Kamceatka — paradisul din Pacific al Rusiei

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN RUSIA

CU MAI bine de trei sute de ani în urmă, exploratorii ruşi ce înaintau spre est prin Asia au întâlnit în drumul lor o peninsulă muntoasă. Ieşind spre sud în Oceanul Pacific, peninsula separa Marea Ohotsk de Marea Bering. Având o suprafaţă puţin mai mare decât cea a Italiei, acest tărâm de o frumuseţe enigmatică refuză încă să se lase cunoscut.

Aflându-se cam la aceeaşi latitudine cu Insulele Britanice, Kamceatka are o climă rece. Deşi în regiunile de coastă iernile sunt mai blânde, spre interiorul peninsulei stratul de zăpadă atinge peste 6 m, ajungând uneori la aproape 12 m! Pe timpul verii, peninsula e adesea învăluită în ceaţă şi măturată de vânturi năprasnice. Ploile abundente ce cad pe solul vulcanic sunt viaţă pentru vegetaţia luxuriantă ce cuprinde arbuşti precum afinul, merişorul-de-munte şi răchiţelele, ierburi ce ating înălţimea unui om şi splendide flori sălbatice precum roza numită şi „regina pajiştilor“.

 Mestecenii de stâncă, sau mestecenii Erman, cu trunchiul şi ramurile încovoiate şi contorsionate de vânturile năprasnice şi de povara grea a zăpezii, îmbracă aproape a treia parte din peninsulă. Rezistenţi şi anevoioşi la creştere, aceşti mesteceni viguroşi au rădăcini atât de puternice, încât pot creşte aproape oriunde, uneori chiar orizontal din pereţii stâncilor! Dau frunza în iunie, când zăpada încă nu s-a topit, şi se veştejesc în august, vestind sosirea iernii.

Vulcani, gheizere şi izvoare termale

Situată pe Cercul de Foc, o centură cu însemnată activitate seismică din jurul Pacificului, Kamceatka are circa 30 de vulcani activi. Vulcanul Kliucevskaia, despre care se spune că are „un con perfect, incredibil de frumos“, se ridică la 4 750 m deasupra nivelului mării, fiind cel mai mare vulcan activ din Eurasia. Din 1697, anul în care exploratorii ruşi au păşit pentru prima dată în Kamceatka, pe peninsulă s-au înregistrat peste 600 de erupţii.

În perioada 1975–1976, erupţiile de fisură produse în zona Tolbacik au scuipat spre cer o „torţă“ învăpăiată de peste 2 500 m! În norii de cenuşă se zăreau străfulgerări incandescente. Fără să ostenească aproape un an şi jumătate, erupţiile au dus la apariţia a patru conuri vulcanice. Lacuri şi râuri s-au făcut nevăzute, iar cenuşa fierbinte a uscat păduri întregi până la rădăcini. Vaste întinderi s-au prefăcut în deşert.

Din fericire, majoritatea erupţiilor s-au produs departe de zonele locuite; foarte puţini oameni şi-au pierdut viaţa. Turiştii însă au alte motive pentru care să fie precauţi, mai cu seamă când străbat Valea Morţii, de la poalele vulcanului Kicipinici. Când nu adie vântul şi mai cu seamă când dă dezgheţul primăverii, în vale se acumulează gaze vulcanice extrem de toxice, ceea ce pune în pericol viaţa animalelor sălbatice. Odată, s-au găsit în vale leşurile a zece urşi; muriseră şi multe alte animale mai mici.

În vastul crater denumit caldeira Uzon clocotesc ochiuri de noroi. Lacurile vulcanice aburinde sunt populate de alge multicolore. În aceeaşi zonă se află şi Valea Gheizerelor, descoperită în 1941. Unele gheizere erup tot la două sau trei minute, iar altele la câteva zile. În aceste locuri splendide, aflate la circa 180 km nord de oraşul Petropavlovsk-Kamceatski, turiştii  ajung cu elicopterul. Cu toate acestea, pentru a se evita tulburarea fragilului echilibru ecologic, numărul de vizitatori este controlat cu stricteţe. De fapt, şase zone din Kamceatka au fost incluse în Lista patrimoniului mondial.

Kamceatka se mândreşte cu numeroase izvoare termale, multe atingând o temperatură de 30–40°C. Acestea sunt o adevărată încântare pentru turişti şi compensează totodată neajunsurile lunilor lungi şi reci de iarnă. Energia geotermică se foloseşte şi la producerea de curent electric. De fapt, prima centrală geotermică a Rusiei a fost pe această peninsulă.

Urşi, somoni şi acvile-de-mare

Pe peninsulă trăiesc circa 10 000 de urşi bruni. Un exemplar cântăreşte între 150 şi  200 kg, deşi unii pot atinge o greutate de trei ori mai mare dacă nu sunt vânaţi. În folclorul băştinaşilor itelmen, ursul era socotit „fratele“ lor şi era un animal respectat. Frăţia lor însă a luat sfârşit odată cu sosirea pe peninsulă a armelor de foc. În prezent, ecologiştii sunt îngrijoraţi cu privire la viitorul acestei specii.

