: „Nanomedicina va înlătura, practic, toate bolile obişnuite ale secolului al XX-lea şi implicit durerea şi suferinţa cauzate de acestea şi va permite dezvoltarea capacităţilor umane“. Chiar şi în prezent, unii oameni de ştiinţă înregistrează mari succese aplicând nanomedicina la animalele de laborator.

Genomica Studiul structurii genelor se numeşte genomică. Fiecare celulă a corpului uman are în componenţă o mulţime de elemente esenţiale vieţii. Unul dintre aceste elemente este gena. Fiecare dintre noi are circa 35 000 de gene care determină culoarea şi structura părului, culoarea pielii şi a ochilor, înălţimea şi alte trăsături fizice ale fiecărui individ. Genele joacă un rol important în funcţionalitatea organelor interne.

Când unele gene sunt deteriorate, ele ne pot afecta sănătatea. De fapt, unii cercetători sunt de părere că toate bolile rezultă din disfuncţii genetice. Unele gene defective se moştenesc de la părinţi. Altele se deteriorează prin expunerea la factori de mediu nocivi.

Oamenii de ştiinţă speră că în curând vor putea identifica acele gene care predispun la anumite boli. Aceasta le va permite medicilor să înţeleagă, de pildă, de ce unii oameni sunt mai predispuşi la cancer decât alţii sau de ce un anumit tip de cancer este mai agresiv la unii decât la alţii. Genomica ar putea dovedi şi de ce anumite medicamente sunt eficiente în cazul unora, pe când în cazul altora nu.

Astfel de informaţii genetice specifice ar putea avea drept rezultat apariţia medicinei personalizate. Ce foloase v-ar putea aduce această tehnologie? Conceptul de medicină personalizată se referă la adaptarea asistenţei medicale la profilul genetic al fiecărui pacient. De pildă, dacă în urma unui studiu asupra genelor voastre s-ar descoperi că aveţi o predispoziţie la o anumită boală, medicii ar putea depista boala cu mult timp înainte de apariţia simptomelor. Partizanii acestei ramuri medicale susţin că, în cazul în care boala nu se manifestă încă, prin tratament, alimentaţie şi schimbări de comportament adecvate boala ar putea fi prevenită.

De asemenea, genele i-ar putea atenţiona pe medici asupra riscului apariţiei unei reacţii adverse la o anumită medicaţie. Aceste informaţii i-ar putea ajuta să prescrie medicamentele potrivite, cu dozajul specific necesităţilor fiecărui pacient. Ziarul The Boston Globe preciza: „Probabil, până în 2020, amploarea [medicinei personalizate] va fi mult mai mare decât ne-am putea imagina. Vor apărea medicamente concepute pentru fiecare bolnav în parte ca tratament în diabet, boli cardiace, boala Alzheimer, schizofrenie şi multe alte probleme de sănătate care afectează societatea“.

Tehnologiile menţionate mai sus nu sunt decât câteva dintre promisiunile ştiinţei cu privire la viitor. Cunoştinţele medicale continuă să sporească într-un ritm fără precedent. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă nu se aşteaptă să elimine bolile cu desăvârşire în viitorul apropiat. Există multe obstacole aparent insurmontabile.

Obstacole aparent insurmontabile

Comportamentul oamenilor ar putea încetini progresele în eradicarea bolilor. De pildă, oamenii de ştiinţă cred că daunele aduse de om ecosistemelor au provocat apariţia unor boli noi, periculoase. Într-un interviu publicat în revista Newsweek, Mary Pearl, preşedinta Wildlife Trust, a explicat: „De pe la jumătatea anilor 1970, au apărut peste 30 de boli noi, între care SIDA, Ebola, boala Lyme şi pneumonia atipică (sindromul respirator acut sever, SRAS). Se crede că majoritatea acestora au trecut de la animale sălbatice la om“.

