Ce se întâmplă cu religia?

LATINO-AMERICANII, din nord (Mexic) până în sud (Chile), se disting prin elemente de civilizaţie comune. Cei mai în vârstă îşi amintesc de vremea când nu exista decât religia romano-catolică, impusă cu forţa în secolul al XVI-lea de conchistadorii spanioli. În Brazilia, puterea colonială era Portugalia, o ţară romano-catolică. Vreme de 400 de ani, Biserica Catolică a sprijinit guvernele aflate la putere pentru a beneficia de susţinerea lor şi pentru ca religia catolică să devină religie de stat.

Dar în anii ’60 ai secolului trecut, unii preoţi catolici şi-au dat seama că susţinând cercurile conducătoare pierdeau sprijinul maselor. Astfel, au început să lupte pentru cauza săracilor, promovând teologia eliberării. Mişcarea s-a născut în America Latină ca mijloc de protest împotriva sărăciei în care trăiau mulţi catolici.

În ciuda implicării clerului în mişcările politice populare, milioane de oameni au renunţat la credinţa catolică şi s-au îndreptat spre alte religii. Astfel, s-au înmulţit bisericile unde se bate din palme, se intonează frenetic imnuri religioase şi domneşte o atmosferă de concert rock. „În America Latină, mişcarea evanghelică cuprinde multe religii. . . . Adesea, acestea se află sub autoritatea unui singur pastor. Când o congregaţie creşte, se scindează şi formează biserici noi“, afirmă Duncan Green în cartea sa Faces of Latin America.

Europa întoarce spatele religiei

Mai bine de 1 600 de ani, cam pe tot cuprinsul Europei au existat guverne care s-au declarat creştine. Dar ce se poate spune acum, când am păşit în secolul al XXI-lea? Se bucură religia de mai mult interes în Europa? În 2002, sociologul Steve Bruce spunea despre Marea Britanie în cartea sa God is Dead — Secularization in the West: „În secolul al XIX-lea, la biserică se oficiau majoritatea căsătoriilor“. În 1971, doar 60%, iar în 2000, numai 31%.

 Comentând pe marginea acestei tendinţe, corespondentul pe teme religioase al ziarului londonez Daily Telegraph a scris: „Cele mai mari religii, de la Biserica Anglicană şi cea Romano-Catolică, până la Biserica Metodistă şi cea Unită Reformată, pierd tot mai mult teren“. Comentând o statistică, el a afirmat: „Cu doar 2% din populaţie care va merge în 2040 la slujbele de duminică, religiile din Marea Britanie vor fi pe cale de dispariţie“. Afirmaţii asemănătoare s-au făcut şi despre religiile din Olanda.

„În ultimele decenii, ţara noastră s-a laicizat tot mai mult“, se arată într-un raport al Biroului olandez de planificare socială şi culturală. „Ne aşteptăm ca în 2020, 72% din populaţie să nu aibă nicio religie.“ O ştire publicată on-line de un ziar german precizează: „Tot mai mulţi germani caută în vrăjitorie şi în practicile oculte mângâierea pe care odinioară le-o aducea religia, munca sau familia. . . . Bisericile germane se văd obligate să-şi închidă porţile pentru că nu mai au enoriaşi“.

Europenii care totuşi se duc la biserică nu vor neapărat să afle ce aşteaptă Dumnezeu de la ei. Într-un articol dintr-o publicaţie italiană se arată: „Italienii îşi croiesc o religie potrivit stilului lor de viaţă“. Iar un sociolog italian declară: „Luăm de la papă numai ce ne place“. În această categorie ar putea intra şi catolicii din Spania, unde consumerismul şi dorinţa de a găsi imediat paradisul economic a înlocuit sentimentul religios.

Aceste tendinţe contrastează izbitor cu învăţăturile creştine pe care Cristos şi discipolii săi le-au predat şi le-au trăit. Isus nu a întemeiat o religie de tip „autoservire“, de unde poţi să alegi ce-ţi place şi să  dai la o parte ce nu-ţi place. El a spus: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se renege pe sine, să-şi ia stâlpul de tortură zi de zi şi să mă urmeze neîncetat“. Isus i-a învăţat pe oameni că viaţa creştină înseamnă eforturi, sacrificii. — Luca 9:23.