Urşii sunt animale sperioase şi, prin urmare, nu se prea arată. În iunie însă, când somonii îşi depun icrele în râuri, urşii se îndreaptă cu mic, cu mare spre cursurile de apă. Aici îi aşteaptă un adevărat festin. Să nu uităm că un urs poate mânca peste 20 de somoni! Dar de unde pofta asta grozavă? În timpul verii, urşii trebuie să asimileze suficientă grăsime care să-i ţină în viaţă în lungile şi friguroasele luni de iarnă, sărace în hrană. În aceste luni, pentru a-şi conserva energia, urşii dorm în vizuini tăinuite.

Un alt animal ahtiat după somon este acvila-de-mare Steller, o pasăre superbă cu o anvergură a aripilor de 2,5 m. Cu un penaj în mare parte negru, acvila are o pată albă pe umeri şi o coadă albă, în formă de clin. Acvilele-de-mare Steller populează doar această regiune, poposind uneori şi pe Insulele Aleutine şi Pribilof ale Alaskăi. Specia are circa 5 000 de reprezentanţi, număr care este în descreştere. Pasărea foloseşte un singur cuib, întreţinându-l şi mărindu-l cu fiecare an ce trece. Un astfel de cuib a atins la un moment dat un diametru de 3 m, devenind atât de greu încât a sfărâmat mesteacănul în care fusese construit.

Locuitorii peninsulei

Oamenii care populează actualmente Kamceatka sunt în mare parte ruşi. Populaţia înglobează totuşi şi câteva mii de băştinaşi, cei mai numeroşi fiind koriacii, care locuiesc în nord. Alte grupuri etnice sunt ciukcii şi itelmen, fiecare având o limbă specifică. Majoritatea acestora locuiesc în Petropavlovsk-Kamceatski, centrul administrativ al Kamceatkăi. În rest, peninsula este slab populată. La majoritatea satelor din regiunile de coastă şi de pe malurile râurilor se poate ajunge numai cu barca sau cu avionul.

Economia peninsulei se bazează în principal pe pescuit. Foarte apreciaţi sunt crabii roşii uriaşi. Atingând 1,7 m de la un cleşte la altul, crabii dau farmec şi culoare pieţelor din partea locului.

Începând din 1989, Martorii lui Iehova vizitează peninsula având drept obiectiv un alt fel de pescuit. Fiind „pescari de oameni“, ei au împărtăşit vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu chiar şi oamenilor din această zonă izolată, Kamceatka (Matei 4:19; 24:14). Unii au reacţionat favorabil, iar în prezent îi ajută la rândul lor pe alţii să-l cunoască pe Creator, pe Iehova Dumnezeu, şi să i se închine numai lui, nu creaţiei. Drept urmare, mulţi sunt eliberaţi de teama larg răspândită de spiritele rele (Iacov 4:7). În plus, ei învaţă despre un timp când întregul pământ va fi curăţat de toată răutatea şi de toţi răufăcătorii şi „va fi plin de cunoştinţa lui Iehova aşa cum fundul mării este acoperit de ape“. — Isaia 11:9.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 18]

O CALDEIRĂ IMPRESIONANTĂ

Caldeira Uzon, bazinul unui străvechi vulcan, are un diametru de circa 10 km. Pereţii ei abrupţi adăpostesc „cam tot ce a adus faimă peninsulei Kamceatka“, se spune într-o lucrare de referinţă. Bazinul se mândreşte cu izvoare calde şi reci, cu căldări de noroi clocotitor, cu vulcani noroioşi, cu o vegetaţie luxuriantă şi cu lacuri limpezi ce mişună de peşti şi pe a căror oglindă plutesc cârduri de lebede.

În cartea Miracles of Kamchatka Land se spune că „pe Pământ nu mai există asemenea locuri“, unde toamna să fie pe cât de scurtă pe atât de frumoasă. Stacojiul tundrei contrastează cu nuanţele vii de galben şi auriu ale mestecenilor. Pământul ce fierbe răbufneşte ici-colo, scuipând spre albastrul intens al cerului coloane albe de vapori. Când mijeşte de ziuă, pădurea îşi începe „simfonia“. Milioane de frunze încleştate de chiciură cad la pământ cu un clinchet, vestind cu glas domol sosirea iernii.

[Chenarul de la pagina 19]

UN LAC UCIGĂTOR!

În 1996, un vulcan despre care se credea că era stins a erupt în străfundurile lacului Karimski, dând naştere unor valuri de 10 m ce au culcat la pământ pădurile dimprejur. În numai câteva minute, apa din lac a devenit mult prea acidă pentru a susţine viaţa. Cu toate acestea, în apropierea lacului nu s-a găsit niciun animal mort, în pofida cenuşii vulcanice care a căzut şi a valurilor care au măturat ţărmul, explică cercetătorul Andrew Logan. Iată ce spune el: „Se ştia că, înaintea erupţiei, în lacul Karimski trăiau milioane de peşti (în principal somoni şi păstrăvi). După erupţie, în lac nu s-au mai găsit vietăţi“. Se pare totuşi că mulţi peşti au supravieţuit. Potrivit ipotezelor avansate de oamenii de ştiinţă, este posibil ca peştii să fi detectat vreun semnal de alarmă, poate o schimbare în compoziţia chimică a apei, care să-i fi determinat să caute refugiu în apele râului Karimski din apropiere.

[Harta de la pagina 16]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

RUSIA

KAMCEATKA