În plus, oamenii consumă mai puţine fructe şi legume proaspete şi cantităţi mai mari de zahăr, sare şi grăsimi saturate. Toate acestea, la care se adaugă o scădere a activităţii fizice, precum şi alte obiceiuri nesănătoase cauzează tot mai multe boli cardiovasculare. Fumatul ia amploare, cauzând serioase probleme de sănătate şi ucigând milioane de oameni în întreaga lume. În fiecare an circa 20 de milioane de oameni sunt grav răniţi sau chiar mor în accidente rutiere. Războaiele şi alte forme de violenţă ucid şi mutilează nenumăraţi oameni. Alte milioane îşi distrug sănătatea făcând abuz de alcool şi consumând droguri.

Adevărul este că, indiferent de cauză şi în pofida tuturor progreselor înregistrate în tehnologia medicală, unele boli continuă să le provoace oamenilor multă suferinţă. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), „peste 150 de milioane de oameni suferă de depresie la un moment dat în viaţă, aproximativ 25 de milioane, de schizofrenie şi 38 de milioane, de epilepsie“. HIV/SIDA, diareea, malaria, rujeola, pneumonia şi tuberculoza lovesc milioane de oameni, ucigând nenumăraţi copii şi adulţi tineri.

Există şi alte obstacole aparent insurmontabile în calea eradicării bolilor. Sărăcia şi corupţia la nivel guvernamental sunt două mari obstacole. Într-un raport recent, OMS a afirmat că milioane de oameni care mor de boli infecţioase ar putea fi salvaţi dacă n-ar exista aceste două probleme.

Vor fi depăşite aceste obstacole cu ajutorul cunoştinţelor medicale şi al progreselor tehnologice în medicină? Este posibil să ne bucurăm în viitorul apropiat de o lume fără boli? Este adevărat, factorii menţionaţi anterior nu ne dau un răspuns clar. Biblia însă ne răspunde la această întrebare. Următorul articol va arăta ce spune Biblia despre o lume în care bolile nu vor mai fi.

[Notă de subsol]

^ par. 10 Prefixul „nano“, echivalentul grecesc pentru „pitic“, înseamnă „miliardime“.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 7]

Imagistica cu raze X

Imaginile mai clare din interiorul corpului uman ar putea contribui la depistarea unor boli în stadiu incipient

[Provenienţa fotografiilor]

© Philips

Siemens AG

Chirurgia robotică

Roboţi echipaţi cu instrumente chirurgicale îi ajută pe medici să efectueze intervenţii foarte complicate cu o precizie incredibilă

[Provenienţa fotografiei]

© 2006 Intuitive Surgical, Inc.

Nanomedicina

„Maşini“ microscopice, realizate de om, i-ar putea ajuta pe medici să trateze bolile la nivel celular. Fotografia înfăţişează o reprezentare artistică a unor nanomaşini ce vor putea imita funcţia globulelor roşii

[Provenienţa fotografiilor]

Artist: Vik Olliver (vik@diamondage.co.nz)/ Designer: Robert Freitas

Genomica

Studiind structura genetică a fiecărui individ, oamenii de ştiinţă speră să depisteze şi să trateze boala înainte de apariţia simptomelor

[Provenienţa fotografiei]

Cromozomi: © Phanie/ Photo Researchers, Inc.

[Chenarul de la paginile 8, 9]

Şase duşmani neînvinşi

Cunoştinţele medicale şi tehnologiile ce ţin de acestea continuă să se dezvolte într-un ritm fără precedent. Totuşi, epidemiile de boli infecţioase fac şi acum ravagii în lume. Bolile ucigătoare amintite mai jos sunt încă neînvinse.

HIV/SIDA

Circa 60 de milioane de oameni sunt infectaţi cu HIV, iar până în prezent au murit de SIDA aproximativ 20 de milioane. Pe parcursul anului 2005, s-au înregistrat cinci milioane de noi cazuri şi peste trei milioane de decese provocate de SIDA. Peste 500 000 dintre victime au fost copii. Marea majoritate a celor infectaţi cu HIV nu au acces la tratamente adecvate.