America de Nord — „religia comercială“

Spre deosebire de Canada, unde, potrivit analiştilor, scepticismul este atitudinea dominantă faţă de religie, în Statele Unite religia este privită cu seriozitate. Potrivit unor importante institute de sondare a opiniei publice, cel puţin 40% dintre cei intervievaţi afirmă că merg săptămânal la biserică, deşi statisticile arată că procentul real este de doar 20%. Peste 60% declară că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Totuşi, entuziasmul pentru religie păleşte repede. În Statele Unite se trece uşor de la o religie la alta. Dacă predicatorul îşi pierde popularitatea sau carisma, îşi poate pierde şi enoriaşii, ba chiar şi venitul, substanţial de altfel!

Unele religii studiază tehnici de vânzare pentru a-şi face serviciile mai atrăgătoare. Bisericile plătesc mii de dolari ca să angajeze firme de consultanţă religioasă. Potrivit unui raport, un pastor a afirmat satisfăcut: „Este o investiţie profitabilă“. Megabisericile, care numără mii de enoriaşi, prosperă pe plan financiar, atrăgând atenţia unor publicaţii de afaceri precum The Wall Street Journal şi The Economist. Aceste reviste arată că megabisericile au adoptat conceptul „«one-stop shopping», servicii complete pentru trup şi suflet“. Complexele bisericeşti pot cuprinde restaurante, cafenele, saloane de înfrumuseţare, saune şi săli de sport. Între atracţiile propriu-zise se numără spectacolele, muzica contemporană şi chiar întâlnirile cu vedete. Dar ce îi învaţă predicatorii pe oameni?

„Evanghelia prosperităţii“ este o temă cu priză la public. Credincioşilor li se spune că vor fi mai bogaţi şi mai sănătoşi dacă fac donaţii generoase la biserică. Cât despre normele morale, se zice adesea că Dumnezeu este tolerant. Un sociolog spune: „Bisericile americane nu-i judecă pe oameni, ci îi liniştesc“. Religiile cele mai populare oferă de obicei sfaturi practice pentru reuşita în viaţă. Tot mai mulţi preferă bisericile care nu aparţin unei grupări religioase, în care doctrinele, considerate mărul discordiei, sunt ignorate, dar în care adesea se discută făţiş chestiuni politice. Cazuri recent mediatizate au fost destul de stânjenitoare pentru unii clerici.

Aşadar, putem vorbi de o renaştere religioasă în America de Nord? În 2005, revista Newsweek aducea în discuţie popularitatea de care se bucură „slujbele în timpul cărora se ţipă, se leşină şi se tropăie“ şi nu numai. Dar făcea menţiunea: „Cu toate acestea, nu vine  mai multă lume la biserică“. Potrivit sondajelor, singura categorie în rândul căreia se înregistrează creşteri rapide este cea a „oamenilor fără religie“. Unele biserici sunt mai mari doar pentru că altele pierd adepţi. Se spune că oamenii abandonează în masă religiile tradiţionale cu ceremoniile, cântările la orgă şi preoţii lor în sutană.

În scurta noastră analiză, am văzut că în America Latină religiile se scindează, în Europa îşi pierd adepţii, iar în Statele Unite încearcă să-i păstreze oferindu-le distracţie şi spectacol. Deşi nu peste tot se întâmplă aşa, religia luptă pentru enoriaşii ei. Înseamnă oare că interesul pentru creştinism scade?

[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]

„RELIGIA SUPERMARKET“

Un reprezentant al Bisericii Catolice franceze (director al Service National des Vocations) a afirmat: „Suntem martori la apariţia unei religii de tip supermarket. Oamenii «consumă», iar când religia nu le mai place, aleg alta“. Într-un studiu privind religia în Europa, profesorul Grace Davie, de la Universitatea britanică Exeter, a afirmat: „Din tot ce li se oferă, oamenii «aleg şi amestecă». Religia, ca de altfel multe alte lucruri, a devenit o problemă de opţiune, de preferinţă şi de stil de viaţă“.

[Legenda fotografiei de la paginile 4, 5]

Graffiti pe peretele de la intrarea unei biserici, Napoli (Italia)

[Provenienţa fotografiei]

©Doug Scott/age fotostock

[Legenda fotografiei de la paginile 4, 5]

Mulţi mexicani au întors spatele religiei catolice