Tinerii şi Internetul
Tinerii şi Internetul
Imaginaţi-vă că copilul vostru umblă noaptea singur pe străzi.
Imaginaţi-vă că copilul vostru adolescent organizează o petrecere acasă fără ştirea voastră.
Imaginaţi-vă că fiul sau fiica voastră multiplică cheile de la locuinţă şi le distribuie unor necunoscuţi.
DACĂ fiul vostru are acces la Internet, situaţiile de mai sus nu sunt câtuşi de puţin exagerate. „Acum, mai mult ca oricând, Internetul pune la dispoziţie o multitudine de «locuri de întâlnire» cum ar fi message board-urile, instant messaging-ul şi site-urile de social networking“, precizează revista Science News.
Tinerii s-au adaptat extrem de repede la viaţa online. Într-adevăr, în 2004, aproape 9 din 10 americani cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani au folosit Internetul, accesibil actualmente pretutindeni pe glob.
Într-adevăr, deşi utilitatea Internetului nu poate fi negată, nimeni nu ar trebui să ignore pericolele pe care le presupune acesta. De pildă, mulţi tineri hoinăresc singuri pe „străzile“ Internetului. Unii chiar creează aşa-numite site-uri de social networking în colaborare cu oameni pe care nici voi şi nici copiii voştri nu i-aţi pofti vreodată în casă.
Unii tineri naivi chiar fac publice pe Internet informaţii, gânduri şi fotografii personale. Potrivit profesorului Zheng Yan de la Universitatea de Stat din New York, tinerii „adesea nu realizează că la acele informaţii au acces o mulţime de oameni, unii fiind chiar agresori sexuali“.
Vă invităm în continuare să analizaţi mai îndeaproape activităţile online ale tinerilor. Această analiză vă va ajuta să vedeţi ce probleme ar putea apărea, ce caută de fapt copiii voştri şi cum le puteţi satisface necesităţile legitime. De asemenea, aceasta îi va ajuta pe tinerii creştini să depăşească obstacolele ce i-ar împiedica să-i rămână fideli lui Dumnezeu în aceste timpuri grele. — 2 Timotei 3:1–5.