Diareea

Este una dintre principalele cauze de deces printre săraci, anual înregistrându-se circa patru miliarde de cazuri de îmbolnăviri. Este cauzată de diverse boli infecţioase ce se pot transmite prin apa sau hrana contaminată ori din cauza lipsei de igienă personală. Aceste infecţii seceră anual peste două milioane de vieţi omeneşti.

Malaria

Anual se îmbolnăvesc de malarie aproximativ 300 de milioane de oameni. În fiecare an mor circa un milion dintre aceştia, mulţi fiind copii. În Africa, la fiecare 30 de secunde un copil moare de malarie. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), „ştiinţa încă nu a găsit «soluţia magică» pentru malarie şi mulţi se îndoiesc că se va găsi vreodată“.

Rujeola

Pe parcursul anului 2003, rujeola (pojarul) a ucis peste 500 000 de oameni. Este o boală foarte contagioasă, fiind una dintre principalele cauze de deces în rândul copiilor. În fiecare an, 30 de milioane de oameni contractează boala. Este paradoxal totuşi că, de 40 de ani, există un vaccin foarte eficient şi ieftin.

Pneumonia

Pneumonia ucide mai mulţi copii decât orice altă boală infecţioasă, precizează OMS. În fiecare an, circa două milioane de copii sub cinci ani mor de pneumonie. Majoritatea acestor decese sunt înregistrate în Africa şi sud-estul Asiei. În multe regiuni ale lumii, din cauza accesului limitat la serviciile medicale, victimele nu primesc tratamentul care le-ar putea salva viaţa.

Tuberculoza

În 2003, tuberculoza (TBC) a ucis peste 1 700 000 de oameni. Un motiv de mare îngrijorare pentru autorităţile medicale este apariţia unor bacterii-TBC rezistente la medicamente. Unele tulpini au dezvoltat rezistenţă la toate medicamentele anti-TBC importante. Aceste tulpini apar la bolnavii care urmează tratamentul fără o supraveghere medicală adecvată sau care nu urmează până la capăt tratamentul medical prescris.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 9]

Medicina alternativă capătă popularitate

Există o mulţime de terapii care, în general, nu sunt acceptate de specialiştii în medicină convenţională. Acestea fac parte din aşa-numita medicină tradiţională sau medicină alternativă. În ţările sărace, majoritatea oamenilor apelează la medicina tradiţională când au probleme de sănătate. Alţii recurg la ea dacă nu-şi permit tratamente convenţionale, iar alţi oameni pur şi simplu pentru că preferă metode terapeutice tradiţionale.

Medicina alternativă se bucură de mare popularitate şi în ţările bogate. Între cele mai cunoscute terapii alternative sunt acupunctura, chiropraxia, homeopatia, naturopatia şi fitoterapia. Unele dintre aceste practici au fost studiate ştiinţific şi s-a observat utilitatea lor în anumite boli. Eficacitatea anumitor metode însă nu a fost suficient dovedită. Popularitatea sporită a medicinei alternative a ridicat şi unele probleme de siguranţă. În multe ţări nu există reglementări privitoare la aceste terapii, creându-se astfel un teren propice apariţiei automedicaţiei periculoase, a produselor contrafăcute şi a şarlataniei. Deşi cu bune intenţii, unii prieteni sau rude cărora, probabil, le lipseşte instruirea de specialitate se erijează în consilieri medicali. Aplicarea sfaturilor lor poate duce la apariţia unor reacţii adverse sau chiar poate pune în pericol viaţa.

În multe ţări în care există reglementări privitoare la medicina alternativă, unele terapii ce ţin de aceasta sunt acceptate în medicina convenţională şi chiar sunt recomandate de medici. Totuşi, nici despre aceste metode terapeutice nu se poate afirma că vor aduce o lume fără boli.